Arhive blog

Nazım Hikmet- povestea dramatică a marelui poet turc

O pagină specială în marea carte a poeziei turcești o ocupă figura originală, unică a poetului Nazim Hikmet Ran. (1902-1963)

Poetul e expresia unui destin spectaculos. E descendentul al unei familii de vază, tatăl său, Hikmet Bey fiind fiul lui Mehmet Nazim Pașa iar mama sa Celile Hanim era nepoata lui Mehmed Ali Pașa. Bunicul matern, Mustafa Celaleddin Pașa fusese polonez la origine dar s-a convertit la islam. În timpul Imperiului Otoman, în 1869 a publicat o carte manifest, care prezenta pentru prima dată năzuințele și idealurile politice ale națiunii turce, lucrare intitulată ”Turcii vechi și noi”. Un unchi al său, Celaleddin Pașa a fost general în Armata Otomană.nazim-hikmet2
În spiritul acestei familii, se naște la 1902, la Salonic, localitate aparținând pe acea vreme Turciei, Nazim Hikmet Ran. Copilaria este una liniștită. Face școala primară în Goztepe, un cartier al Constantinopolelui iar apoi urmeaza cursurile unei renumite Renumit liceu Galatasaray. Îl găsim mai târziu, proaspăt absolvent al Școlii Otomane de Marină din Heybeliada și se înrolează pentru Primul Razboi Mondial însă se îmbolnăvește grav și nefiind recuperat complet e lasat la vatră. Face o călătorie la Ankara, pentru a se alatura curentului revoluționar și îl cunoaște pe Mustafa Kemal Pașa (Atatük), cu care are câteva întrevederi și la invitația căruia scrie câteva poezii, în cinstea soldaților turci de pretutindeni. I se oferă facilitatea de a se înscrie la universitatea din Bolu însă datorită vederilor sale de stânga, comuniste, neconforme cu spiritul acelor vremuri in Turcia, este neovit să renunțe. În 1922 se încrie la Universitatea Tărilor din Est, de la Moscova. Aici studiază trăind sub influența artistică a lui Vladimir Mayakovki, Vsevolod Meyerhold și marcat de ideologia lui Lenin.
Datorită convingerilor sale politice și a faptului că era un militant activ, poetul este întemnițat în repetate rânduri. Tot dramatismul vieții nu îl va face însă să renunțe la ideile și convingerile sale. Ultima dată e arestat in 1940 iar în 1949 se află încă în arest. Personalități culturale internaționale solicită guvernului turc eliberarea sa, printre care s-au numarat Pablo Picasso și Jean Paul Sartre.
În 1950, Nazim face greva foamei și deși era în stare foarte gravă, i se refuză tratamentul în spital. Protestele sale au stârnit un val de indignare și reacții fărăr precedent. Este eliberat și pleacă din Turcia cu un vapor, trece prin România și se stabilește in Rusia. În 1963 se stinge din viață, departe de țara sa iubită.
Deși persecutat în propria țară de catre regimul politic al vremii, el este unul din cei mai îndăgiți poeți turci iar opera sa reflectă spiritul oamenilor și a locurilor în care a trăit rămânând o flacară vie în conștiința națiunii din care a facut parte.

Stilul sau literar, se distinge prin noile forme pe care le primesc poemele sale, depășind versul sylabic, reinstalând poezia în noi matrițe. Impresionat de tânăr de poeții ruși, adepți ai curentului futurist, după absolvirea facultății se întoarce în Turcia, devenind un carsimatic lider al curentului literar avangardist turc. Poemul său este realizat într-un mod inovativ, producând sugestii vizuale puternice prin armonizarea versului liber, cu sonoritatea limbii turce vorbite.
Datorită neconvenționalismului sau literar a fost de multe ori comparat cu Federico Garcia Lorca ori Pablo Neruda. Personalitatea sa unică a îmbinat sub amprenta unui stil literar de excepție, iconoclasmul și lirismul cu viziunea sa poetica și ideologică.
Multe dintre poeziile sale au fost puse pe muzică iar opera sa a fost tradusă în peste 50 de limbi.
Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care vă fac recomandarea să ne aplecam azi asupra versurilor care exprima stilul sau inconfundabil a lui Nazim Hikmet.

Uriasul cu ochi albastri

A fost odată ca niciodată
Un uriaș cu ochi albaștri
Indrăgostit de o femeie marunțică,
Ea visa să aibă o căsuță foarte mică
Cu o grădină sub fereastră
Și în grădină mult caprifoi cu florile-n lumină

Dar uriațul, cu mâinile lui de uriaș
Menite să înalțe un întreg oraș
Nu putea construi visul femeii
Adică, o căsuță foarte mică
Cu o graădină sub fereastră
Și în grădina mult caprifoi, cu florile-n lumină
Iar într-o zi, când soarele-a apus
Ea ochilor albaștri le-a spus: „Rămâneți cu bine!”

Căci a venit unul cu avere și stare
Și a dus-o pe femeia maruntică
La visul ei, adică
La o căsuța foarte mică,
Cu o grădină sub fereastră
Și în grădină mult caprifoi cu florile-n lumină

De atunci uriașul e singur pe lume
Singur de tot
Dar și-a dat seama
Că dragostea lui de uriaș
Menită să înalțe un întreg oraș,
Nu ar fi putut încăpea
Intr-o căsuță foarte mică
Cu o grădină sub fereastră,
Și în grădina mult caprifoi cu florile-n lumină
Deci a fost odată ca niciodată
Un uriaș cu ochi albaștri
Indrăgostit de o femeie maruntică,
Femeia….visa.