Norii

Aceasta este o pvestire după o nuvelă arabă, Norii, scrisă în 1966 de către un nuvelist algerian, Abu Al-Id Dodo, profesor de literatură arabă la Facultatea de litere din Alger. Face parte dintr-un volum numit, Lacul măslinilor. Deși povestea are loc într-un spațiu departe de lumea noastră, europeană, și se petrece în urmă cu cincizeci de ani, mi s-a părut a fi o expresie vie a celor care, pornesc în căutarea paradisului, la oraș ori în altă țară, convinși că acolo e mai bine. Abia ajunși acolo, văd ce formă și culoare vineție are acesta și realizează că, tot mai bine e în țara ta și în satul tău.

Povestea are și o dedicație, lui Decenu, care aborda într-o postare pe blogul său, problematica mutării țăranilor la oraș și întoarcerea unora, acasă, la munca pamântului și a traiul simplu.

Hasan stă pe scăunelul său, cu ochii negri, arzători, tiviți cu cearcăne privind în gol printre trecători, fără să îi audă. Căruciorul său cu legume și fructe e așezat la o întretăiere de drumuri dar oamenii nu cumpără mereu și de multe ori, trebuie să mănânce fructele, ca să nu le arunce. “Sărăcia nu vinde și nu cumpără” gândește el. Ziua de azi e la fel de tristă, ca și ziua aceea.
Era o dimineață înnorată, ca aceasta, și în coliba din satul său îndepărtat, sărăcia și lipsurile puseseră stăpânire de multă vreme. I se făcuse rușine să stea între ai săi, să îi audă plângându-se de foame și lipsuri iar el să nu poată pune nimic pe masă. Copiii se agățaseră de picioarele și de pieptul lui. Hotărârea de a-și căuta de lucru, dincolo de granițele satului, venise tot într-o zi disperată. Ea era singura care dădea speranță nevestei sale însărcinate și celor patru copii nici unul mai mare de 8 ani..
-Tată, pleci la oraș! Îmi cumperi un batic?
– Mie îmi trimiți o minge? scânci băiețelul de cinci ani.
– Ce bine, spuse Ayshe! O sa ne trimiți jucării și mamei bani, o să fim sătui și fericiți.
Barbatul îi privi cu duioșie, speriat de speranța pe care o sădise brusc, în ei.
– O să vă trimit.
În dimineața următoare, cu un sac peticit1425396_326474124157756_1807817911_o și ceva merinde, o porni la drum. Urcat în mașina ce îl ducea la oraș, se gândi cu o strângere de inimă că pleacă pentru prima dată, dincolo de granițele satului, lăsând-și aici inima, cu soția și copiii. Era însă, în drum spre paradis, după cum numeau toți orașul, toți cei care fuseseră deja, gustaseră din minunățiile lui și se plimbaseră prin parcuri. Spre seară, mașina se apropie de oraș. De departe se zăreau luminile lui feerice și trăia un          sentiment indescriptibil. I se părea că acele lumini sunt undeva sus, suspendate, între cer și pământ, strălucitoare, ținute de niște măini nevăzute. Acesta era chiar paradisul! Îi părea rău că nu venise mai demult și avea sentimentul că viața lui ar fi fost alta și nu ar fi trebui să sufere atât. Mașina îl lasă, împreună cu alți săteni la o cafenea. Nu avea bani să îi platească șoferului dar se înțelese cu el că îi va plăti din primii bani câștigați. Uitase de norii din sat. Acolo dădu peste clienți, necunoscuți, care nu purtau deloc urmele paradisului. Unii nici măcar nu-și schimbaseră veșmintele de la țară. I s-a spus că poate înopta la cafenea. Se uită roată și nu înțelegea unde ar putea dormi. După ce plecară clienții pricepu. Cu alții ca el, a dormit pe unde putut, pe canapele, unii dormeau chiar pe jos, alții pe mese, pe scaune. Cel puțin nu era sub cerul liber. A adormit târziu, cu gândul la divanul de acasă, la soție și la copii, tresărind la fiecare scârțâit.
Dimineața a pornit să își caute de lucru. Câteva zile nu a găsit nimic apoi a acceptat să vândă țigari, ilegal. Din primii banuți a trimis ceva acasă, soției, să aibă cu ce hrăni copiii. Norocul nu a ținut mult timp cu el și a fost prins de un polițist care i-a confiscat marfa. A privit cu neputinta cum își îndesa ăn buzunare pachetele de țigări. S-a îndreptat amenințator spre Hasan și l-a gonit. Mai tarziu, și-a cumpărat cu cărucior de la un sătean, ce intenționa să se retragă. I-a dat aproape toate economiile și bărbatul, fericit, a trimis toți banii acasă iar în acea noapte s-a stins. Nimeni nu știa de ce. Poate că luase ceva. Ori poate de tristețe. Parcă programase asta din timp.
Hasan umplu căruciorul cu legume și fructe și începu să străbată străzile ca să le vândă. Viața lui devenise o zi lungă. Nu mai știa de când e aici. I s-a născut și al cincelea copil iar el nu l-a văzut încă. Nu se îmbogățise, trăia greu și abia putea să trimită câțiva bănuți, din când în când.
De la o vreme începu să umble vorba că dintre consăteni, mulți se întorc înapoi în sat. Cafeneaua devenise punctul de plecare al celor care părăseau paradisul și se întorceau la sat. Îi privea pe cei care erau măcinați de disperare că nu își găsiseră de lucru. Vreo doi și-au luat singuri zilele pentru a nu se întoarce acasă mai săraci decât veniseră. Era deprimat dar nu se gândea să abandoneze. Copiii lui depindeau însă de el. Când era în sat, orașul, cu luminile și bogățiile lui, i se părea a fi paradisul. S-ar fi întors și el dar nu putea. Primea doar scrisorile soției la cafenea și ele îi mai încălzeau sufletul. Acum, paradisul e satul în care și-a lăsat inima și copiii.
Dar mereu, peste tot sunt nori. Norii aceia, din care arar iese soarele. Tot pe ei se cațără grijile și suferințele lui și ale altora, așteptând niște vremuri mai prietenoase.

Sursa foto aici

Posted on 06/01/2014, in Povestiri and tagged , , , . Bookmark the permalink. 22 comentarii.

  1. In primul rand, imi place ca povestirea a fost publicata in 1966, anul in care m-am nascut si eu.🙂
    In al doilea rand, multumesc pentru apreciere.
    In al treilea rand, povestea e frumoasa si ne invata ca, intr-un fel, nu putem scapa de soarta. E greu sa te imbogatesti rapid, visul american nu functioneaza pretutindeni si mai ales pentru oricine. Sunt si dintre cei care au reusit, dar presupun ca asta a fost soarta lor. Altii au incercat sa imite succesul lor, dar, ca orice imitatie, nu are valoarea autenticului, deci nu poate garanta un succes.
    Mai e un aspect, care nu e mentionat in povestire. Gustul mancarii „de la mama de acasa” va fi intotdeauna cel mai bun.

    • Decenu, e posibil sa descoperim paradisul, in amintirile frumoase, la care nu avem acces, decat imaginar. Cand pleci la un drum lung si nimeni nu iti spune sa te intorci, e un semn ca drumul tau e doar in acea directie dar cand stii ca, in urma lasi pe cineva care se gandeste la tine si te asteapta cu drag, sa te intorci, vei fi mereu cu sufletul impartit. Amintirile au gusturi si miros care ni se impregneaza in memorie. Mancarea de la mama de acasa e unul dintre ele.

  2. Da, paradisul este unde ti-ai lasat inima si o farama de suflet, dar poate fi locul la care visezi, insa nu esti niciodata acolo…Frumoasa povestea,buna si pilda !

    • Naica, paradisul este acolo unde sufletul nostru se simte bine, langa cei care ne sunt apropiati sufleteste. Poate fi o tara, un oras, un sat ori o coliba dintr-un sat indepartat. Poate ca trecem prin viata in cautarea paradisului, intr-un sir lung de incercari. Uneori il atingem, alteori nu. Un singur lucru ne este comun. Drumul acesta este arareori insorit. Deasupra lui, plutesc mai mereu norii.

  3. E trist… Cred ca pentru tineri este o sansa, dar pentru cei mai putin tineri dorul de acasa este cel putin la fel de dureros pe cat este de bine platita munca. Eu am ales sa nu-mi fie dor.

    • Fiecare facem alegerile care le consideram bune la un moment dat. Stiu doar ca am trait paradisul acela. Nu atat de dramatic ca si altii. Dar stiu cum e sa-ti fie dor de casa, de locul unde ti-ai lasat inima si sufletul. Banii nu pot compensa asta.

  4. Zau, ce nasol chiar era in realitate la oras in Algeria in 1966.
    Dar chiar si fara Algeria, zau, unde sa te poti intoarce ? In timp ? Ca si eu am amintiri chiar deosebitt de placute, (desi nu as indrazni sa le numesc chiar paradisiace, pt ca am impresia ca starea din paradis este o dulce motaiala care nu permite inregistrarea de memorii, ci doar cel mult o posibila re-trezire la starea de veghe in caz de vreo mare urgenta, care nici nu are vreo sansa de a se intampla in vreun loc paradisiac daca nu intervine vreun Deus ex-machina,un lucru totusi destul de rar,posibil chiar unicat la nivelul istoriei cunoscute a omenirii), dar in fine,am niste amintiri chiar deosebit de placute despre diverse locuri si companii (de persoane dragi si placute mie), insa nu sunt reproductibile, efectiv nu au cum sa fie, decat poate asa total fragmentar plus cu licente la nivel creativ artistic.

    Chiar in anul 1965 a fost chiar popular un cantec,I can Never Go Home Anymore al formatiei de fete rockere the Shangri-Las, iar chiar in 1966, alt cantec You Can Never Go Home Again, interpretat de dl Glen Yarbrough pt filmul de tip western Ride Beyond Vengeance, http://www.youtube.com/watch?v=7xOF_8wJy8c (si celalat urmeaza mai jos)

  5. Există o vorbă care se potriveşte:
    „Unde ţi-e inima, acolo ţi-e comoara!”
    Poate că printre cele mai frumoase ilustrări, este „Alchimistul” lui P. Coelho.
    Sigur, „comoara” poate fi substituit practic cu orice: casa, averea, succesul…
    Întrebarea mea este:
    Suntem educaţi să ne ascultăm inima? Să comunicăm cu ea?
    Modelul „Learn hard, get a good job and save for retirement!”, s-a dovedit un faliment răsunător, pe termen lung. Pe termen scurt, a fost o soluţie, e drept.
    Unul din visele mele, este să am casă şi grădină.
    Pentru scurt timp, l-am avut împlinit (doi ani). Eram nepregătit şi visul, s-a risipit.
    De data asta, o să muncesc mai mult la el.😉 Acum am şi un aliat de nădejde!🙂 Pe Monica. Prăsim visul acesta deja de 5 ani. Doar că ceva mai altfel, mai cu convingere!

    • Dacă suntem invatati sa gandim cu inima? Eu cred ca, dimpotriva. Societatea este in asa fel construita, Serban, incat ne determina sa privim doar in exterior, ca si cum noi nu am conta. Ni se creeaza valori si necesitati, pe care nu le aveam și suntem invatati sa alergam dupa iluzii, cum ar fi de pilda, succesul. Sociologii ne invata ca trebuie sa fim utili societatii, sacrificandu-ne putin cate putin, din propria existenta.
      Despre visul tau de a avea o casa si să te apropii de natura mi se pare firesc și mă bucur ca ai un aliat de nadejde cu care sa imparti frumusetea prezentului si a viitorului.
      Vad si eu, in visul meu o casuta, la marginea padurii, in apropriere un camp, o livada, flori și pacea naturii, locul perfect in care m-as putea odihni citind sau scriind. Asa arata in viziunea mea paradisul.🙂

      • Ei bine, tocmai ai făcut un pas înainte! L-ai materializat în scris! DEZVOLTĂ-ŢI VIZIUNEA! Fă un roman din asta şi vei vedea ce se întâmplă!
        Îţi sugerez că citeşti cartea „Casa şi Familia”, pe care am publicat-o în 2010. E gratuită. O să găseşti acolo ceva care s-ar putea să te uluiască! Mai ales că am scris-o în 2009!

  6. Minunata poveste! Una dintre nenumaratele asemenea, din lumea intreaga. Drama celor care-si parasesc paradisul caminului si al familiei, pentru un iluzoriu… „mai bine”, pe care multi nu-l gasesc niciodata…
    Numai bine, draga Gabriela!🙂

    • Poveștile orientale au atâtea înțelesuri ascunse. Te poți împotrivi destinului ? Încercăm în zbaterea noastră de zi cu zi să demonstrăm că voința noastră este mai puternică decât ceea ce ne este predestinat. Așa să fie? Hasan a înțeles că nu.

  7. Alergăm o viață întreagă din loc în loc după ”mai bine”. Când depășim o vârstă și ajungem la un oarecare grad de înțelepciune, înțelegem că locul acela este în noi: în minte, în inimă, în suflet.
    Frumoasă povestire, dar tristă, ca mai toate povestirile tale. De fapt, așa e și viața, mulți nori, ca să prețuim mai mult momente4le când apare soarele.
    Să ai zile frumoase, Gabriela !❤

  8. Eu pot vorbi în cunoştinţă de cauza de cum este cu venirea orăşenilor la ţară…În ceea ce mă priveşte a fost o „intoarcera” acasă, la izvoare, la obârşie…
    În ciuda faptului că n-am nici o rudă la ţară, că familia mea este TOATĂ în Bucureşti…Eu sunt mai ţăran decât ţăranii. Aşa este cu veneticii…mai catolici decât Papa.
    Din nefericire exodul taranilor la oras…nu a fost benefic nici pentru unii, nici pentru altii.
    Taranul orasean, hibrid, este un personaj debusolat…aflat inte lumi, confuz si alienat.

    • Calinakimu este adevărat. Cam acesta e esența nuvelei. Mi-a plăcut că mesajul ei este atemporal. Mereu suntem atrași de luminile paradisului, ca fluturii de noapte de lampă iar odată ajunși acolo ne dăm seama că paradisul înseamnă locul în care îți e inima și casa, în care îți sunt rădăcinile. Poate că acel paradis este necesar ca să apreciem cu întreagă măsură faptul că aparținem mereu locului în care ne-am născut.

      • De fapt şi de drept aparţinem existenţei într-un concubinaj indestructibil…
        Încerc să explic …inexplicabilul…modul cum ne putem naşte clipă de clipă, murind clipă de clipă…Realizând aceasta trăieşti doar clipe unice…Este atât de simplu încât mintea noastră sofisticată, obişnuită cu probleme complicate în care să-şi dovedească superioritatea, refuză să accepte. Nu este mai puţin adevărat că acceptând, egoul moare…Niciodată mintea nu va accepta să se sinucidă. Atunci va trebui să TACĂ.
        Este chiar atât de greu de înţeles? Oare este zadarnică credinţă mea că normalitatea poate deveni regulă şi nu excepţie?
        Scuze, sunt întrebări retorice…

      • O să revin cu răspunsul luni, pentru că acum plec într-o călătorie.

  9. Din pacate, de foarte multe ori in viata ni se pare ca ceea ce se afla dincolo de gardul nostru este mai bun, mai stralucitor, mai altfel. Ni se pare ca prin alte locuri umbla cainii cu covrigi in coada… Sa nu uitam de femeile noastre, care isi lasa acasa barbati si copii si pleaca prin tari straine, in speranta ca le va fi mai bine si ca vor putea oferi mai multe copiilor. Eu am fost una dintre ele si nu ma voi putea consola niciodata la gandul ca fiul meu a mancat mai bine, a fost mai bine imbracat, dar timp de un an a avut mama doar cateva minute pe zi, la telefon…
    Subscriu celor spuse de Zina…

  1. Pingback: Vreau să mă ţărănizez | Blog Şerban Stănescu

  2. Pingback: Norii | Fata din vis

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: