Category Archives: Invitați Speciali

Sultanul Alp Alsran

postata de  Daniel Onaca

omar-khayyamÎşi umflă unul pieptul şi strigă:
A mea e lumea, eu sunt cel mai tare!
O clipă-i ţine faima căci i-o strică
Tăgada morţii: eu sunt cea mai tare!
Aceste stihuri aparţin unui poet persan care a trăit în secolul al XI-lea. Omar Khayyam este numele lui. A fost, după cum se ştie, o personalitate gigantică a timpului său. Doctor, astronom, filosof, muzician, matematician… Învăţatul Omar a contribuit, printre altele, şi la întocmirea unui calendar astronomic persan. În Europa, a fost, multă vreme, cunoscut exclusiv datorită catrenelor sale, aşa-numitele rubayate. Nu am la îndemână placheta cu versurile sale, traduse în româneşte şi apărută prin anii -80. Nu ştiu nici cine a realizat-o. Îmi rezerv dreptul de a reveni cu completări privind aceste detalii. Până atunci, m-am încumetat să pun în capul acesti postări traducerea unui catren, pe care eu însumi am făcut-o (nu din persană, cum poate aţi fi tentaţi să credeţi, ci din suedeză).
Omar Khayyam a funcţionat o vreme ca astronom la curtea sultanului din Samarkand, în ciuda faptului că, aproape întreaga sa viaţă, şi-a petrecut-o la Nishapur, oraşul său natal. Acolo a şi fost înmormântat. Un mausoleu magnific, de o frumuseţe sobră, marchează locul respectiv. Ar fi multe de povestit despre acest simpatic aspect al biografiei sale, dar o las pe altădată, zorit cum sunt acum să povestesc o altă istorie.
omar-khayyam-3
E vorba despre o întâmplare care sunt îndemnat să cred că a stat la originea versurilor de mai sus. Iat-o: Era pe vremea stăpânirii sultanului turc Alp Arslan. Marele strateg pregătise o campanie militară pentru a cuceri un ţinut aflat departe, la răsărit, dincolo de fluviul Oxus. Planul său era să înceapă ofensiva ocupând câteva cetăţi situate de-a lungul acelui curs de apă. Din motive logistice, cum am spune noi astăzi. Una dintre acele aşezări s-a întâmplat să fie chiar Nishapur, oraşul unde trăia Omar Khayyam. În mod neaşteptat, locuitorii cetăţii au opus o dârză rezistenţă. Sultanul fu nevoit să irosească timp preţios asediindu-l vreme de mai multe zile. În cele din urmă, apărătorii zidurilor fură siliţi să se predea. Căpetenia lor se vădi a fi un războinic viteaz, pe nume Youssuf. Rănit fiind, acest fu capturat şi dus degrabă dinaintea sultanului care era curios să-l vadă la faţă pe omul care îndrăznise să-l înfrunte. Duşmanul se ţinu drept şi mândru, chit că se afla înghesuit între două matahale de oşteni care îl ţineau fiecare de câte un braţ.
Sultanul şedea turceşte (cum altfel?) pe un podium acoperit cu o grămadă de perne şi covoraşe. Cei doi îşi aruncară unul altuia priviri aprige. Pe urmă, învingătorul porunci oştenilor ca prinsul să fie legat între patru cai zraveni care să-l dejghine pe obraznic aşa cum merita. La auzul acelei porunci, Youssuf îi strigă sultanului, cu dispreţ:
– Aşa ştii tu să te porţi cu unul care s-a luptat cu tine bărbăteşte?
Sultanul nu răspunse aluziei, ci îşi suci capul, uitându-se în altă parte. Captivul îl provocă atunci din nou:
– Slăbănog laş, ce eşti, ţie îţi vorbesc!
Atins de două ori în onoarea sa de bărbat, sultanul tresări ca muşcat de scorpion. Puse mâna pe arcul de alături, potrivi o săgeată şi le porunci gealaţilor să dea drumul prinsului. Acum, nu se ştie ce-a fost: ori din cauza furiei, ori din grabă, ori pentru că e greu să ucizi pe cineva cu săgeata, de la mică distanţă, fapt este că sultanul dădu greş în înceracarea de a-l sfârşi pe loc pe Youssuf. Acesta, din doi paşi, fu lângă sultan. Cel atacat vru să se ridice în picioare, dar se împletici în mormanul de pleduri, se împiedică şi căzu. Youssuf ţinea în mână pumnalul pe care reuşise să-l ţină ascuns în faldurile straiului său năboit de sânge. Îl înfipse fără ezitare în coasta sultanului, înainte ca el însuşi să fie răpus de oştenii din preajmă.
La capătul a patru nopţi chinuitoare, sultanul Aslan îşi găsi şi el sfârşitul. A murit chinuit de crunte dureri, dar şi de amărăciune. Cuvintele lui, consemnate de cronicarul acelor vremuri, s-au transmis până la noi, fiind acum de găsit şi în cărţile de istorie: „Deunăzi priveam de pe o înălţime parada oştirii mele şi-mi spuneam în sinea mea: Sunt stăpânul lumii. Cine se poate măsura cu mine? Drept pedeapsă pentru mândria mea deşartă, l-a trimis Dumnezeu pe cel mai amărât dintre pământeni, un captiv condamnat la moarte! Tocmai acela s-a dovedit a fi mai puternic decât mine. Tocmai el m-a doborât de pe tron, luându-mi viaţa.”
Eu, unul, cred că aceasta a fost întâmplarea care l-a îmboldit pe Omar Khayyam să scrie catrenul pe care, cu umila mea pricepere, m-am căznit să-l tălmăcesc, aşezându-l la începutul acestor rânduri. De n-o fi aşa, veniţi alde dumneavoastră cu o lămurire mai apropiată de adevăr.
omar-khayyam-tomb

Valul islamic

de Camelia Sima

New-Style-Hijab-Scarf-LC044- desktopatunci când ajungi pentru prima dată sau pentru cine știe a câta oară în lumea fascinantă și plină de povești a turciei, dincolo de tot ce încântă ochiul și bucură sufletul, reminiscențe ale unui trecut ce și-a pus amprenta pe imaginea de astăzi, influenţând chiar mai mult decât am recunoaşte, cultura altor ţări, ceea ce uimeşte sunt mai cu seamă oamenii, acel caleidoscop cu mii de chipuri în mijlocul cărora un loc aparte îl are femeia turcă, cea al cărei cod vestimentar este impresionant prin varietatea lui, o varietate dincolo de care puţini ajung totuşi să vadă acel conflict ce macină încă societatea, în ciuda tuturor transformărilor petrecute în acest colţ de lume de la poarta orientului, căci turcia rămâne un stat islamic în care conflictul dintre progresişti şi conservatori nu pare să se stingă vreodată, aşa cum de nestins par diferenţe uriaşe dintre marile aglomerări urbane şi satele prinse de arşiţă şi de sărăcia grea şi uscată, aflată cumva în afara timpului.
în centrul acestei imagini este ea, femeia ce îşi apără credinţa şi identitatea purtând hijabul cu modestie şi moralitate, căci dincolo de văl, modestia straiului islamic, prezentă şi la bărbaţi de altfel, este desprinsă din coran, lucru care nu ar trebui să ne uimească foarte tare dacă este să îl comparăm de pildă cu hainele călugăriţelor noastre. cu toate acestea, hijabul a fost deja interzis în europa (nu şi rasa monahală) fiind considerat doar un simbol religios, iar în oraşele turciei de astăzi el încă naşte dispute aprinse, unele chiar şi în parlament, demonstrând că femeia de astăzi a turciei nu doreşte să renunţe uşor la acest acoperământ (recent, femeile avocat şi-au câştigat dreptul de a purta hijabul în instanţă), în ciuda faptului că printre reformele lui mustafa kemal ataturk s-au aflat în urmă cu aproape un secol şi acele măsuri menite să aducă renunţarea la acest cod vestimentar, o renunţare care a avut-o printre primele reprezentante chiar pe soţia lui.
astăzi în turcia peste 60% dintre femei mai poartă vălul islamic, iar în moschee orice femeie intră cu capul acoperit, fie ea şi simplu turist din alt colţ de lume. privind din exterior, cu neştiinţa celui care nu a trăit şi nu înţelege islamul, este cel puţin curios să vezi femeile turciei purtând burka şi ieşind pe stradă doar la lăsarea serii, alături de celelalte femei şi de copiii lor, femeile turciei care au adoptat stilul vestimentar european, trecând prin miezul zilei cu eleganţă, ori pe acelea care, deşi nu mai poartă burka, straiul negru ce le acoperă întreg trupul, îşi poartă părul acoperit cu acele eşarfe colorate ce sunt un adevărat spectacol în felul în care urmează conturul chipurilor şi redesenează linia fragilă a gâtului.
şi poate că cea mai tulburătoare scriere care ne poate oferi înţelegerea, deşi nu deplină, a ceea ce se întâmplă dincolo de văl, este romanul „zăpada”, considerat ca fiind singurul roman politic al lui orhan pamuk, o tulburătoare poveste petrecută în anatolia cea atât de conservatoare, o evocare a turciei în care conflictul acesta al renunţării la văl poate împinge la sinucidere; o poveste în care iubirea se insinuează, se împleteşte cu drama exilului, într-o simbolistică greu de digerat pentru cititorul încorsetat în prejudecăţi, nedeprins să vadă dincolo de aparenţe. o călătorie în asia minor, aşa cum sunt mai toate scrierile acestui laureat nobel pentru literatură.
dincolo de hijab este… o lume întreagă, fascinantă, în care trăieşte ea, femeia de astăzi a turciei, cea care poartă în sângele ei nescrisele reguli ale lumii de ieri, împletite cu cele ale lumii de astăzi. sânge de odaliscă ori de sultană mai clocotesc în venele celei care, înveşmântată în straiul ei negru citeşte din coran în lumina tăcută şi puţină a moscheei dar şi în venele aceleia care nu se mai deosebeşte prin nimic de femeia turist cu al cărei zâmbet se intersectează pe străzile pline de istorie.
privit din exterior, acest văl este doar o bucată de pânză, dar câţi înţelegem oare cu adevărat semnificaţia lui?
acest text este un dar pentru gabriela şi fascinanta ei cafenea turcească.

 

De ce femeile se indragostesc de barbatii turci?

În căutările mele de documentare despre lumea turcică, am descoperit site-ul unei românce, căsătorită cu un turc și stabilită in Turcia, locul magic în care dragostea i-a purtat pașii. Am citit postarea cu drag și cu emotie, cu bucuria cu care, cineva înțelege adevăratul temperament al bărbatului turc. Vă mai amintiti povestirile mele despre Ahmet, tânărul îndrăgostit nebunește de o femeie care se străduieste să îl strivească, prin temperamentul și intrigile ei? Poate că, citind postarea aceasta, veți înțelege sentimentele lui și felul de său de a gândi și a actiona. Nu o cunosc pe Nicole, am schimbat doar câteva cuvinte, dar am intrat pe site-ul ei și am fost încântată să redescoper, cu fascinatie, pentru a nu știu câta oară, aceasta lume. Vă invit să citiți postarea ei iar dacă aveți plăcere si răbdare, chiar să ii vizitati site-ul, Turcia văzută prin ochii mei, care printr-o prezentare îngrijită și documentată, vă asteaptă să deschideți porțile Orientului și sufletul catre frumusetile lui, având-o pe Nicole, drept ghid.

De ce femeile din lumea intreaga se indragostesc de barbati turci?

Dragostea vine sub diferite forme şi de acolo de unde te aştepţi cel mai puţin. Cel puţin asta e părerea mea. De ce femeile din lumea întreagă se îndrăgostesc de bărbaţi turci atunci când ajung să-i cunoască mai bine?! Sunt multe femei care au lăsat o ţară în urma lor să-şi urmeze visul, dragostea.
Dar nu toţi gândesc ca mine. Cei conservatori ar pune o simplă întrebare: nu poţi întâlni dragostea la doi paşi de tine? De ce trebuie s-o cauţi atât de departe? Ce au aceşti bărbaţi atât de special? Cel puţin o dată au trecut prin mintea multor persoane aceste întrebări.
Ei bine, nu pot vorbi în numele tuturor, dar eu personal am o consideraţie deosebită pentru respectul pe care bărbaţii îl acordă femeilor, aici în Turcia. Bărbaţii au încă cei 7 ani de acasă, pe care mulţi dintre compatrioţii noştri i-au uitat de mult. Ei încă oferă locul în autobuz femeilor în vârstă, femeilor cu copii, încă te ajută să cari sacoşele, ba chiar merg cu tine la piaţă, ori la mici cumpărături. Evident că nu există pădure fără uscăciuni, dar marea lor majoritate sunt aşa.
Dar să revin la întrebarea principală. De ce femeile din lumea întreagă se îndrăgostesc de bărbaţii turci?
Eu, dar şi multe alte femei ar spune că aceşti bărbaţi oferă o atenţie mai mare femeii iubite. Şi ăsta e un amănunt care face o mare diferenţă în ochii unei femei. Un alt amănunt e dat de caracterul lor. Mulţi dintre ei sunt destul de copilăroşi, cel puţin după ce ajungi să-i cunoşti mai bine, după ce au lăsat la o parte masca de cuceritor exotic. Şi cu cât iubesc o femeie mai mult, cu atât încearcă din toate puterile să o facă cât mai fericită, încearcă să o facă să se simtă specială şi iubită. Pentru că în final acesta este rezultatul dragostei.
Un bărbat turc nu va părasi cu uşurinţă o femeie, chiar dacă ea îi va spune de sute de ori adio, pentru că ei aleg cu inima şi nu pe oricare la întâmplare.
Dar cel mai important detaliu este acela că ştiu să-şi iubească familia încât să le fie devotaţi complet. Nu fac asta pentru că le este impus, ci pentru că aşa este normal. Sunt făcuţi să-i protejeze pe cei dragi atunci când este nevoie.
Ce determină un bărbat să se comporte în felul ăsta? Caracterul, educaţia, aşteptările de la viaţă… valorile morale.

Anca-Redsky-Invitata speciala cu o poveste din hammam

In seara aceasta Cafeneaua Turceasca are oaspeti dragi. Cateva sute de kilometri ori peste 1000 sunt o distanta mica pentru o prietenie veche. Am cunoscut-o demult, cand blogurile noastre erau la inceput. La inceput distanta a fost Cluj- Timisoara. Acum este Frankfurt-Timisoara. Timpul si distanta nu a indepartat prietenia noastra. Anca e mereu gata sa incurajeze si sa ”dea cu macul peste bot” celui care si-ar permite sa fie romantic mai mult decat trebuie. Mi se pare normal sa fie mai realista decat mine, fiind absolventa unei facultati tehnice. Tot facultatea a fost cea care a adus-o, din Moldova ei draga, in Banat, facand-o sa ”navigheze” de la casa de Moldova, la casa de Banat. Asa e omul, cu sufletul impartit, intre trecut, prezent si viitor. In urma cu cativa ani, Anca a petrecut o vacanta in Turcia. A fost curioasa si cu spirit de aventura, sa experimenteze o sedinta de Spa, la hammam.

Hamam

Sau baie turceasca. Am avut sansa vara asta,sa experimentez si genul de masaj+baie. Totul a inceput cu o vizita intamplatoare,sa vedem cam ce e si am hotarat rapid ca vreau sa testez.

Baia aceasta turceasca are mai multe etape,prima fiind sauna. Am cam strambat din nas,veneam de pe plaja,erau peste 30grd la umbra,exact caldura voiam sa simt…si din aia inabusitoare. M-am intins pe banca cea mai de jos si m-am lasat inabusita din toate directiile.Era torid,dar si relaxant,daca reuseai sa respiri prin aerul fierbinte.

Dupa cateva minute,semi-ametita,am trecut la faza a doua. Un masaj dur cu lufa. Am simtit ca-mi ia tot bronzul si pe ala de cativa ani inainte,imi curata toate celulele moarte si alea care nu s-au nascut inca. Dar la cateva secunde dupa ce lufa imi parasea pielea,senzatia de smirghel disparea si parca toata zona revenea cu noi forte,la viata. Odata “jupuirea” terminata,a urmat faza a treia: impachetarea cu bulbuci. Printr-un procedeu comic,a bagat apa cu sapun intr-un fel de prosop subtire,l-a insurubat,crescand presiunea in interior si apoi printr-un orificiu,a imprastiat spuma abundenta,peste tot corpul meu,aflat pe masa de marmura ,cu fata in jos. Paream un cocon de spuma,din care imi iesea doar capul. Ma simteam deja relaxata,dar cand a inceput sa-mi maseze fiecare centimetru din corp,am inceput sa nutresc ganduri indecente referitoare la saraca femeie. Daaaaaaa,o iubeam! De altfel toata perioada cat am stat acolo,de cate ori ne intalneam pe coridoare,am salutat-o cu mare drag. Ma gandesc acum,ca si ceilalti trecuti prin mana ei,erau la fel de recunoscatori.

Intervalul delicios fiind terminat,a inceput sa arunce cu apa calduta pe mine.Parca imi spala si gandurile negre si grijile si toata zgura adunata. Totul a mers bine,pana cand m-a ridicat sezand si mi-a zis sa inchid ochii. Ca o paranteza ,eu devin cam panicata cand imi trece apa peste cap,nas,fata. In momentul in care a aruncat un vas de apa peste capul meu,am inceput in disperare sa dau din maini,exact stil de inecat! Toata actiunea a incetat,femeia s-a speriat si mi-a zis “crazy woman” eu mi-am cerut scuze. Hmm,nu stiu cum m-am gandit ca pot inota pe uscat,dar macar am incercat!

Etapei ude i-a urmat o alta incapere,unde am primit o masca cu alge pe fata si invelita intr-un prosop am visat cateva minute,intr-o atmosfera de liniste totala. Apoi ne-am mutat din nou,pe niste mese speciale de masat,cu gaura pentru fata si a urmat un nou deliciu: masaj cu ulei. Daca primul a fost de relaxare,acesta parca mergea in profunzime. Toate tensiunile ascunse au fost pipaite,intinse,scuturate si eliminate. Pe o muzica linistitoare,intr-o lumina usor movulie,am fost lasata sa uit de lume,de mine si de tot ce ma poate supara.

Cam asta a fost tot,dar pot spune ca a fost ceva care as putea repeta. Am dormit ca un bebelus toata noaptea,iar a doua zi m-am grabit sa-mi adaug cateva straturi noi de bronz,care conform promisiunilor maseurilor vor tine mai mult,datorita tratamentului. Nu stiu daca intradevar a tinut un timp mai indelungat,dar atmosfera calma,profesionalismul oamenilor,starea psihica de dupa,m-au facut sa gust cu drag restul vacantei.
http://redsky2010.wordpress.com/2010/09/09/hamam/

Invitație în Orient

Turkish Dancer

Dragi prieteni, dacă sunteți în căutare de ceva special, vă invit la Cafeneaua Turcească, începând de vineri. Vă ofer clipe de exotism, dezvăluindu-vă o lume interesantă și fascinantă, plină de culoare, de farmec și istorie. Vreau să v-o prezint și vouă, așa cum am cunoscut-o eu, cu sufletul și cu mintea. Cafeneaua Turcească, nu e un loc al viciului ci al visării și al lecturii. O viață puțin cunoscută  se deschide dincolo de poarta ei. Intrați doar pentru a contempla. Nu trebuie să faceți comentarii decât dacă doriți. Avem Khave, cu aromă turcească, seftali de caise ori suc de rodie. Așezați-vă comod la o masă imbrăcată în catifea verde, și savurând o cafea lăsați-vă furați de atmosfera și de acordurile orientale. Dacă v-a fascinat lumea aceasta și aveți postări pe care vreți să le impărtășiți, noi le găzduim cu plăcere. Cafeneaua Turcească are de azi blogul ei.