Arhive blog

Saadi- poezii

Postate de Mugur

Pentru că discutam zilele trecute despre frumusețea poeziei persane, am adus aici, două minunate poeme, oferite de Mugur. Poemele acestea, parcă au fost scrise ieri nu acum aproape 1000 de ani. Actualitatea lor străbate secolele și se datorează cunoașterii și înțelegerii firii umane, se vede că neschimbătoare.

Despre resemnare(1)

Un tată își lovise fiul c-o nuia,
îi zise fiul: -„N-am vreo vină. Nu mai da!
~
Când alții mă bătură, de ei m-am plâns la tine.
Dar dacă dai tu însuți, vai, cine-o să m-aline?”

* * *

Despre resemnare (2)

Un vultur unui uliu îi spunea pe-o stâncă:
-„Decât privirea mea nu-i alta mai adâncă”.
~
Răspunse uliul: -„Ce folos de-așa comoară!
Ce vezi pe câmpul unde-a ta privire zboară?”
~
Era-n privirea, care prinse-a se roti,
din naltul ei până-n adâncu-i drum de-o zi.
~
Și vulturul îi zise: -„De vrei să-mi dai crezare,
văd chiar un bob de grâu, căzut din întâmplare.”
~
Cum uliul nu-și mai stăpânea mirarea-adâncă,
porniră-n zbor, în jos, de-acolo, de pe stâncă.
~
Când vulturul atinse bobul cât broboana,
simți cum se-ncleștează-n jurul lui capcana.
~
Subt bobul cel de grâu, râvnit cu tot nesațul,
ursita rea își aruncase-asupră-i lațul.
~
Nu orice scoică naște-o perlă sidefie,
și-arcașul nu oricând s-atingă ținta știe.
~
I-a zis cel uliu: -„Să vezi bobul, ce scofală,
să cazi în cursă el ți-a fost momeală!”

Saadi- o pană de aur ce străbate veacurile

saadi 1În sud-vestul Iranului, în apropierea Roodkhaneye Khoshk ( Rîul sec) se află un minunat oraș, Shiraz, a cărui existență ce coboară în timpuri străvechi este dovedită de inscripțiile pe tăblițe de lut, datând cu 2000 de ani î.c. cu denumirea de Tiraziš sau Elamite. Renumit prin frumusețea lui și vegetația luxuriantă, pentru că la tot pasul întâlnești grădini cu pomi fructiferi și flori, a fost numit orașul grădinilor sau al tradafirilor. Un loc care inspiră oamenii la creație, la admirația frumosului, renumit prin vestigiile istorice, ceramica triunghiulară, specifică și covoarele țesute manual, kilim-uri, Shiraz este în același timp, un oraș al literaturii, poeziei, vinului și florilor, un renume ce l-a dobandit de mii de ani.
Aici, în locul acesta magic, se năștea la 1210, cel care avea sa devină mai târziu, unul dintre cei mai mari poeți și filozofi ai orientului și al lumii, Abū-Muhammad Muslih al-Dīn bin Abdallāh Shīrāzī , Saadi Shirazi sau mai simplu spus Saadi.
Deși s-a născut într-un loc binecuvântat prin frumusețe, Saadi a avut o copilărie nefericită. Tatăl său a murit când poetul era copil și a cunoscut astfel viața grea, plină de lipsuri, muncind din greu ca să își ajute familia. În cele din urmă, căutând să își desăvârșească învățătura ajunge la Bagdad, unde studiază la renumita universitate  an-Nizamiyya și se remarcă în științele islamice, drept, administratie, istorie, literatSaadi in rosen gardenură arabă și teologie islamică. În neclare condiții, el începe, o călătorie prin principalele orașe si provicii ale Iranului, Turciei, Egiptului, Mongoliei străbătând Asia Centrală. Vizitează orașele sfinte, Mecca, Medina si Ierusalim, urmează drumurile mătăsii și întâlnește oameni de toate condițiile sociale, expunându-se uneori unor mari pericole ca un Marco Polo oriental. În 1258 este martorul distrugerii Bagdadului și este capturat de mongoli. Timp de 7 ani, trăiește în condiții cumplite muncind ca sclav, la săpat de tranșee. E eliberat de mameluci și începe un lung pelerinaj.
În decursul a douăzeci de ani, trăiește în zone izolate, întâlnind caravanele de pe drumul mătăsii sau în tabere, în care găsește oameni de cele mai diverse categorii: de la imami, banditi, comandanti militari, fermieri, intelectuali, sufiști. A stat în cafenele și ceainării dicutând cu oamenii simpli, rugându-se, împărtășindu-le știința a călătorit făcând reflecții personale, și-a deschis orizontul cunoașterii, a scris.
Cand reapare în Shiraz, orașul său natal, Saadi este deja bătran. Orașul cunoaște acum o perioadă relativ liniștită. Saadi este primit cu mare cinste si respect bucurându-se de o recunoaștere largă în întreaga provincie. Ca răspuns la onorul cu care a fost primit Saadi, adauga numelui său ”nume de pană” împrumutat de la numele prințului și se autonumește Sa’d ibn Zangi.
Rămășițele lui Saadi se crede că sunt în Shiraz, în Mausoleul care i-a fost construit drept mărturie a respectului, față de geniul său.
În scrierile sale, Saadi, recomandă musulmanilor un standard al virtuților, dreptate, modestie, libertate, înțelegere, respectul față de derviși și de practicile lor extatice. Învățatul demonstrează o profundă întelegere a absurdului firii umane. Destinul omenirii care depinde de capriciile regilor este în contrast cu libertatea spirtuala a dervișilor. Cunoscute sunt poemele sale Bustan (Livada) și Gulistan (Gradina trandafirilor), aforismele și odele. Frumusețea, spiritualitatea și profunzimea operei lui Saadi a făcut ca, mulți dintre învățații occidentului,poeți, folozofi, mai târziu să se aplece asupra operei lui și să facă traduceri. Mie nu-mi ramane decat sa deschid cutia magică a poeziei sale și să vă prezint un poem care a fost tradus de St. O. Iosif.

Mausoleul lui Saadi

               Throgrul si străjerul
Odată, când, pe-o noapte furtunoasă,
Thogrul trecea pe lâng-un biet străjer
Şi la văzut în bunda-i zdrenţeroasă
Cum zgribura, învineţit de ger,
Îi zise, căci era milos din fire:
– Am să-ţi trimit pe loc o haină groasă.
Zicând aşa, cu inima-mpăcată
Intră-n palatu-i plin de strălucire:
Acolo însă-i răsări în prag
Soţia lui, făptură minunată,
Care-l primi zâmbind cu-atâta drag,
Încât uită făgăduiala dată
Precum uită şi pe străjer şi gerul.
Dar ia aminte tu ce-a zis străjerul:
A zis: – O, rege, tu m-ai dat uitării,
Căci ai dormit în raiul desfătării,
Ai dus-o noaptea într-un vis plăcut,
Ce-ţi pasă noaptea mea cum a trecut!
Ce-i pasă caravanei care scapă
De-aceia ce-n nisip îşi află groapă!
Un blând noroc te leagănă în somn,
Ai călăuză bună şi eşti domn,

Nu te opreşte dealul, valea, nu.
La cei rămaşi gândeşti vreodată tu?…
De pe cămila-naltă cât un munte,
Simţi tu ce-i valea grijilor mărunte?
Voi, cari, sub cald poclit, trăiţi ca-n cer,
Gândiţi la cei ce-n frig şi foame pier.