Pacientul turc

Yahya cobori din masina si urca treptele pana la etajul doi, tarandu-si picioarele spre apartamentul sau de doua camere in care louia cu sotia si cele doua fete adolescente.Oboseala si rutina zile isi imprimasera pe fata lui o masca lucioasa de om trudit, fara a-si pierde insa tonusul si vitalitatea. Deschise usa si un buchet de rasete il invaluira. Deci aveau musafire. Fetele ori nevasta aveau prietene in vizita asa ca intra in bucatarie neobservat. Isi puse singur de mancare, din cratita de pe plita. Manca fara graba si ignorat total din cauza veseliei din casa. Isi aduna masa. Se pregati sa iasa. Avea nevoie de liniste iar acasa, numai loc de odihna nu era. De cand fetele crescusera, casa deveni neancapatoare. Se indrepta spre usa si cand puse mana pe clanta, sperand sa plece fara sa dea explicatii unde merge si cand se intoarce, se auzi strigat.
– Tati! Vino sa vezi ce mi-am cumparat. Emine, mezina, o bruneta cu parul lung negu si ochii verzi il aduse spre zona cu multi decibeli.
– Ce, draga?
– Un ceas cu bratara rosie. L-am asortat cu cerceii pe care mi i-am cumparat ieri.
– Interesant. Te rog insa nu-mi cheltui banii fara socoteala. Muncesc mult pentru ei. Plec acum la cafenea. Ma intorc mai tarziu. In timp ce cobora scarile, bombani cu nemultumirea omului ce isi vede irosita sudoarea fruntii. ”Auzi tu, ceas asortat cu cerceii! Femeile acestea. Ma saracesc daca nu sunt atent. ” isi scoase din buzunar margelele tesbi si incepu se le insire, una dupa alta, facand matanii. Il zari de departe pe Klein Ibo, botezat astfel pentru ca era cel mai tanar, dintre purtatorii acestu nume, care frecventau cafeneaua. Il saluta si il urmari cum facea niste teste, unei masini de ambulanta, pe care o reparase.
– Salut, Ibo. Ce faci?
– Uite, niste probe. Daca vrei te iau cu mine sa facem cateva ture de oras.
– Nu, nu. Sunt obosit si nu am chef iar acasa, kadanele fac bayram. Ma duc in cafenea sa ma intind pe o bancheta. Macar acolo o sa am pace si liniste.
Ibo zambi si ambala motorul pornind-o pe stradute cu ambulanta. Yahya intra in cafenea. La o masa, trei batranei jucau carti cu acelasi interes cu care ar fi cititit ziarul. Aveau in fata lor, pe catifeaua rosie a mesei, un ceai in pahare subtiri de sticla, in forma de lalea. Aburul si aroma ceaiului si imbratisau lasciv cu rotocoalele de fum din tigarile celor trei. Se uita putin la jocul lor iar apoi, plictisit se intinse pe o bancheta ca pe canapeaua din living. Nu remarca, prins de visare, zgomotul masinii care parca afara. Ibo, trase chiar in fata intrarii la cafenea si dadu jos o targa pe roti. Intra cu targa in viteza in cafenea si o aduse in fata lui Yahya, indemnandu-l razand se se urce pe targa. In timp ce ducea tratative cu Yahya, ”pacientul” refuzand internare, chiar si o calatorie cu targa prin cafenea, afara, prezenta masinii atrase imediat atentia. Cateva masini care trecura prin zona, oprira si ele imediat. Soferii coborara si intrara in cafenea sa vada ce s-a intamplat si cui i s-a facut rau.
– Cine e bolnav?
– Yahya.
– Dar ce are?
– Are. Bayram acasa si sufera de zgomot. Refuza sa se interneze asa ca e musai sa semneze ca pe proprie raspundere ramane aici.
Soferii care venisera ingrijorati, plecara razand. Yahya ramase insa ferm pe bancheta lui, de piatra la invitatiile lui Klein Ibo. Asa ca, acesta isi lua in cele din urma targa si ambulanta si disparu fara pacient. Yahya se destine. Zambi. Poti gasi undeva pe lumea aceasta un loc cu putina liniste?

Posted on 19/03/2013, in Povestiri and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink. 10 comentarii.

  1. Tare trist trebuie să fie momentul acesta în care te simţi deranjat de bucuria tinereţii…

  2. E si asta un mod de a-ți manifesta empatia🙂 Sa chemi salvarea pt un musteriu fidel!

  3. ce poveste trista!…
    poate ca ar fi trebuit ca Yahya sa accepte macar o consultatie medicala… La un medic internist – nu la un brancardier zanatic🙂

    • Pai, nu se simtea tare bplnav ci doar in cautarea unei oaze de liniste.🙂 De asta suferea iar cafeneaua e refugiul pentru astfel de momente. Acolo poti veni cu costronul in cap, fara sa deranjeze pe cineva asta.🙂

  4. Pentru mine, secretul povestirii consta in „pahare subtiri de sticla, in forma de lalea”. Asta arata cat de bine se simteau impreuna, in atmosfera de la cafenea.

    • Cafeneaua e locul unde se regasesc zi de zi, intre prieteni. Un ceai, ofea, o discutie ori o barfa, o afacere, o amintire din tara. E intersectia unor destine, a unor oameni adusi de soarta in acelasi loc, in acelasi moment.

  5. Cat de bine il inteleg! Am momente cand doresc sa fiu cu mine insami…fara zgomot, fara nimic deranjant. Cu siguranta cafeneaua era locul potrivit…am vazut exact cum este atmosfera in acele cafenele din Cairo… Doar un zumzet usor, al celor ce vorbeau rar, savurand o cafea se auzea…Era cu adevarat un gen de oaza … Mi-a placut, m-am si amuzat.

  6. Si mie imi place atmosfera de cafenea. E un loc de relaxare si de povesti masculine.🙂 Sau de barfe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: