Aripa istoriei și arta asediului

postat de Daniel Onaca

omar-khayyam-2

Aripa istoriei și arta asediului

Istoria pe care vreau s-o redau mai jos i-am povestit-o odată frumoasei Nurifer, într-o seară de început de vară, la ceas târziu, îmbibat de miros de mirodenii, ascunși într-o odaie ferită de lume. Au trecut ani buni de atunci, cât despre grozava întâmplare, ea este cu mult mai veche. Tocmai gustasem din șerbetul de vanilie care încununase ospățul vegheat de lumina pâlpâietoare a acelor felinare, semănând cu zveltele turnuri de geamii, când, printre sorbituri de vin dulce, rozaliu, i-am vorbit astfel gazdei mele:

A fost cu multă vreme în urmă! Dacă stau să socotesc veacurile, cred că de atunci au trecut vreo nouăsprezece la număr. Scena întâmplării era un orășel din vechiul regat al Persiei. Într-o bună dimineață, locuitorii Nishapurului s-au trezit că cetatea lor era înconjurată de războinici turci, veniți din ținuturile de la nord. În fruntea acelei hoarde se aflau doi frați: Toghrilbeg și Tchagrigbeg. Tălmăcite, numele lor înseamnă Vulturul și Șoimul. Aceste căpetenii conduceau câteva mici clanuri nomade, abia de curând trecute la adevărata religie a Islamului. Un mesaj ajunse repede în mâinile diriguitorilor orașului. Termenii în care era formulat suna așa: ”Se spune că prin canalele voastre de sub pământ curge apă proaspătă de izvor. Dacă vă veți împotrivi oștenilor noștri, canalele voastre vor căuta către soare iar în locul lor, sub pământ, vor zăcea bărbații femeilor și tații copiilor voștri.” Lăudăroșenii ieftine, au zis unii, din acelea care se aud adesea, când se pornește asediul unei cetăți! Alții însă au socotit că mai înțelept ar fi să capituleze în schimbul promisiunii că viața locuitorilor nu le va fi luată și nici avutul lor (case, grădini, canale) nimicit. Dar cine nu știe, câtă greutate are făgăduința celui ajuns la putere!?

De cum a pătruns în oraș, Șoimul vru să dea drumul ostașilor să-i să jefuiască bazarul. Vulturul însă nu văzu cu blândețe aceasta. Își arătă nemulțumirea fratelui său, amintindu-i și faptul că se aflau exact în perioada Ramadanului. Nu se cădea să jefuiască un oraș musulman chiar atunci! Șoimul se plecă în fața acestui argument, dar oamenilor aflați sub comanda sa nu le-a poruncit să ascundă armele. Hotărârea lui era să aștepte încheierea perioadei de post urmând ca abia mai apoi să înceapă măcelul. Locuitorii orașului au înțeles repede, ce soartă îi așteaptă. O spaimă grozavă a cuprins orașul. Dughenele au fost golite, bărbații s-au ascuns pe unde au știut ei mai bine lăsând femeile și copiii în lacrimi. Cum altfel să se salveze de urgie? Unde să fugă? Cotropitorii patrulau peste tot; în bazarul cel mare, pe străzile din centru ca și pe cele mărginașe. Trupe scăpate din frâu semănau moarte în satele din jur.

În vremea asta, înfruntarea dintre cei doi frați nu s-a domolit. Dimpotrivă. Flacăra gâlcevii se întețise și mai mult! Șoimul răcnea că oamenii lui nu și-au primit solda de câteva luni. Înțelegerea cu ei fusese că orașul, odată luat, să le dea frâu liber.
– Războinicii sunt în pragul răscoalei, spunea el. Abia-i mai pot opri să-și ia răsplata cuvenită!
Vulturul însă vorbea o altă limbă:
– Frate dragă, înțelege că noi ne aflăm abia la începutul cuceririlor noastre. În fața noastră stau înșirate un număr nesfârșit de cetăți. Dacă ne vom deda jafului, scuipând pe fădăduiala noastră, pe viitor, nici un alt oraș ne ne va mai deschide porțile de bună-voie. Nici o garnizoană nu se va mai preda fără luptă.
– Cum să mai cucerim alte cetăți, dacă rămânem fără soldați?, nu se lăsă Șoimul. Dacă nu le dăm răspalta acum ne vor părăsi cu toții. Știi ce!? Eu zic că am pierdut destulă vreme cu lălăiala asta. Fiecare dintre noi are oștenii lui. Eu unul plec să le spun a lor mei să pornească jaful. Dacă tu vrei să-ți ții oamenii tăi de-oparte, n-ai decât!

La asemenea vorbe, Vulturul nu răspunse pe loc. Sufletul său era sfâșiat între două rele. Alegerea nu era ușoară… Deodată se repezi în încăperea alăturată, de unde se întoarse cu un pumnal lucindu-i în mână. Șoimul, văzându-l, își scoase și el hangerul de la cingătoare. Niciunul din slujitorii aflați în preajmă nu știu dacă să sară între cei doi ori nu. Atunci se auzi vocea pacifistului:
– Frate dragă, eu nu te pot sili să-mi dai ascultare. Să știi însă că dacă vei încuviința ca oamenii tăi să se dedea măcelului, în noaptea asta, voi înroși acest hanger cu sângele meu!

Spunând aceste cuvinte, Vulturul întoarse vârful pumnalului spre sine, ținându-l cu amândouă mâinile în dreptul inimii. Șoimul cumpăni o clipă. Pe urmă se apropie de fratele său cu brațele larg deschise. Îmbrățișarea celor doi frați fu lungă iar ușurarea celor de față a fost mare. În acea noapte, soarta orașului Nishapur fu preschimbată, dar locuitorii lui n-au uitat în veac Marea spaimă din timpul Ramadanului.

Aceasta a fost istoria de sânge și moarte pe care i-am depănat-o frumoasei Nurifer, în acea noapte de neuitat, când i-am ținut tovărășie. Spre deosebire de soarta acelor oameni care, din vitregă ce-a fost, s-a făcut bună, soarta mea părea a se fi întors taman pe dos. Din bună, ce fusese la începutul ospățului, acum se arăta a fi calpă și lălâie. Se vedea cât de colo că iubitei mele îi pierise pofta de jocuri ale dragostei. Ce era de făcut? Se ivesc în viața de zi cu zi împrejurări când mintea trebuie să-ți fie la fel de ageră precum cea a căpeteniei turcești din poveste! Dintr-o dată mi-am adus aminte că Nishapur, cetatea ce formase culisele grozavei întâmplări din vremea Ramadanului, era și orașul de baștină a marelui poet, doftor și matematician, Omar Khayyam. Cu precizie matematică, mi-am spus că ceea ce a stricat furtuna istoriei poate lecui adierea poeziei.

Mai sorbind din vinul rămas în cupe, mai lăudând bucatele alese cu grijă, dulceața fructelor de pe tipsii și mireasma florilor din glastre, mai recitându-i frumoasei mele catrene izvodite, cu sute de ani în urmă, de neântrecutul meșter în arta ghiersului, am reușit să-i înduplec inima din nou și să plec de la ea purtând cu mine, nu doar dulceața fructelor zemoase ce cresc prin grădini ori se grămădesc pe tarabe, în bazar.
Slavă, deci, zic eu, poeziei și perechilor ce știu s-o guste!

Posted on 24/07/2013, in Povestiri and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 45 comentarii.

  1. Mi-a plăcut istoria aceasta cu gust de sânge și moarte și mai ales spusa frumoasei:” ceea ce a stricat furtuna istoriei, poate lecui adierea poeziei.” Avea perfecta draptate.
    Am să îți aduc câteva versuri dintr-o minunata poezie a lui Omar Kayyam, Ulciorul.
    ”Rămâi să mai ciocnim o cupă
    La hanul vechi de pe coclauri,
    Că pentru vin și pentru tine,
    Mai am in san trei pumni de aur…”
    Sunt sigură ca frumoasa i-ar fi recitat aceste versuri.

  2. Ar fi vrut, dar n-a apucat sa le rosteasca decât pe primele doua. Am oprit-o punandu-i un deget pe buze apoi i le-am recitat eu ultimile doua. Cunosteam amândoi multe din rubayyatele lui Omar Khayyam.🙂

    • Frumoasa Nurifer este o femeie cu simțiri alese și cu preocupări catre arte și lucrurile frumoase, după cum observ.

      • Aşa e cu frumoasele astea! Le plac povestirile crude! Nu pot să nu observ poziţia ei…nicio lacrimă, nimic…

      • Femeile orientale sunt obișnuite să nu își arate sentimentele. De acolo cred și misterul lor. În plus, ele însele sunt martorele tacute ale întâmplarilor istoriei.

      • Dar aici e vădită voia personajului narator de-a o prezenta nu misterioasă, cât insensibilă la poezie. Ba, am simţit la final şi o uşoară ironie. În plus, numele ei numa’ la istorie nu mă duce cu gândul. La o aripă, da…poate!😆

      • Gabriela, mă dau în vânt(ca o aromă) după autorii în viaţă!😉 Mai ales după acesta!😛

      • Mă bucur că îți place. Și mie. E motivul pentru care e invitatul meu special în cafenea.

      • Alma, cred ca o sa-l asteptam pe autor sa ne dea mai multe detalii. Numai el stie cu precizie.

  3. este o scriere în faţa căreia taci cu un deget la gură.🙂
    mulţumim.

  4. Beau cafea ocazional, şi asta doar aşa la vreo mică petrecere. Dar, din dimineaţa aceasta, mi-e teamă că o să mă obişnuiesc cu o cafea turcească!

    • Bine-ai venit, Adrian! Cafeneaua Turcească e una literară iar cafeaua o bem pentru aroma ei specială. Dar te pot servi cu un ceai turcesc sau cu nectar de rodie ori de caise. Avem și fructe ori dulciuri, și nu trebuie să stăm rigizi, pe scaune, ci pe divan ori pe perne, poți fuma narghile și asculta minunata muzică orientală. Aici invitam de acum inainte și călătorii sosiți din alte zări să își depene poveștile lor, stârnite de colbul drumurilor pe care au călătorit, sub soarele orientului.

      • Îmi plac tare mult poveştile, mai ales cele cu iz istoric. Eu poveştile le asociez cu un scăunel, din acela mic ca la ţară. Aş sta pe un scăunel toaaaaată ziulica şi aş asculta poveşti.

      • Atunci ai gasit locul cel mai potrivit. Cafeneaua a fost un timp în vacanță dar de acum pornim la drum cu povești, povestiri și alte articole, despre fascinanta lumea a orientului, atât de necunoscută nouă, europenilor.

  5. Adrian, mă bucur ca ai poposit prin preajma si ca îți plac povestile. De aceea, dacă preferi sa șezi pe un scaunel, te sfatuiesc sa-ți faci rost si de o perniță moale, s-o pui sub tine, si promit sa-ți servesc, ție si celor care se vor nimeri sa fie la cafenea, istoria despre originea cuvântului „șezi”. Pt ca ea e una fascinanta si ar merita sa fie cunoscuta!

    • Și eu aștept cu nerabdare sa aflu povestea.🙂

    • Crezi că o să simt în vreun fel scurgerea timpului? Va trebui să mă trimteţi acasă după terminarea poveştii! O să vin totuşi cu o pernită, e una specială, bunicul meu spune că a fost a sultanului Mehmet al II-lea!

      • Adrian mi-ai stârnit deja o curiozitate. Pernița aceasta are și o poveste? Dacă da, m-aș bucura să ne-o aduci aici, cu o fotografie. Ar fi extraordinar.

      • Sigur că da, perniţa are o poveste frumoasă, trebuie doar să-mi cotrobăi un pic prin cotloanele memoriei, pentru că am auzit-o cu foarte mult timp în urmă. Pe vremea aceea poveştile erau sursa de hrană spirituală a micilor visători. Promit să mi-o aduc aminte şi în scurt timp să o împărtăşesc cu voi!

      • Abia aștept. Până atunci pregătesc și eu o poveste inspirată de Daniel.

  6. Onorat(a) Psi, mă inclin in fața sugestiei tale precum altădată frumoasa Nurifer, gestului meu.

  7. Adrian, cred ca ai ales recuzita potrivită. E a doua oară, dimineața asta, ca rândurile tale îmi inspira o poveste.🙂 Si încă n-am apucat sa-mi sorb cafeaua.

  8. Adrian, rău îmi pare ca trebuie sa-ti pun rabdarea la încercare, dar… si eu astept sa vina cuvintele la mine. Abia, mai către seara îmi dau tarcoale povestile, atunci când soarele împrumuta culorile rodiei din care nu poți nici sa musti, ca dintr-un măr, nici sa o bagi toată in gura, ca pe-o capsuna, ci doar sa-i sorbi saftul, ca sângele de roșu.

  9. Răspund iscoditoarei Alma nahe si generoasei mele gazde. Intamplarea, cum ati băgat de seama e veche. Rău îmi pare si mi-e teama sa nu va dezamagesc, dar mai multe lamuriri nu sunt in stare sa adaug. Sensibilitatea acelei fiinte n-am fost mester s-o patrund. Îmi aminesc doar ca o tinusem pe genunchi atunci când i-am povestit grozave întâmplare, iar columbina se ghemuise de spaima in bratele mele, când cei dou frați își scaparasera pumnanele, unul in fata celuilalt. Lipsa mea de pricepere in deslusirea naturii sufletului femeiesc, m-a făcut sa aleg acea poveste, crezand ca era una de bucurie si nu de intristare. Abia când am savarsit de povestit, din falfaitul genelor ei, am înțeles ca starile noastre de spirit nu mai cadeau copaie peste copaie, ca invelisul scoicilor, iar eu eram pe cale sa ruinez acea seara ce, pina in acea clipa, fusese minunata.
    Iata ca, fără sa observ, mi-ati readus in minte lucruri pe care le credeam uitate! Poate ca si aceasta este menirea si puterea matura a unei cafenele care-si merita numele. Cu ciorchini de multumiri!

  10. daniel, eu te citesc de multă vreme. nu atât de des pe cât ar trebui, recunosc.
    gestul tăcerii, bine l-ai ghicit tu!🙂

    • Din felul delicat în care ai formulat comentariul și judecând după chipul ce se ascunde în spatele felinei înțeleg că e vorba de una dintre acele iscusite reprezentante ale sexului frumos. De aceea îți voi răspunde, draga mea vizitatoare, dacă e așa cum spui, atunci bucuria mea e de doua ori măsurată iar hotărârea de a nu te dezamăgi nici pe viitor, la fel mare.

  11. Daniel, aşa e Alma Nahe asta, rogu-te s-o sui pe genunchii cei mai rezistenţi, că ar asculta poveştile numai în poziţia…din desen şi e destul de elefănteasă.😆

  12. Un răspuns adresat cripticei Alma nahe si placutei amenințari ce razbate din cuvintele ei. Genunchii mai sunt zdraveni iar pofta de a povesti, fără cusur!

  13. Eu am avut o alta impresie decat Almanahe in legatra cu Nurifer. Am avut impresia tocmai ca pe ea nu o interesau istoriile trecutului, mai ales nu cele sangeroase si deosebit de conflictuale dintre cei 2 frati, pt ca in poveste pare descris ca s-a indepartat asa sufleteste si nu mai raspundea afectiv povestitorului pierdut in memoriile lui, si de altfel asta putea sa fie nu neaprat o insensibilitate ci chiar poate ceva educativ fata de povestitor ca sa nu mai rumineze asupra trecutului, ci sa purceada prin posibila sublimare artistica catre viitor, si astfel cand el si-a terminat povestea trista veche de atatea veacuri, si a trecut la poezie, astfel a reusit din nou sa ii recaptureze atentia lui Nurifer, si ea l-a rasplatit cu hrana, probabil si sufleteasca, nu numai asa concreta. Iar Nurifer desigur ca nu trebuie neaparat sa fie o femeie, desi pt arabii culti si civilizati medievali femeile erau considerate chiar expert educatoare, insa numele/cuvantul Nur inseamna Lumina in lb araba, terminatia Fer fiind, in cazul acestui text contemporan noua scris de un scriitor de lb de expresie romana, probabil de origine latina si insemnand „aducator”. E de remarcat ca exista relativ putine nume turcesti care sa se termine in sufixul Fer, iar in cazul acestora, acest sufix NU e de origine latina, ci originea numelui e mai degraba persana, si nu are de a face cu sufixul latin.

    • Lucru care explică și familiaritatea celor doi cu poezia poetului persan. Mulțumesc pt pertinentele tale observații, Rudolph

    • Adaug și o lămurire – nu pt că aș fi homofob, dar ăsta e adevărul – persoana aceea făcea parte din tagma ființelor cu sex acoperit!

    • Rudolf, eu n-am simţit deloc suflul ei, al femeiii. De aceea m-am legat de firul ăsta, vrând să aflu mai multe. Şi nu cred că e vorba de mister…

      Povestea e foarte clar împărţită, dacă e să fac o analiză dramatică la rece a momentelor. Practic, Nurifer nu există decât în amintirea naratorului, asemeni aromelor de la început. E doar un fir de legătură. Un decor…Momentul principal e povestea sângeroasă a celor doi fraţi. Dar şi ea e destul de expediată, fiindcă, dacă Nurifer ar fi fost un spectator(ascultător) activ, altfel s-ar fi desfăşurat momentul.

      Restul sunt momente secundare. Povestitorul e de două ori narator. O face pentru noi, la timpul prezent şi o mai face şi la trecut, istorisind păţania.
      Spre final se simte şi cheful, se înveseleşte atmosfera, dată fiind şi prezenţa băuturii.
      Mie naratorul mi s-a părut ironic şi-am zis asta deja.

      A prezentat femeia ca pe un accesoriu, fără de care povestea sângeroasă n-ar trona.

      Dacă ea ar fi fost topită după poezie, s-ar fi lăsat înduplecată de la primul vers. Ori,”mai sorbind din vinul rămas în cupe, mai lăudând bucatele alese cu grijă, dulceața fructelor de pe tipsii și mireasma florilor din glastre” a reuşit s-o înduplece…

      I-adevărat, mie mi-e cam silă să analizez atât, fiindcă fac asta destul de des pentru rolurile mele, actriţă fiind, aşa că atunci când comentez, folosesc scurtături, fiindcă bloggingul e de relaxare, nu tot muncă.

      Primul lucru pe care-l fac de obicei, atunci când citesc într-un text(am şi jucat într-o piesă, ce se numea „Dicţionarul de nume”), e să caut în semnificaţia numelor, numai că aici, nimic nu m-a făcut să fac asta, fiindcă singurul lucru relevat din prima erau nurii fetei şi-atât!

      Nimic altceva despre dânsa, fiindcă bucatele alese, puteau fi doar alese de dânsa şi nu gătite, dulceaţa fructelor, miresma florilor, de la natură…

      Şi apropo de „fer”…nu demult am construit un personaj pentru cineva, inexistent într-un text(scris tot de mine, de aceea mi-am şi permis să mai adug unul pe loc) pe care l-am pus în scenă. Era vorba de o actriţă să-l interpreteze, dar eu i-am zis Uţifer…(Uţi era porecla ei). I-am adăugat „fer”-ul pentru tărie, era un personaj „de fier”, de neclintit.

      Gata…mai adaug mâine, dacă am mai scăpat câte ceva. Noapte bună!

      • Pai sa stii ca e posibil ca tocmai din cauza asta ca acel personaj pur si simplu nu parea om de tip femeie reala, e posibil ca tocmai de aia eu sa fi fost inclinat sa o vad mai mult ca o constructie sau entitate abstracta, nu un om propriu-zis, (indiferent de sex adica, cadoar nu mi-am inchipuit ca era baiat gauy, asta ar fi CULMEA, cand am zis ca nu e neparat femeie am vrut sa zic ca nu e neaparat Homo Sapiens), deci pur si simplu am avut senzatia ca personajul Nurifer nu era om, insa PUTEA fi o idee sau doar o metoda(desi habar nu am daca asta a fost intentia autorului, si de fapt asta nici nu conteaza daca e vorba de un text literar artistic, NU intentia sau tehnixca propriu-zisa conteaza si textul e prezentabil la public si totodata criticabil in fel si chip, daca am inteles eu corect ce ziceau autorul mai jos, ca el se bucura, tocmai pt ca e artist).

      • Exact!🙂
        De aceea eu prefer scurtăturile în comentariu şi nu dezbaterile, fiindcă blogul nu e un „forum” de discuţii pe marginea subiectului literar propus. Poate să fie, i-adevărat, dar nu mă omor după dezbaterile de gen. Şi, ca să mă şi distrez, mă aşez chiar pe genunchii autorului(la modul literar, căci e tot o metaforă) la un moment dat, dar fără bătăi de cap sau palpitaţii.😆
        Pe curând, Rudolph!😉

      • Ah, pai e total de inteles ca tu ai un cu totul alt fel de relatie cu un text si chiar cu un autor, dintr-o perspectiva de artist dramatic. Eu de ex am o abordare preferential scolareasca, (desi desigur total ignoranta, amatoare si improvizata, de loc ceva riguros), iar pe bloguri stiu ca imi permit uneori acest fel de comentarii care uneori pot pare chiar ca nuca in perete, pot chiar speriia un autor care nu e asa de obisnuit cu a avea textele lui criticate in feluri oarecum mai neobisnuite, si altele decat cele mai comun obisnuite la nivelul unui cenaclu literar, sau lectura in fata unor cititori, dar niciodata nu comentez asa direct la persoana autorului, cel mult sa fie la „persoana” personajelor create de el, dar e mai mult ca asa imi vine mie, nu a fost ceva gandit expres de mine, sa comentez in felul asta unele texte clar artistic literare, dar e si pt ca eu in general mentin o distanta cam formala fata de diversi oameni ai muncii, oricat de prietenos si admirativ as fi fata de ei, pur si simplu eu nu colaborez asa ff strans cu nimeni, dar consider asta mai degraba un defect proesional si chiar personal, decat ceva neaprat recomandabil, dar asa sunt eu.

        Prietena mea cea mai buna (care ma cunoaste din copilarie) zice ca sunt snob, ca de aia tin asa oamenii la distanta, si chiar si daca in esenta le fac un compiment uneori reiese (la nivel superficial) ca si cum i-as ironiza sau injura/denigra de-a dreptul !! Si tot de aia am si tendinta de a super-explica orice comentez asa in public. Mi s-a intamplat chiar in real life, nu numai pe bloguri (unde desigur ca e mai dificil oricum de comunicat ca nu se vad mimica sau gesturile ajutatoare) sa zic chestii de gen „asta e un banc”, sau chiar dublu, „acum voi zice un bac”, pe urma zic bancul, si apoi inchei reconfirmand, „asta a fost un banc” !! Zau, chiar daca incerc sa zambesc sau sa ma stramb ca sa subliniez ca e o gluma, uneori TOT ma simt nevoit sa confirm !! Iese desigur ceva total ridicol, dar e pt ca nici nu am talent de comunicator, plus pt ca ma exprim mereu in limbi si culturi total straine plus amestecate, PLUS pt ca m-am lasat de lectii de actorie cand eram mai tanar, (ca am impresia ca mi-ar fi fost destul de utile pt a-mi imbunatati capacitatile de comunicare). dar mie mi-au zis si mama si tata de cand eram mic, plus chiar diversi experti ca pare deoosebit de clar ca NU o am cu comunicarea, cu actoria nici atata, pur si simplu sunt condamnat asa sa nu ma pricep cu adevarat sa comunic decat chestii de baza, de gen, Ajutor ! sau Mi-e foame ! sau La revedere ! sau Lasa ma-n pace ! sau Imi place de tine ! sau Ma enervezi ! sau Bravo ! sau Continuati ! sau Stop !…ceea ce pt un actor ar suna total enervant, ca si cum as fi probabil un regizor din ala total dictator, plus netalentat, plus care plictiseste pe toata trupa incercand sa le explice lor viziunea lui in mare parte autentic inutila (din punctul de vedere al unui actor profesionist, care are nevoie de altceva de la un regizor, poate chiar si de la un autor de text dramatic) asupra textului ! (chiar daca nu am intentia asta, dar asa suna !)

      • Rudolph, te întâlnesc de ceva vreme pe trotuarele blogosferei, și am avut destulă vreme să observ. Nu e cazul să te justifici, fiecare comentează ce vrea și cum îi place. 🙂

  14. PS Nu am citit comentariile inainte de a comenta eu mai sus, si acum observ ca e posibil ca autorul chiar avusese intentia de a se referi la o persoana de sex feminin, insa textul de mai sus fiind clar literar, plus cu o nuanta de fantastic, asta nu inseamna ca nu am avea voie sa interpretam acest text si la figurat, desi desigur autorul fiind in viata este mai bine sa-l intrebam daca avem voie sa interpretam si la un nivel mai abstract decat asa concret, referitor la o partida oarecare de seducere a unei femei prin poezii plus cu rasplata fiind oferta de sex propriu-zis, (desi desigur sexul se mai cheama uneori si cunostere si are uneori si posibile valente de comunicare), insa mai ales speram ca nu va fi ceva cliseistic de gen ca femeile sunt misterioase, ba mai pot avea si un nume care seamna cu al lui Lucifer desi desigur Lucifer nu insemna de fapt decat Steaua Diminetii si se refera la Satana inainte de cadere, insa a aplica asa ceva acestui text care totusi era omagial fata de Omar Khayyam, mie mi s-ar fi parut asa de nivel total jignitor de fapt fata de acest poet, care in nici un caz nu avea nici in clin nici in maneca cu cartile Twilight, nici macar nu auzise de goticul-romantic de la vremea romanului de Pe Aripile Vantului, desi desigur e posibil ca autorul textului de mai sus sa fi auzit si e totodata posibil ca si pt el personal „orientalismul” sa aiba aceeasi semnificatie relativ reductiva al unui oarecare exotism seductiv si teoretic misterios pe care o avusese si fata de europeenii sec 19-inc sec 20…numai ca eu sperasem la ceva mai mult, dar asa sunt eu, mereu optimist fata de diversi oameni care au talent la scris, ca mie imi place sa incurajez lumea sa scrie, astfel incat sa am eu posibilitatea sa aflu lucruri interesante legate de etimologie, istoria literaturii, etc., plus sa devin intrigat atunci cand se pare ca destul de multa lume (si eu, nu numai altii) citeste la modul deosebit de concret niste texte clar artistic-literare, si invers, citeste literar-interpretativ speculativ niste texte scrise ff concret !

    • Mă bucur foarte mult ca ai recurs la o astfel de grilă în abordarea povestirii. Nu spun mai multe pt că intenția mea nu este de a oferi cititorului cheile unui anumit etaj de penetrare a textului. Singurul amânunt pe care vreau totuși să-s scot în evidență este non-identitatea dintre cei trei actanți: erou, povestitor și eu (Daniel Onaca)
      Mi-a făcut o reală plăcere, această deschidere a interpretării

  15. Ce sa zic….
    Cand intalnesc o poezie care imi place sau o poveste frumoasa ca asta, prefer sa o citesc si sa o recitesc, fara comentarii. Mi se pare ca acestea ii rapesc din farmec, fie ca imi apartin, fie ca sunt ale altora.
    Multumesc doar Gabrielei ca mi-a prilejuit cunostinta cu povestitorul Daniel Onaca !
    Duminica placuta tuturor !

  16. Zina, te mai astept oricand cu placere. Uneori e suficient sa citesti si sa traiesti emotia fara a o impartasi cu ceilalti.

  1. Pingback: O poveste orientală în Cafeneaua Turcească | Fata din vis

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: