Dă-mi vin frumoaso, și spune-mi că e vin!

Postat de Daniel Onaca

De vorbă cu spiritul lui Hafiz
Explicaţia mullei

Există un principiu hermeneutic conform căruia interpretul unui text îl poate descifra mai bine decât autorul lui. Mi-am amintit de el acum, când mă pregătesc să vă destăinui următoarea întâmplare. Se spune că un poet persan/arab (că o fi fost Hafiz însuşi ori că a fost un altul, nu are importanţă) a trecut odată pe lângă o moscheie. Dinăuntru se auzea vocea unui hoge care citea învăţăceilor săi chiar nişte versuri de-ale sale. Unul dintre ele suna astfel: „Dă-mi vin, frumoaso, şi spune-mi că e vin!” Dascălul îi întrebă pe elevi, oare de ce voia poetul ca frumoasa lui să-i spună că vin era ceea ce ea îi turna în pahar. „Doar vedea el foarte bine, şi singur; nu era nevoie să aibă confirmarea femeii!” Cum nici unul dintre învăţăcei nu se înghesui să răspundă, mulla oferi el însuşi explicaţia:

– Ei bine, pentru că, atunci când poetul vede licoarea sângerie, văzul său se îmbată de plăcere iar când aude cuvântul „vin”, atunci îi este cuprins de beţie şi auzul! Asta înainte ca palmele sale să cuprindă între ele rotundul cupei, prefigurând sânul frumoasei, palme care să poarte cupa la gura unde buzele urmau să fie şi ele copleşite de plăcere.

Era vorba deci de o simfonie a simţurilor, simfonie în care fiecare organ îşi avea propria sa partitură, a cărei interpretare avea menirea să contribuie la potenţarea trăirii întregului. Auzind acea explicaţie, poetul peregrin nu se putu stăpâni să nu dea buzna în lăcaşul unde mulla îşi ţinea lecţia. Se apropie de el şi îl sărută pe frunte zicându-i:
– Fie ca cinstiţii tăi părinţi să fie gata să-şi sacrifice viaţa pentru tine! Tu ai descoperit în versul meu ceva despre care eu însumi nu aveam habar.

Aşa cum spuneam mai devreme, nu ştiu dacă întâmplarea aceasta îl are ca protagonist tocmai pe Hafiz. Un lucru este însă cert: toţi exegeţii marelui poet sunt de acord că acesta a fost un un ins cu temperament, care iubea viaţa. Un artist binecuvântat cu darul de a preţui frumuseţea pe care ştia s-o vadă atât în manifestările naturii cât şi în natura fiinţelor umane, în emoţii ca şi în obiectele materiale. Catrenul următor cred că exprimă tocmai această calitate deosebită a autorului.

lejonLejon

Dă-mi vin, iubito, şi spune-mi că e vin!
Atras de trupul tău, la tine să revin,
aşa cum leii, seara, la vadul verde vin
să soarbă apă, ei. Eu, roşul cel divin.

NB. Pentru a nu cădea în păcatul exagerării, găsesc nimerit să redau acum o altă întâmplare, care relativizează teza potrivit căreia interpretarea receptorului este mai importantă decât intenţia emiţătorului. Cu mulţi ani în urmă, pe vremea când încă mai trăiam în România, am văzut un film cu Anthony Perkins şi Ingrid Bergman, în rolurile principale. „Vă place Brahms”, cred că se chema (îmi cer iertare dacă fac vreo confuzie, cumva). Pelicula rulase la unul din cinematografele din oraş şi, chiar în acea săptămână, mă întâlnisem cu un cunoscut care, ieşit din sală, trăia sub impresia puternică a unei replici rostite de unul din eroi. Mi-a reprodus-o şi mie ca să înţeleg despre ce e vorba. Aşa suna ea: „Când îţi pierzi o mână sau un picior, lumea te compătimeşte, dar când te pierzi pe tine, nimeni nu te mai bagă în seamă!”

Omul rostise acea replică imprimându-i un anumit dramatism şi se aştepta ca şi eu să mă pătrund de adevărul profund ce zăcea în ea. Nu putusem s-o fac, din simplul motiv că nu acelea erau cuvintele rostite în film. Îl văzusem şi eu, cu o zi mai devreme, aşa că reţinusem bine formularea care, în realitate suna astfel: „Lucru curios: atunci când îţi pierzi o mână sau un picior, lumea te compătimeşte, dar când te pierzi pe tine, nimeni nu te bagă în seamă!” Amicul se extaziase, deci, la auzul unei replici existente doar în mintea lui şi de care autorii filmului era cu desăvârşire străini. Şi asta numai pentru că receptorul adăugase de la sine acea nevinovată particulă, „mai”, care a denaturat cu totul sensul formulării!

Posted on 09/08/2013, in Povestiri and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 2 comentarii.

  1. Autorii sunt niște jucăuși ghiduși. Iar interpreții textelor lor sunt niște serioși.🙂

  2. Doar Daniel este autor. Iar interpreții textelor, după cât se pare sunt la fel de ghiduși.🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: