Arhive blog

Stăpânul inelelor- magia unei povești adevărate

Magia aurului, acel metal prețios care a vrăjit ochii privitorului și a schimbat cursul multor vieți, care a fost râvnit de femei și bărbați deopotrivă, plutește deasupra orientului. Aurul este monedă de schimb și dar de suflet, este emoție, dorință, luptă și ură, drum spre vârfuri ori spre prăpastii, simbol al puterii și poziției sociale. Aurul este o forța care conduce prin timp, e un element care nu poate lipsi din construcția unei lumi. Lumea orientala e plina de povești minunate despre el, altele sângeroase. Eu am să vă aduc azi o poveste despre viață și arta, despre magie și destin, cu Stapanul inelelor. Sevan Bıçakçı
Deși pare o poveste fantastică ea e cât se poate de reală. Stăpânul inelelor, Sevan Bıçakçı s-a nascut in 1965 în Fatih, un district al Istanbulului. Mândru de descendența sa armenească, Sevan poartă numele unui minunat lac din Armenia. Tatal său, un artist al expresiei, actor de profesie i-a insuflat dragostea pentru artă însă l-a orientat spre lucrurile practice, voind poate să îi ofere fiului său o siguranță a vieții mai mare decat și-o putea permite el. Dealtfel, turcii sunt oameni cu inclinații practice și cu imaginație puternică, deopotrivă. Așa că, la vârsta de 12 ani, Sevan ajunge în atelierul lui Hovsep Catak din Marele Bazar din Istanbul, ca ucenic și începe să învețe despre tainele meseriei de bijutier. Patru ani mai târziu, maestru său moare. Tânărul Sevan deprinsese deja o parte din tainele acestei meserii și din cele ale afacerii cu bijuterii astfel că, în scurt timp își deschide un atelier în care lucrează pentru marile manufacturi ca și designer de bijuterii, pe cont propriu, freelancer.
Pentru prima sa colecție a muncit mai bine de un an, înainte de lansare. Minunatele sale bijuterii sunt create în stil otoman și bizantin. Modelele sunt masive, somptuoase, impresionante iar designul lor este unic. Oricând poți recunoaște de departe un inel marca Sevan Bıçakçı, într-o expoziție. Piesele lui au denumiri sugestive iar prețul e pe măsura frumuseții, începând de la 12.000 de dolari, până la 40.000 au chiar mai mult. În magazinul său din Marele Bazar, bijuteriile sale încântă ochiul privitorului însă nu sunt accesibile tuturor. Ele sunt vândute imediat și pot fi găsite în colecții private din întreaga lume sau remarcate în ținuta unor celebrități. Cand privești o creație Sevan Bıçakçı , ai în față o minunată poveste orientală, compusă cu o neasemuită artă, din materiale din cele mai neașteptate, ce include pietrele și metale prețioase ori semiprețioase, unele foarte rare, prinse în montura unui inel, cu diferite procedee tehnice, sculptură, pictură, mozaic, caligrafie otomană. Enigmatice și suprinzătoare inelele Sevan Bıçakçı devin ”cutii” fermecate care ascund în ele imaginea unor moschei, minarete, flori, fluturi, animale. Contemplând un astfel de exemplar îți trece prin minte un singur gand:”il vreau!” Pentru arta sa unică Sevan a primit trei ani la rând consecutiv premiul Tanzanite Foundation Award pentru cel mai bun designer independent.
Vă invit în continuare să admirati câteva dintre aceste creații care iti taie respiratia.

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

Mirodenii

Soarele se înălțase deja de câteva sulițe pe cer prevestind o zi calda și senină, potrivită pentru a înfăptui lucruri osebite. Tânara Nurifer se ridică din așternuturi purtând încă visele atârnate de gene și se spală de arșița nopții cu apă crudă, din care adie parfum de trandafiri și de iasomie. Își pune haine ușoare, de bumbac, papucii din catifea , cu vârful răsucit își așeaza brățările pe mâini, își acopera obrazul cu un val transparent lăsând la vedere doar scânteierile ochilor ei negri, conturati cu cărbune, pentru a le adânci parca frumusețea.

Iese pe poarta grea pornind pe ulițe, printre casele albe cu porți și ferestre albastre, lângă care cântă în soare cu ciorchinii uriași ai florii de hârtie ba roșii ca focul, ba de culoarea portocalei ori roz țipator ca buzele unei odalisce, adusă de la ghiaurii dinspre soare-apune.
La o încrucișare de străduțe, copii se joacă râzând, fără să simtă curgerea timpului, printre degetele picioarelor desculțe, mângâiate de praful drumului.
Drumul se umple de trecători, ca un furnicar, voci, mirosuri, toate amestecate starnesc simturile. Slujnice și boieroaice, slujitori, negustori, sacagii, o lume colorată, defilează prin fața-i și ea se străduiește sa razbata pin acest furnicar viu. Ajunsă în bazar se oprește să admire tarabele negusorilor, încărcate cu tot felul de lucruri osebite menite să îi vrajească ochii, care mai de care. Fructe aduse din toate colțurile țării și altele nemaivăzute, legume proaspete, pește, tot felul de dulciuri, diferite lucruri pentru trebuința casei, vase, sticlarie fina, ibrice și ceaune, pânzeturi fine fac bazarul o lume a lucrurilor de tot felul aduse din cele mai îndepartate lucruri.

Neguțătorul înalt si mustacios o urmarea cu privirea de departe și când pașii ei ajung în dreptul dughenei o poftește să intre și să îi admire fermecatele covoare, rug-uri atât de dorite de străini și de localnici deopotrivă, ce au țesute între fibre și noduri, munca și truda femeilor in ani de zile, atât de frumos zugrăvită în motivele cu flori, animale, scene de vitejie ori arabescuri. O poftește să șadă oferindu-i un ceai, pe o tava aurie aținind-o cu privirile lui flamande, căutând cu înfrigurare orice indiciu, orice formă despre frumusețea ei, abia ghicită pe sub mătăsuri iar ochii lui sclipesc ca două bucăți de jar. Îl lasă să o iscodească din priviri în timp ce cuvintele lui curg mieros, povestind despre covoarele sale speciale, aduse din colțurile Turciei, din Tibet, Iran sau Egipt. Sorbește lichidul roșu pe îndelete și apoi se ridică mulțumind pentru bucuria cu care a fost primită și pleacă urmându-și drumul, spre acel loc care îi umple nările de mirosuri înțepătoare dar atât de placute: bazarul de mirodenii.

Miroase a fructe și a arome străine, răscolite de căldura soarelui și încărcate de praful stârnit de tălpile dese ale trecătorilor. Grămăjoarele de pudre aromate ori plantele uscate aduse din cele mai îndepărate colțuri ale pământului, din țări cu nume nemaiauzite sunt puse peste tot, cu grija de a nu se risipi nici un firicel, pentru că multe dintre ele căntaresc valoarea lor în aur și pentru ele s-ar face moarte de om. Negustorii venețieni îmbie la piper ori scortisoara, la șofran, cucurma, vanilie, susan, la ghimbir ori mii de alte plante, radacini ori scoarte, care vor starni cele mai ascunse simțiri ale celor care le vor gusta. Cu voce sigură, femeia se târguiește pentru tot, așa cum e obiceiul, sa nu te ia neguțătorul de prost ori să se simtă jignit și în cele din urmă, cu săculețul plin de arome o pornește către casă.
În drum, pe aceleași ulițe vesele și albe, pline de râsetele copiilor se gândește la minunatul ospăț din seara ce va să vină. Ajunsa în răcoarea casei duce coșul la bucatarie, unde are treabă până după prânz, vrând să pregătească totul cu mâinile ei. Trudită de drum și de bucătăria în care așternuse cu grijă arome și culori, se duce în iatac tolanindu-se pe perne în așteptarea întunericului și a luceafărului pe bolta înstelată, ce se zărește prin ferestrele deschise peste care flutură cîte o perdea subțire ca o nălucă. safiye_sultan_00_th

Îmbaiată în apă cu parfum de trandafiri și își unse trupul ei ca o vioara, cu uleiuri fine, aromate făcând pielea să îi strălucească precum mătasea. Părul roșu ce îi coboară în valuri blânde până la brâu, e așezat de o tânără ajutoare într-o coafură cu împletiri si avea prins în el o minunata floare de orhidee galbena. De urechile fine, dezvelite sunt atârnate doua boabe mari, verzi ca sângele vrăjitorei. Își pune veșminte de matase roșie și papucii verzi din catifea, cu minunate broderii și margele. Oglinda ii reflecta frumusețea si misterul soptit al ochilor negri, al caror contur il mai verifica inca o data.
În camera mare, cu ferestre ce dau spre mare, luminile serii se strecoara șoptit îi prin colturi ard mici lampi ce împrăștie lumina în cristale multicolore.

Masuța cu picioare scurte e însoțită de câteva perne minunate, din matase de Damasc. Pe ea, așezate cu grijă, vase mici de porțelan, cât căușul palmei, cu mâncăruri ce îți lasă gura apă te îmbie numai când le vezi, atât de frumos au fost împreunate culorile și aromele lor. Tipsii cu fructe alese, căni cu vin, vase de cleștar cu bucățele mici de rahat de toate culorile si canuțe mici de sticla cu șerbet de menta și vanilie arată de departe că e un adevarat ospaț.
Luă din coșul adus din grădină câiva trandafiri și rupse fara mila petalele lor desenând cu ele un covor minunat de la ușa pnână la la patul imens, cu baldachin din mătasuri grele.

In curte prin întuneric se aude tropot de cal, fornăind scurt când este oprit din hățuri. Călărețul sare sprinten din șa și plin de colb se indreapta spre usa palatului călcând cu pași sigur pe dalele de marmură, într-un zgomot surd de încălțări si fiare. Intră într-o încăpere să se curețe de praf și să își spele oboseala și sudoarea drumului și slujnicele îl ajutară în aceasta treabă desăvârșită cu a-și spăla obrazul și tâmplele cu parfum de lamâie. Gata, schimbat, tânărul cu parul nergu si ochii verzi căută drumul pe coridoare până când o zări pe ea, așteptandu-l în ușă cu un zâmbet cald și privirea aceea misterioasă, ucigatoare de inimi. Își simțea genunchii tremurând de parcă acum o vedea pentru prima dată.
– Bine te-am găsit, Nurifer, sultana inimii mele, spuse Omer luându-i mainile și ducându-le la buze. Cu o nestavilita dorință o îmbrațișă, simtindu-i parfmul tulburator învaluindu-l cu totul.
– Bine-ai venit, stapanul inimii mele. Lungă mi-a fost așteptarea.
– Lung mi-a fost și mie drumul dar întoarcerea a prețuit toata truda.
– Poftește dar să te odihnești puțin.
Intrară în iatac și tînarul se simțea un adevărat pașă, tolănit, sprijinit pe perne și gustand din mancărurile alese. Poftit să mănânce, luă cu mâna bucățelele mici, prea puține pentru pofta ce o avea. Se făcu roșu la obraz încercând o bucățică de carne de pui, tăvălită prin sos de susan amestecat cu paprika vie ca flacăra iar lacrimile îi umplură ochii. Buzele i s-au făcut mai roșii decât rodia și parcă mii de furnici îi tropăiau prin ele. Gusta apoi din carnea de miel cu o minunată aromă simtind iuțeala ghimbirului tocat fin amestecat cu tarhon. Lua niste orez, amestecat cu sofran și patrunjel, prin care se vad boabe de piper zdrobit. O gura de vin îi stâmpără focul ce îi arde gura.
– Iubita mea neasemuită ce mi-ai dat sa mănânc?
– E hrana pe care am primit-o și eu, singură de cand ai plecat. Are un nume frumos, se numește iubire.
– Dar vinul, de ce e amar?
– Am pus pe fundul vasului frunze de pelin sa ne ducă pe cele mai înalte culmi ale iubirii. Acum, poti să gusti un serbet de vanilie cu mentă, că mi-a fost lungă și grea așteptarea dar dulce momentul revederii.
În timpul acesta, două dansatoare plutesc unduindu-se în dansul lor magic iar sazul din mâinile alte fete face sufletul să tremure. E aievea ori e vis?
-Spune-mi o poveste de-a ta, îi zise ea cu vocea blandă plină de iubire, în timp ce ochii îi măsurau fiecare gest.
– Poveștile mele sunt pline de moarte. Nu cred că o să îți placă.
– Trăiesc moartea în fiecare clipă așteptând să te întorci.
El îi povesti o întămplare tristă cu doi frați și prin ochii ei trecură umbre.

Dintr-o altă cupă, iubita îi toarna vin cu scorțișoară și gustul lui bland il face să mai dorească. Intr-un târziu fetele pleacă iar tânărul își spală mâinile într-un vas de argint, cu apă în care plutesc bucățele de lămâie și petale de trandafiri. Singuri, cu umbrele dansând din loc in loc, fâșâit de mătăsuri, căutări de respunsuri și respirații.
– Ah! E ceva in așternut, țipă el scurt. Pe cearșaful alb, boabe albe de orez, negre, roșii, verzi de piper și cuisoare. Ce e asta?
– Mirodenii, să ții minte seara aceasta și drumul spre mine.
– Am să îl țin dar nu mă mai chinui, râse el aruncand asternutul de matase de culoarea paiului, cât colo în timp ce boabele zornăie scurt pe podea, ca niște perle dintr-un șirag rupt. Clipele petrecute cu tine sunt nepamantești.
Târziu în noapte, luna se revarsă peste ape, luminând cu strălucirea ei două trupuri adormite într-o îmbrățișare cu gust de mirodenii, ca într-un poem persan.

”Înmiresmează-te frumoaso
Că pe-un altar cu mirodenii
Cât zarea-i plină de albastru
Cât lumea-i plină de vedenii”