Minunata istorie a regelui Djamshisd și a unei licori magice

postata de Daniel Onaca
Istoria regelui Djamshid (dimpreună cu o strofă privind virtuţile cramei)

Se spune că procedeul de obţinere a vinului a fost descoperit, din întâmplare, de către miticul rege Djamshid. Acest suzeran persan, amator de festinuri cu muzică şi poezie, era şi mare iubitor de fructe, de struguri cu boabe dulci, mai ales. Cum ciorchinii mult doriţi nu erau de găsit în tot cursul anului, s-a gândit odată să păstreze măcar sucul boabelor în vase din care să soarbă, când şi când, pe timp de iarnă. Zis şi făcut. Porunca îi fu urmată întocmai. Câteva ulcele fură umplute cu mustul cel dulce şi puse la păstrare. Toamna a trecut, vremea strugurilor s-a dus, a venit iarna. Regele Djamshid începu să meargă zilnic şi să inspecteze ulcelele cu saft. Îi plăcea să guste din ele, numai că, de la o vreme, lichidul începu să fermenteze. Nu mai era bun la gust! „Trebuie că s-a stricat”, gândi regele. A vrut să-l arunce, dar parcă nu-l prea lăsa inima s-o facă. Hotărâ să-l mai ţină o vreme, dar, grijuliu, le spuse slujitorilor ca nu care cumva să guste din acel saft, căci era otrăvit. Pe urmă nu s-a mai interesat de el.

La oarece vreme după această întâmplare, una din slujnicele de la curte păţi o mare supărare. Că o fi fost de natură sufletească ori trupească, lucrul acesta nu prezintă importanţă în contextul de faţă. De reţinut însă este faptul că femeia, aflată în culmea suferinţei, gândi că era mai bine să-şi pună capăt vieţii. Cum auzise şi despre chiupurile cu otravă, se duse să le caute şi, când dădu cu ochii de lichidul sângeriu, se puse să bea din el cu nădejde. La început simţi pe limbă un gust înţepător, pe urmă un fior ciudat îi străbătu tot trupul. Nu mult după aceea o cuprinse ameţeala şi o căldură plăcută o învălui. Moleşeala îi îngreună deopotrivă pleoapele şi picioarele. Adormi acolo, lângă vasele cu otravă. După ce s-a trezit din somn, era parcă o altă femeie! Supărarea de care suferise, înainte de a fi băut din acea licoare, îi dispăruse ca ştearsă cu cârpa; aproape că nu-şi mai amintea din care pricină voise să-şi curme zilele.

Adânc tulburată de această schimbare petrecută în sinele ei, femeia ceru audienţă la unul din sfetnicii regelui, căruia îi povesti întreaga întâmplare. Aşa ajunse istoria ei la urechile regelui. Suzeranul luă aminte la spusele femeii apoi se duse să cerceteze el însuşi ulcioarele de care uitase. Gustă cu grijă din licoarea cea limpede şi descoperi că nu mai era atât de amară, cum o ştiuse el. Mai luă câteva guri şi i se păru că era chiar bună la gust. După încă vreo câteva înghiţituri, trebui să admită că era chiar plăcută! Pe loc porunci ca acel must să fie turnat în vase de preţ, sub directa lui supraveghere. Toată iarna bău apoi din el şi, pentru că avea un efect atât de binefăcător asupra sa, l-a numit „shahdaaro” ceea ce în persană vrea să însemne „regele leacurilor”. În toamna următorare a poruncit să fie repetată procedura iar saftul stors din boabele de struguri umplu câteva butoiaşe. Curtenii urmară şi ei exemplul stăpânului lor, întorcând cumva pe dos proverbul care zice că peştele la cap se-mpute. Numai puţiciune nu putea fi numită starea minunată, provocată de acel elixir regesc.

Bucuria regelui şi a supuşilor, în iarna şi primăvara care au urmat, nu a fost măruntă. Multe au fost sufletele ce şi-au găsit alinare în vinul rubiniu. Meşteşugul producerii lui se răspândi ca vestea bună în tot regatul şi de atunci n-a mai lipsit nici de la masa regelui, nici din beciurile hanurilor de la răscruci de drumuri. Călătorii îşi stingeau setea cu el, cei necăjiţi îşi înecau în el necazul, îndrăgostiţii îl îndrăgeau, hangii îl botezau, clericii îl blestemau pe faţă şi tânjeau după el pe ascuns iar poeţii se întreceau între ei în arta de a-i lăuda virtuţile. Unul dintre aceştia din urmă a fost şi marele poet persan Hafiz, despre care mă simt îndemnat să vă povestesc câte ceva. Cum însă văd că m-am întins prea mult la vorbă, ajungă-vă pentru astăzi aceste stihuri, care nu mai ştiu dacă ale lui sunt ori eu le-am ticluit. Sănătate şi voie bună!

– În cramă am zărit zarea divină!
– Ciudat să vezi în iad lumina lină,
Zic cei ce la icoane se închină
Dar tare-ar vrea şi ei în beci să vină.

Posted on 06/08/2013, in Artă și Cultură and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink. 12 comentarii.

  1. Primul comentariu ..a fugit..

    Ziceam că poate tocmai de aceea, latinii vor fi spus „În vino veritas- În vin este adevărul, adică „la băutură, omul spune adevărul„.
    Este o expresie veche de vreo două milenii și mai bine, dar cu cât este mai veche, cu atât este mai aromată, ca și vinul despre care vorbește.
    Ceva mai târziu, și nemții au adus și ei o variantă-”Adevărul este în vin„-Trebuie ca să fie beat cineva, ca să aibă chef să spună adevărul..

  2. Mulțumesc pentru comentariu, Gina. Eu nu prea știu cât adevăr zace în acele zicale latinești și nemțești. Ceea ce garantez eu este că multă inspirație poetică poate fi extrasă din acea licoare. Pe urmă mai trebuie să ai și o muză (vorbesc de bărbați) care să-ți canalizeze acea inspirație, altfel… se duce pe apa Sâmbetei, și e păcat.

  3. brindusa.frunza

    Domnule Onaca, remarc ca vinul in caliatate de „materie liturgica” dispune de virtuti ( in functie de scala masurii) inspirationale!😛
    Cunosc povestea simbolistica persana a Zeuui Vin si inca odata ma bucur de mitul vinului din SHARIZ , se pare ca si sumerienii aveau un cult al imblanzirii vitei -de – vie! Dar cu certitudine😛, in Thracia , Burebista ar fi decretat:” Cu de toate nu se poate” si nu a impus accize, dar a cerut taierea vitei-de-vie!asa ca… ioc ! muze , Domnule Onaca!😛

    • Brîndușa, exact la asta ma gândeam mai devreme.🙂 Cred că pe vremea lui Burebista bântuiau adevărurile pe toate drumurile, ceea ce nu mai e cazul în vremurile noastre.

      • brindusa.frunza

        Sa nu cutezi sa imi spui ca ” Gandim a fel” ca ma impusc!😛

      • Brîndușa, nu te împusca. Te rog eu. Sunt gata să recunosc că gândim altfel.😀

      • Doamnele mele, după cum Ovidiu, ajuns la Tomis, nu s-a lăsat descurajat de eventualele sechele ale pravilei lui Burebista, ci s-a pus pe treaba si a scris „Arta amorului”, tot asa si eu trag nadejde ca, venind la cafenea, voi gasi izvoarele de inspiratie din abundenta.

      • brindusa.frunza

        Domnule Onaca, in cafeneaua turceasca nici vorba de vreo lacrima a lui Ovidiu! Cetatea Tomis s-a aruncat in Pontus Euxinus! IoK😛 , izvoare!
        Acum, lasand guma la o parte, prezentarile dvs. legate de simboluri, mituri si legende sunt binevenite !

    • brindusa.frunza

      Gata, m-ai convins! Pun pusca in cureaua lata!😛

  4. Daca nu ar fi legendele…😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: