Orhan Veli Kanik – Poveste de dragoste

Orhan Veli Kanık, poetul turc, vizionar, cu un destin ciudat si o traiectorie literara bogata este simbolul poeziei turce moderne. Destinul si poezia sa au fost asemanate cu cele ale poetului rus, Serghei Esenin. A fost fondatorul curentului literar Garip, insemnand straniu, diferit, asa cum a si fost stilul sau poetic, spargand tiparele tradionale, punand poezia in noi matrite. Apreciat si dezaprobat in acelasi timp, poetul se acopera de notorietate, fiind simbolul unei intregi generatii de poeti care va urma.
Orhan Veli s-a nascut la Istambul, pe 13 aprilie 1914, intr-o familie cu aplecari spre cultura, tatal sau fiind dirijorul Orchestrei Simfonice Nationale. Orhan face liceul la Ankara si se inscrie la Facultatea de Filozofie pe care o abandoneaza dupa un an. Zece ani mai tarziu in 1947, in gasim angajat ca traducator la Ministerul Educatiei, mai apoi, jurnalist independent. Dupa cum reiese din unele din poeziile lui, unele cu un profund umor, Orhan s-a refugiat in alcool, viciu care i-a adus moartea pana la urma. El moare pe 14 noiembrie 1950, intr-un accident stupid. Beat fiind, cade intr-un canal descoperit iar hmoragia cerebrala, ce survine dupa cateva zile, ii este fatala. Orhan Veli lasa insa in urma sa un numar insemnat de poezii, eseuri, traduceri. Avea 36 de ani si scrisese cat altii in cateva vieti.

PARADA IUBIRII

Prima roscata mladioasa si subtire,
S-a maritat cu-un om bogat.
E incredibil cat s-a ingrasat.
Cu toate acestea imi e dor.
Nu poti uita usor prima iubire.

……………………… urca.
……………………. am stat în stradă
……………………. chiar dacă
……….. numele noastre au fost scrise alături de pe pereți
……………………… în foc.

A treia, batrana domnișoara Munevver,
Ii aruncam scrisorile in gradina
Abia astepta sa le citească.
Si-acum gandindu-ma la ele,
Ma infior si mi-e rusine.

A patra o roscata cea zurlie.
Obișnuia cuvinte murdare sa imi spuna.
Si goala se plimba prin fata mea.
Trecut-au anii dar n-o pot uita.
Si-n vise o revad, intrand pe usa.

Să trecem peste cincea la a sasea.
Ea se numea Nurunnisa.
Oh, frumoasa mea,
Oh, bruneta mea,
Cat de frumoasa esti tu,
Nurunnisa!

A șaptea a fost Aliye, din ‘nalta societate,
Pe ea n-am prea iubit-o;
La fel ca toate cele de seama ei
Vroia doar haine de blana si bijuterii.

A opta a fost cam la fel;
fara onoare, fiind soția unui alt barbat,
Mi s-a aruncat in brate de furie,
Minciuni in jurul ei pluteau;
Mintea la fel cum respira.

A noua se numea Ayten.
O dansatoare lasciva într-un bar;
Acolo, sclava privirii flamande de barbati
Afara insa ea alegea 
iubindu-se cu cel pe care il dorea.

A zecea era o tipa fina, educata
M-a parasit.
Ei, nu a fost sa fie;

Dar nu poti sa ai si dragoste si bani
Alegi din dragoste ori bogatie.

Cand două inimi se-mpreună
Lumea-i frumoasă, e adevărat,
Dar două trupuri goale
Dau bine-cadă de baie la spalat.

A unsprezecea, buna muncitoare.
Ce altceva putea a fi?
Muncea din greu pentru un sadic;
Si se numea Luxandra;
Veni la mine intr-o noapte
Si sede pana-n zori de zi.
bau coniac, si se-mbăta.
Cu primii zori pleca la munca.

Iar ultima.
Pe ea-am iubit-o
Asa cum n-am iubit pe nimeni alta.
Ea n-a fost doar femeie, a fost Ea.
N-a vrut averi,
Nici lux.
„ Sa fim liberi”, a spus ea;
„ Sa fim egali” a zis.
Ea m-a iubit, cu adevarat
Asa cum isi iubeste  viața.

 

Poezia aceasta a fost descoperita infasurata pe periuta sa de dinti, dupa moartea sa si este neterminata.

Sa raman trist

As putea să mă supăr tare
Pe oamenii pe care îi iubesc,
Dacă iubirea
Nu m-ar fi învăţat
Să mă întristez doar.

Poemul Singurătăţii

Cei care nu-s singuri nu ştiu
Cît de tare poate să te îngrozească liniştea;
Că cineva poate să vorbească tare nimănui;
Cum te poţi scufunda în oglinzi
De dorul sufletului,
Nu ştiu.

Cafenea

Din moment ce nu, nu o mai iubesc
Atunci de ce aş mai merge la cafeneaua unde
Obişnuiam să beau noapte de noapte
Gîndindu-mă la ea?