Dansul dervișilor rotitori

Este atâta extaz în pe chipurile dervișilor, în timp ce se rotesc în dansul lor.
Dansul impresionează dar este greu de înțeles, de către cei care nu știu sensul învățăturilor lui Mevlana. Sensul de dans, deschide poarta către o nouă lume, spre noi adevăruri. Hai să deschidem această poartă împreună!

Este ceva ascuns, sublim, în inima fiecărei ființe umane. Acest secret se conectează cu tot ceea ce există în viața noastră. Nu ne este dat tuturor însă el poate fi atins doar cu forțe proprii, cu eforturi, cu gânduri și intenții bune. Filosoful turc Junus Emre spunea foarte frumos:” Există un Eu în mine și eu mă aflu acolo.” Misticii indieni numesc acest mister ”atma” și se află la baza principalelor religii: islamism, creștinism, judaism, sufism. Se presupune că știm lucrurile care ne sunt cunoscute. Dar cum poți oare să descrii ceva necunoscut, cum este acest mister, cu cuvintele care definesc lucruri, emotii, fapte cunoscute?
Mevlana a ales dansul, poezia și muzica să descrie necunoscutul din interiorul său, ceea ce era de nedescris. Mevlana, a primit prima educație, în spiritul misticii sufiste, de la tatăl său. După moartea lui, a continuat să învețe cu discipolii acestuia. El credea că, ființa umană nu este creeată să fie completă. În adâncul ei sălășluiește un foc viu. Iubirea e acest foc și abia când aceasta a ars tot ce trebuia de ars, omul devine complet, ființa minunată în care se oglindește Dumnezeu. Arderea aceasta umanizează, e necesară. Cum ar putea vorbi despre iubire cineva care nu a ars vreodată în flăcările dragostei? Când focul acesta a ars tot ce trebuia în interior, Jalal ad-Din Muhammad Rumi, a devenit Mevlana, omul care a primit o formă de respect superioară. Ce înseamnă să fii Omul Complet? Cu siguranță nu e suficient doar să fii bun, etic, moral, generos, iubitor și în competiție cu tine însuți. Când ai doar aceste calități ești marcat de Ego-ul propriu, care nu poate vedea dincolo de interesele proprii, urgente. A fi Omul Perfect înseamnă să renunți la propriile obiceiuri, negative și pozitive. Acest proces începe din adâncul ființei, cu strălucirea propriei inimi până în cea mai ascunsă celulă. Acea lumină face corpul să devină transparent, îl face să radieze și să devină orice pe lumea aceasta. Ne putem gândi la corpul omenesc, ca la un sâmbure de caisă. Dacă îl spargi, între coajă și miez, nu e nimic. E un gol. Nimicul acela e esența a tot. Dintr-un astfel de nimic s-a născut universul. Aceasta situație, pentru care nu exista legi și reguli cunoscute, se numește în sufism, destin personal.
Focul interior, cel care desăvârșește ființa umană, se numește în religia islamică, ”Lumina lui Mohamed” care este de fapt lumina tuturor profeților din toate timpurile. Este lumina omului perfect. Această lumină este formată din legi pe care nici măcar nu ni le putem imagina, este lumina vieții, prezentă în tot ce e viu.
Când Dumnezeu vrea ceva, El spune:”Fie!” și se îndeplinește. Cu această comandă a început creearea Universului. Doar omul a fost creat după forma și asemănarea sa. Așa că i-a dat omului ceva ce nu face parte din acest univers material, i-a dat omului, structura spirituală, suflet din sufletul său. Conform sufismului, acest spirit formează unicitatea fiecărei persoane. Așadar partea spirtuală, cea care nu aparține acestei lumi, vine dintr-o lume a îngerilor. Spiritul își caută mereu drumul spre casă, spre locul din care a pornit. Sunetul flautului din trestie, instrumentul muzical care acompaniază acel dans ritual al dervișilor rotitori, are un sunet trist ca și plânsetul spiritului care își caută drumul spre casă. Ființa umană, puternic ancorată în lumea materială, face spiritul să plângă și să sufere. Și cum să nu plângă? Această separare îl face să caute calea spre un loc în care să radieze, un loc al dragostei și a uitării. Flautul e un simbol al spiritului și al separării acestuia. Flautul, o tulpină de stuf , e gol pe dinăuntru dar el prinde viață și vibrează sub buzele flautistului scoțând tonuri perfecte. Sunetul său e sfâșietor ca și plânsetul sufletului captiv în trupul omenesc. Dumnezeu a creeat totul pe lumea aceasta însă doar unei singure ființe vii, omului, i-a dat o parte din sufletul, din spiritul său, la însuflețit cu suflarea lui divină, așa ca și cântărețul, a cărui respirație ce intră în flautul de stuf, face o simplă tijă să prindă viață. Fără suflarea aceea, corpul omenesc ar fi o simplă coajă. Dansul rotit al călugărilor sufiști simbolizează creearea universului și deschide poarta spre o nouă lume, deschide poarta spre Lumina lui Mohamed, acea reflexie a spiritului divin, la care doar profeții pot avea acces. A te ruga profeților, înseamnă a te ruga lui Dumnezeu. Dansul începe cu o rugăciune către Profetul Mohamed. Bătăile de tobă, acel ritm, simbolizează cuvântul ”Fie!” , cuvântul creației. La începutul ceremoniei, dervișii îngenunchează, cu palmele și fruntea lipite de pământ, arătând dorința lor de a deveni Omul Perfect și a îndeplini porunca ”Fie!”. Părinții spirituali sunt ghizii perfecți, pentru cei care vor să caute adevărul. Călugării se ridică și se privesc în ochi, doi câte doi, simbolizând oglindirea lui Dumnezeu, ce există în fiecare ființa umană. Își pun brațele încrucișate pe piept, bătându-se usor, pe umeri, ca dovadă că vor să urmeze toate etapele necesare pentru a deveni ghizi. Dansul în cerc are semnificații subtile. Simbolistica liniei drepte, a diametrului cercului, e dată de lumina spiritului. Jumătatea stângă a cercului reprezintă lumea invizibilă, traiectoria luminii divine iar cea dreaptă este lumea vizibilă, traiectoria ființei umane prin lumea materială până când spiritul se întoarce la divinitate. Dansul le dă voie să treacă dintr-o lume în alta. În prima parte, călugării, înfășurați în mantiile negre, reprezintând grijile de fiecare zi își țin mâinile încrucișate, simbolizând prima litera a alfabetului arab și numele lui Dumnezeu. Pălăria conică reprezintă mormântul Ego-ului. ”Dumnezeu e peste tot și în toate, în toate direcțiile. Nu păstrăm nimic pentru noi. Nu este nici zi și nici noapte în ziua noastră, pentru că soarele nostru e viu.” Își leapădă veșmântul negru, Egoul, și încep să se rotească. Dansul are trei etape, reprezentând trei pași pe scara evoluției către omul complet.

Primul pas îl reprezintă Cunoașterea. E nevoie de știință pentru a înțelege această lume. Fără ea omul este în întuneric. ”Nu există cunoaștere fără Dumnezeu… Tot ceea ce cauți e în tine. ” spune Mevlana. Îți deschizi inima și sufletul și lași deoparte orice emoție, frică, bucurie, durere. Lași focul interior să ardă și să te purifice.
Următorul e Pasul Esenței, dualismul Om- Dmnezeu. ”Vino la sensurile tale. Sufletul e esența emoțiilor.” Omul trebuie să rămână în transă și e nevoie de să aibă în apropiere un părinte spiritual pentru a-l ghida să nu se departeze de drumul său.
Al treilea pas, e Pasul sfințeniei, când omul devine el însuși, iubirea îi umple fiecare particulă a corpului și începe să reflecte voința lui Dumnezeu, înainte de formarea Universului.
Ființa umană, creată din lut, trebui arsă de focul viu pentru a deveni ființa lui Dumnezeu. Cea mai grea lupta este cu sine însuși. Toate emoțiile și reacțiile din lumea materială îi estompează reflexia divină, ca o mână de colb ori de pământ presărată peste suprafața unei oglinzi. Purificarea ajută să se curețe această oglindă a sufletului.
”Omul nu e decât un flaut prin care trece respirația lui Dumnezeu.”
”Dumnezeu e peste tot și în toate, în toate direcțiile. Nu păstrăm nimic pentru noi. Nu este nici zi și nici noapte în ziua noastră, pentru că soarele nostru e viu.”
La finalul dansului, dervișii se apropie cu mâinile încrucișate pe umeri, în semn de solidaritate și se înclină spre interior, spre centru de unde vine lumina lui Mevlana.
Finalul îl reprezintă expresia omului complet, matur, care se întoarce către semenii săi pentru a le oferi din lumina cunoașterii, pe care a primit-o, fiind alături de ei, chiar și atunci când ei greșesc.
”Fața lui Dumnezeu este în orice direcție ne-am întoarce. ”
Mevlana credea că moartea nu e un motiv de tristețe ci unul de bucurie. Ea înseamnă eliberarea spiritului care se întoarce la divinitatea din care a fost desprins. El numește moartea ”nunta”. Din acest motiv, în fiecare an, în Konya, timp de zece zile, din 10 până în 17 decembrie, aniversarea morții lui Mevlana este prilej de sărbătoare.
”Când o să găsești iubirea, o să înțelegi totul. ”
” Făcând ce alții mi-au spus, am fost orb.Mergând către cei care m-au chemat am fost pierdut. Apoi am ignorat totul , am abandonat lumea și pe mine de asemenea. Așa am întâlnit totul și pe mine însumi.”
” In afara iubirii, a lui Dumnezeu, nimic nu durează pentru totdeauna.”