Arhive blog

Mehterâni- o orchestră militară cu origini vechi, otomane

Mehterân, un termen provenit în limba turcă din persană, definește ceaindex mai veche formă de orchestră militară din lume. Primii instrumentaliști sunt menționați în jurul secolului VIII însă despre o adevărată orchestră se poate vorbi ceva mai târziu, după 1200. Se crede că o orchestră de mehterâni a fost trimisă de Osman I, drept dar, lui Seljuk Sultan Alaeddin Keykubad III împreună cu o scrisoare de salut, în cinstea statului nou format. De atunci, în fiecare zi, după rugăciunea de la ora cinci, mehteranii cântă despre regulile otomane. Prin secolul XVI, noțiunea de orchestră care mărșăluiește începe să fie împrumutată, din Imperiul Otoman, de către europeni. Între 1826-1911, mehterânii cunosc o perioadă de declin, însă odată cu destrămarea Imperiului Otoman este revitalizată iar începând cu 1953 devine parte integrantă a Forțelor Armate Turce. Influența muzicii acestui tip de orchestră militară se regăsește în creația unor compozitori europeni clasici, celebri, ca Hayden ori Mozart.
Instrumentele clasice ale unui mehterân: kös– un fel de timpan uriaș, nakare– tobă mică, davul– o tobă bass, zil– țambal, kaba zurna, boru– un fel de trompetă, cevgen– un băț de care sunt suspendați clopoței, un element decorativ cu o lună în creștere, ciucuri din cozi de cal ori mătase. Costumele purtate de mehterâni sunt într-o varietate de stiluri și culori, frumos ornamentate cu broderii de mătase, purtând în croială și design, elemente specific otomane. În mod obișnuit, orchestra este așezată în formă de semilună. Reprezentația începe când sergentul cel mai tânăr, face un pas înainte și spune: ” Atenție, Mehterbași Aga! Este timpul să ne bucurăm și să ne distrăm!” Atunci, șeful formației, Mehterbași Aga lansează îndemnul: ” Haydi Ya Allah!” ”Haideți, cu Allah înainte!”
Mehterânii sunt foarte iubiți în Turcia și au deseori reprezentații, în Istanbul și peste granițe. În alte vremuri, mehterânii însoțeau trupele de soldați în campaniile militare, încurajându-i în lupte ori fixând cadența în timpul expedițiilor. Fiecare bătălie avea marșul ei. La fel și fiecare sultan, avea marșul lui. Acum, interpretararea orchestrei povestește despre faptele de arme și de eroism ale strămoșilor, pagini de aur ori de sânge din istoria unui fost mare imperiu.

 

Anunțuri

File de istorie: Imperiul Otoman

preluată de pe site-ul Nicoletei: Turcia văzută prin ochii mei.

Din file de istorie : Imperiul Otoman

Răsfoind fotografiile din vacanțele trecute, am dat peste una destul de interesantă, mai ales că, în România a devenit popular serialul turcesc, Suleyman Magnificul. E vorba despre o fotografie cu harta Imperiului Otoman, din secolul XVI, chiar din timpul domniei Sultanului Suleyman.

harta

Impresionant, nu-i așa?!

Sufletul meu de român m-a împins să caut țărișoara noastră pe aceasta hartă, având în memorie lecțiile de istorie, unde am aflat despre numeroasele confruntari cu otomanii.

Otomanii, pe vremea aceea nu ne știau de Romania, căci nu exista, ci de Eflak (Eflakistan), Erdel si Boğdan.

Eflak, Vlah, Ulah, Evlah este numele corespondent Țării Românești (Valahia).

Erdel este corespondentul Ardealului.

Boğdan corespunde Moldovei, denumirea provenind de la voievodul Bogdan I, întemeietorul Țării Moldovei.

Descoperind aceasta harta am mai învățat ceva nou…

Și nea Mărin a fost în Turcia

postat de Daniel Onaca

Povestește Nea Mărin, cum și-a petrecut odată concediul de vară

Bă fraților, v-am povestit cum mi-am petrecut io concediu vara trecută?… Bă v-am spus sau nu v-am spus?… Bă, bag sama că nu v-am spus, că de când nu ne-am văzut, când dracu era să vă spun?! Păi stați să vedeți: Anu trecut, ce m-am gândit io, așa în prostâia mea, știi. Zâc bă ce să stau io tot aici pe la noi prin Băilești și pe la Craiova, ia să mă duc și io, ca toată lumea, să fac concediu oțâră mai încolo așa, în Turcia, zâc. Păi da… ce să mă împiedic, toată zâua bună zâua de-ăștia de-ai lui Nae a lu Zăpăcitu. Ce să nu mă duc și io la mare în Turcia! Cum zâsăi o făcui.

Băăăă, fraților să vedeți ce pății în Turcia, auzârăți! Aici în Turcia cu ajungi, stai la un hotel din ăla, de-i zice Olt inclusiv… unu din ăla bre unde mănânci cât vrei, bei cât vrei și tot atâta plătești! Păi daaaa! Mânci cât vrei, bei până te-mbeți ca porcu și tot atâta plătești. Păi dacă vă spui! Hotel cu piștină, cu bar… lux frate, lux mare, ce mai!

Da’ stați, că uitai să vă spui: cu mine am luat-o și pe Veta a mea, că sângur zâsă ea că nu mă lasă să plec câ mă păcalesc turcii-n baprozar. Ori că mă fură hoțâ, știi! Bă ce să fac, zâsăi io, așa în gându meu. Bă să ști că Veta asta a mea nu zâce rău. Unu nărod îl păcălești mai ușor decât dacă-s doi și mai ales dacă una dintre ei e vigilentă. Așa ca muierea mea, de! Eeee și uite-așa plecarăm ș-ajunsărăm. Mersărăm colo la Olt inclusiv și într-o dimineață, când să coborâm la dejun, Veta mea zâce că ea nu vine, că o cam doare foalele și că ea rămâne în cameră. Bă, zâc io, treaba ta dar să ști că rămâi în pagubă! Râmâi în pagubă, auzâși? Ai plătit mult și mânci puțân. Mănânci mai puțân la cât ai dreptu. Ea, nu și nu, că rămâne în cameră.

Io, ce să fac?… mă dusăi sângur la restorant, mâncai cât putui, dar când mă întorc la cameră, pe Veta mea ia-o de unde nu-i! Mă pun ș-o caut peste tot, în baie, în dulap, pe sub pat, afară pe mbalcon, (zâc, mai ști dracu o fi căzut de pe mbalcon!) Bă frațâlor da degeaba! Nu-i și nu-i! Muicăăă… acu ce mă fac io fără Veta mea, în țară străină. Păi da! În țară străină, fără Veta mea ce mă fac? Mai mă uit odată pe sub pat și în dulap… zic, ia să mă duc io la receție s-o întreb pe fătuca aia, poate știe ea ceva de Veta mea.

Bă și să vedeți norocul mare pe mine, auzirăți! Zice fătuca de la recepție: „Stai liniștit, mister că nu-i problem, ledi e, cică, în camera la Antonio Banderas. Mă să auzi și să nu crezi! Păi ce să facă Veta a mea în camera lui Antonio Banderas? Ce, n-are ea camera ei? Ce, era mai multă mâncare în camera lu Don Antonio? Eeee, ce mai tura-vura, întreb unde-i camera lu Bandeas, o caut, o găsesc, sun la ușă, deschide taman don Antonio. ”Bună zâua – Bună zâua” Întreb: ”Muierea mea nu-i cumva la tine?”, oțâră politicos știi… ”că, uită, o căutai peste tot și nu-i niciunde.” Omu, bărbat bine, înalt, plin de mușchi, fără pic de burtă… N-apucai io să-mi termin vorba că numa ce-o văd pe Veta mea că iese din baia lui, dezbrăcată, ca la doctoru de muieri… Veta a mea știi, da baia a lui! Veta mea și baia a lu Banderas, de!

Stau io acolo, în pragu ușii și mă uit ca prostu la Veta mea cu țâțele fleșcăite ca vai de mama ei, cu curu mare și bucile lăsate… Bă, să intru în pământ de rușine față de don Antonio, nu alta! Uitaț, așa pâțâi io când mă dusăi să fac concediu în Turcia.

Sultanul Alp Alsran

postata de  Daniel Onaca

omar-khayyamÎşi umflă unul pieptul şi strigă:
A mea e lumea, eu sunt cel mai tare!
O clipă-i ţine faima căci i-o strică
Tăgada morţii: eu sunt cea mai tare!
Aceste stihuri aparţin unui poet persan care a trăit în secolul al XI-lea. Omar Khayyam este numele lui. A fost, după cum se ştie, o personalitate gigantică a timpului său. Doctor, astronom, filosof, muzician, matematician… Învăţatul Omar a contribuit, printre altele, şi la întocmirea unui calendar astronomic persan. În Europa, a fost, multă vreme, cunoscut exclusiv datorită catrenelor sale, aşa-numitele rubayate. Nu am la îndemână placheta cu versurile sale, traduse în româneşte şi apărută prin anii -80. Nu ştiu nici cine a realizat-o. Îmi rezerv dreptul de a reveni cu completări privind aceste detalii. Până atunci, m-am încumetat să pun în capul acesti postări traducerea unui catren, pe care eu însumi am făcut-o (nu din persană, cum poate aţi fi tentaţi să credeţi, ci din suedeză).
Omar Khayyam a funcţionat o vreme ca astronom la curtea sultanului din Samarkand, în ciuda faptului că, aproape întreaga sa viaţă, şi-a petrecut-o la Nishapur, oraşul său natal. Acolo a şi fost înmormântat. Un mausoleu magnific, de o frumuseţe sobră, marchează locul respectiv. Ar fi multe de povestit despre acest simpatic aspect al biografiei sale, dar o las pe altădată, zorit cum sunt acum să povestesc o altă istorie.
omar-khayyam-3
E vorba despre o întâmplare care sunt îndemnat să cred că a stat la originea versurilor de mai sus. Iat-o: Era pe vremea stăpânirii sultanului turc Alp Arslan. Marele strateg pregătise o campanie militară pentru a cuceri un ţinut aflat departe, la răsărit, dincolo de fluviul Oxus. Planul său era să înceapă ofensiva ocupând câteva cetăţi situate de-a lungul acelui curs de apă. Din motive logistice, cum am spune noi astăzi. Una dintre acele aşezări s-a întâmplat să fie chiar Nishapur, oraşul unde trăia Omar Khayyam. În mod neaşteptat, locuitorii cetăţii au opus o dârză rezistenţă. Sultanul fu nevoit să irosească timp preţios asediindu-l vreme de mai multe zile. În cele din urmă, apărătorii zidurilor fură siliţi să se predea. Căpetenia lor se vădi a fi un războinic viteaz, pe nume Youssuf. Rănit fiind, acest fu capturat şi dus degrabă dinaintea sultanului care era curios să-l vadă la faţă pe omul care îndrăznise să-l înfrunte. Duşmanul se ţinu drept şi mândru, chit că se afla înghesuit între două matahale de oşteni care îl ţineau fiecare de câte un braţ.
Sultanul şedea turceşte (cum altfel?) pe un podium acoperit cu o grămadă de perne şi covoraşe. Cei doi îşi aruncară unul altuia priviri aprige. Pe urmă, învingătorul porunci oştenilor ca prinsul să fie legat între patru cai zraveni care să-l dejghine pe obraznic aşa cum merita. La auzul acelei porunci, Youssuf îi strigă sultanului, cu dispreţ:
– Aşa ştii tu să te porţi cu unul care s-a luptat cu tine bărbăteşte?
Sultanul nu răspunse aluziei, ci îşi suci capul, uitându-se în altă parte. Captivul îl provocă atunci din nou:
– Slăbănog laş, ce eşti, ţie îţi vorbesc!
Atins de două ori în onoarea sa de bărbat, sultanul tresări ca muşcat de scorpion. Puse mâna pe arcul de alături, potrivi o săgeată şi le porunci gealaţilor să dea drumul prinsului. Acum, nu se ştie ce-a fost: ori din cauza furiei, ori din grabă, ori pentru că e greu să ucizi pe cineva cu săgeata, de la mică distanţă, fapt este că sultanul dădu greş în înceracarea de a-l sfârşi pe loc pe Youssuf. Acesta, din doi paşi, fu lângă sultan. Cel atacat vru să se ridice în picioare, dar se împletici în mormanul de pleduri, se împiedică şi căzu. Youssuf ţinea în mână pumnalul pe care reuşise să-l ţină ascuns în faldurile straiului său năboit de sânge. Îl înfipse fără ezitare în coasta sultanului, înainte ca el însuşi să fie răpus de oştenii din preajmă.
La capătul a patru nopţi chinuitoare, sultanul Aslan îşi găsi şi el sfârşitul. A murit chinuit de crunte dureri, dar şi de amărăciune. Cuvintele lui, consemnate de cronicarul acelor vremuri, s-au transmis până la noi, fiind acum de găsit şi în cărţile de istorie: „Deunăzi priveam de pe o înălţime parada oştirii mele şi-mi spuneam în sinea mea: Sunt stăpânul lumii. Cine se poate măsura cu mine? Drept pedeapsă pentru mândria mea deşartă, l-a trimis Dumnezeu pe cel mai amărât dintre pământeni, un captiv condamnat la moarte! Tocmai acela s-a dovedit a fi mai puternic decât mine. Tocmai el m-a doborât de pe tron, luându-mi viaţa.”
Eu, unul, cred că aceasta a fost întâmplarea care l-a îmboldit pe Omar Khayyam să scrie catrenul pe care, cu umila mea pricepere, m-am căznit să-l tălmăcesc, aşezându-l la începutul acestor rânduri. De n-o fi aşa, veniţi alde dumneavoastră cu o lămurire mai apropiată de adevăr.
omar-khayyam-tomb

Valul islamic

de Camelia Sima

New-Style-Hijab-Scarf-LC044- desktopatunci când ajungi pentru prima dată sau pentru cine știe a câta oară în lumea fascinantă și plină de povești a turciei, dincolo de tot ce încântă ochiul și bucură sufletul, reminiscențe ale unui trecut ce și-a pus amprenta pe imaginea de astăzi, influenţând chiar mai mult decât am recunoaşte, cultura altor ţări, ceea ce uimeşte sunt mai cu seamă oamenii, acel caleidoscop cu mii de chipuri în mijlocul cărora un loc aparte îl are femeia turcă, cea al cărei cod vestimentar este impresionant prin varietatea lui, o varietate dincolo de care puţini ajung totuşi să vadă acel conflict ce macină încă societatea, în ciuda tuturor transformărilor petrecute în acest colţ de lume de la poarta orientului, căci turcia rămâne un stat islamic în care conflictul dintre progresişti şi conservatori nu pare să se stingă vreodată, aşa cum de nestins par diferenţe uriaşe dintre marile aglomerări urbane şi satele prinse de arşiţă şi de sărăcia grea şi uscată, aflată cumva în afara timpului.
în centrul acestei imagini este ea, femeia ce îşi apără credinţa şi identitatea purtând hijabul cu modestie şi moralitate, căci dincolo de văl, modestia straiului islamic, prezentă şi la bărbaţi de altfel, este desprinsă din coran, lucru care nu ar trebui să ne uimească foarte tare dacă este să îl comparăm de pildă cu hainele călugăriţelor noastre. cu toate acestea, hijabul a fost deja interzis în europa (nu şi rasa monahală) fiind considerat doar un simbol religios, iar în oraşele turciei de astăzi el încă naşte dispute aprinse, unele chiar şi în parlament, demonstrând că femeia de astăzi a turciei nu doreşte să renunţe uşor la acest acoperământ (recent, femeile avocat şi-au câştigat dreptul de a purta hijabul în instanţă), în ciuda faptului că printre reformele lui mustafa kemal ataturk s-au aflat în urmă cu aproape un secol şi acele măsuri menite să aducă renunţarea la acest cod vestimentar, o renunţare care a avut-o printre primele reprezentante chiar pe soţia lui.
astăzi în turcia peste 60% dintre femei mai poartă vălul islamic, iar în moschee orice femeie intră cu capul acoperit, fie ea şi simplu turist din alt colţ de lume. privind din exterior, cu neştiinţa celui care nu a trăit şi nu înţelege islamul, este cel puţin curios să vezi femeile turciei purtând burka şi ieşind pe stradă doar la lăsarea serii, alături de celelalte femei şi de copiii lor, femeile turciei care au adoptat stilul vestimentar european, trecând prin miezul zilei cu eleganţă, ori pe acelea care, deşi nu mai poartă burka, straiul negru ce le acoperă întreg trupul, îşi poartă părul acoperit cu acele eşarfe colorate ce sunt un adevărat spectacol în felul în care urmează conturul chipurilor şi redesenează linia fragilă a gâtului.
şi poate că cea mai tulburătoare scriere care ne poate oferi înţelegerea, deşi nu deplină, a ceea ce se întâmplă dincolo de văl, este romanul „zăpada”, considerat ca fiind singurul roman politic al lui orhan pamuk, o tulburătoare poveste petrecută în anatolia cea atât de conservatoare, o evocare a turciei în care conflictul acesta al renunţării la văl poate împinge la sinucidere; o poveste în care iubirea se insinuează, se împleteşte cu drama exilului, într-o simbolistică greu de digerat pentru cititorul încorsetat în prejudecăţi, nedeprins să vadă dincolo de aparenţe. o călătorie în asia minor, aşa cum sunt mai toate scrierile acestui laureat nobel pentru literatură.
dincolo de hijab este… o lume întreagă, fascinantă, în care trăieşte ea, femeia de astăzi a turciei, cea care poartă în sângele ei nescrisele reguli ale lumii de ieri, împletite cu cele ale lumii de astăzi. sânge de odaliscă ori de sultană mai clocotesc în venele celei care, înveşmântată în straiul ei negru citeşte din coran în lumina tăcută şi puţină a moscheei dar şi în venele aceleia care nu se mai deosebeşte prin nimic de femeia turist cu al cărei zâmbet se intersectează pe străzile pline de istorie.
privit din exterior, acest văl este doar o bucată de pânză, dar câţi înţelegem oare cu adevărat semnificaţia lui?
acest text este un dar pentru gabriela şi fascinanta ei cafenea turcească.

 

De ce femeile se indragostesc de barbatii turci?

În căutările mele de documentare despre lumea turcică, am descoperit site-ul unei românce, căsătorită cu un turc și stabilită in Turcia, locul magic în care dragostea i-a purtat pașii. Am citit postarea cu drag și cu emotie, cu bucuria cu care, cineva înțelege adevăratul temperament al bărbatului turc. Vă mai amintiti povestirile mele despre Ahmet, tânărul îndrăgostit nebunește de o femeie care se străduieste să îl strivească, prin temperamentul și intrigile ei? Poate că, citind postarea aceasta, veți înțelege sentimentele lui și felul de său de a gândi și a actiona. Nu o cunosc pe Nicole, am schimbat doar câteva cuvinte, dar am intrat pe site-ul ei și am fost încântată să redescoper, cu fascinatie, pentru a nu știu câta oară, aceasta lume. Vă invit să citiți postarea ei iar dacă aveți plăcere si răbdare, chiar să ii vizitati site-ul, Turcia văzută prin ochii mei, care printr-o prezentare îngrijită și documentată, vă asteaptă să deschideți porțile Orientului și sufletul catre frumusetile lui, având-o pe Nicole, drept ghid.

De ce femeile din lumea intreaga se indragostesc de barbati turci?

Dragostea vine sub diferite forme şi de acolo de unde te aştepţi cel mai puţin. Cel puţin asta e părerea mea. De ce femeile din lumea întreagă se îndrăgostesc de bărbaţi turci atunci când ajung să-i cunoască mai bine?! Sunt multe femei care au lăsat o ţară în urma lor să-şi urmeze visul, dragostea.
Dar nu toţi gândesc ca mine. Cei conservatori ar pune o simplă întrebare: nu poţi întâlni dragostea la doi paşi de tine? De ce trebuie s-o cauţi atât de departe? Ce au aceşti bărbaţi atât de special? Cel puţin o dată au trecut prin mintea multor persoane aceste întrebări.
Ei bine, nu pot vorbi în numele tuturor, dar eu personal am o consideraţie deosebită pentru respectul pe care bărbaţii îl acordă femeilor, aici în Turcia. Bărbaţii au încă cei 7 ani de acasă, pe care mulţi dintre compatrioţii noştri i-au uitat de mult. Ei încă oferă locul în autobuz femeilor în vârstă, femeilor cu copii, încă te ajută să cari sacoşele, ba chiar merg cu tine la piaţă, ori la mici cumpărături. Evident că nu există pădure fără uscăciuni, dar marea lor majoritate sunt aşa.
Dar să revin la întrebarea principală. De ce femeile din lumea întreagă se îndrăgostesc de bărbaţii turci?
Eu, dar şi multe alte femei ar spune că aceşti bărbaţi oferă o atenţie mai mare femeii iubite. Şi ăsta e un amănunt care face o mare diferenţă în ochii unei femei. Un alt amănunt e dat de caracterul lor. Mulţi dintre ei sunt destul de copilăroşi, cel puţin după ce ajungi să-i cunoşti mai bine, după ce au lăsat la o parte masca de cuceritor exotic. Şi cu cât iubesc o femeie mai mult, cu atât încearcă din toate puterile să o facă cât mai fericită, încearcă să o facă să se simtă specială şi iubită. Pentru că în final acesta este rezultatul dragostei.
Un bărbat turc nu va părasi cu uşurinţă o femeie, chiar dacă ea îi va spune de sute de ori adio, pentru că ei aleg cu inima şi nu pe oricare la întâmplare.
Dar cel mai important detaliu este acela că ştiu să-şi iubească familia încât să le fie devotaţi complet. Nu fac asta pentru că le este impus, ci pentru că aşa este normal. Sunt făcuţi să-i protejeze pe cei dragi atunci când este nevoie.
Ce determină un bărbat să se comporte în felul ăsta? Caracterul, educaţia, aşteptările de la viaţă… valorile morale.

Dincoace de Orient

Batranul Trakyali intra impozant in cafenea batand cu varful umbrelei sa o scuture de ploaie. Apoi o agata tacticos in cuierul adus de el, special de acasa si pe care primise permisiunea sa il agate pe perete, in semn de recunoastere a prezentei sale constante aici. Trecu pe langa ceilalti clienti salutand si asteptand sa fie remarcat de departe, cu o mandrie a lui. Era un om mandru in sinea lui desi in Germania, venise sa munceasca intr-o slujba modesta ca om de intretinere la Schwimbad, Piscina acoperita si gradina interiora, unde erau instalate senzlonguri. Sa tot aiba peste 60 de ani. Nu poti aprecia. E neschimbat de atatia ani, parca vremea a incremenit in fata lui, doar fire argintii semn ca iernile ii mangaie vremea si tamplele, incep sa apara. Dar cu grija, le vopseste saptamanal, asa ca si cum si-ar rade barba ori ar face baie. E normal. Parul sau trebuie sa fie ca in tinerete, negru corb pe tenul deschis, trasaturi fine de om cu legaturi de sange in Occident. Umbla mereu indiferent de anotimp, cu aceeiasi pantofi grei, butucanosi, cu botul patrat, dispusi sa treaca toate intemperiile unei lumi. Cati ani or fi avut? Zece ori poate chiar mai mult. Dar e material bun in ei. Sunt facuti in Turcia, din Istanbul, cumparati de la magazinul unui prieten pe care nu l-a vazut demult. “Cu produsele vesticilor nu poti sti niciodata” gandeste el. Au insa o particularitate pantofii lui, cu botul pastrat: sunt ridicati de varf, asa cum era incaltamintea otomana pe vremuri. Batranului ii place asta si ii aduce, intr-un fel subtil, aminte de casa si de alte vremuri, ganduri nemarturisite, cuibarite sub buzunarul de la piept al sacoului sau de catifea maronie. Se aseaza la masa de joc si cere un ceai mic, in pahar de sticla, special, un ceai tare, intunecat si indulcit. Il bea pe nerasuflate si mai cere unu, pentru ca, acestea erau din partea casei, un alt favor, facut de proprietarul cafenelei, special pentru el. Multumeste pentru ceai si pentru savoarea lui, pentru prospetime si gust. Asezat la masa de joc, incepe sa faca cartile. Dupa cateva maini proaste, obrajii lui ii sunt acum rosii ca rodiile, de suparare, nu neaparat pentru cei 4 sau 5 euro pe care ii pierduse. Dar cum e cu mandria lui de jucator si experineta de ani?
– Da-mi o bere te rog!
Berea sosi pe tava, rece, aburita.
– Pune-o in pahar. Stii ca beau numai din pahar, pe Seytan! Doar sunt european. Nu beau din sticla. Zambete inflorira pe la mesele apropiate dar se stinsera repede. Berea reveni in pahar inalt si subtire, cum ii place lui. Savureaza din lichidul auriu si mai face o data cartile. Cand intoarce insa cartile din fata sa si vede ce carti slabe i-au venitiar, loveste puternic cu pumnul in masa incat tresar toti, ca scosi di amorteala.
– Amanamana, reproduse el o inuuratura! Incepu sa bombane nemultumit si sa rasteasca la partenerul sau care juca prost. Cum putea sa piarda la carti? Isi bau berea, si fierband, bombanind si injurand se ridica aruncand cei 4 euro pe masa, partea lui de pierdere. Ce mai! Azi nu se poate juca. Alah nu tine cu el deloc. Si partenerul ar trebui sa mai invete cum sa joace ca azi a fost total pe dinafara de problema! Nu a trecut nici o ora de can a venit. Isi lua umbrela tacticos si se indrepta spre iesire. Cum sa stea daca azi nu are noroc. Poate maine. Mai batu de doua ori scurt in parg inainte sa iasa si saluta. Yashamar !
Ahmet isi citea ziarul linistit si la auzul pocniturii ridica ochii contrariat.
– Ce a patit? Careva nu a jucat corect?
– Ahmet, esti nou aici? Asa face el de fiecare data cand nu castiga. Se enerveaza si pleaca acasa. Apoi ii trece si in ziua urmatoare revine. E mandru, nu accepta infrangere. El nu poate pierde. Sigur partenerul e de vina, ii spuse zambind Memet, care ii cunostea batranului meteahna, la fel ca toti ceilalt, dealtfel.

Hammam- sau baile turcesti

hammamDaca sunteti obositi ori stresati, daca aveti nevoie de putina liniste si un tratament, care sa va faca sa uitati de tot ce va aduce energii negative in viata, va invit la o oaza de relaxare intr-un loc, specific turcesc. Celor care aveti ocazia sa calatoriti prin Turcia si timpul va permite, va invit sa incercati aceasta experienta unica, o ora de relaxare la hammam.
Ca origine, Hammam-ul, baile cu abur turcesti, au sursa de inspiratie baile grecesti sau romane, datand de pe vremea prezentei romane in Anatolia Centrala. Ele au fost construite la inceput in harem-uri. Apoi, au trecut repede de pragul acestora bucurandu-se de mare apreciere. Otomanii au devenit dupa 1453, prolifici proprietari de de bai publice construind numeroase astfel de asezaminte. Dintre cladirle emblematice se numara cele realizate de celebrul arhitect Mimar Sinan, Çemberlitaş Hamamı 1584, Süleymaniye Mosque , un complex de bai realizat in 1558.
Hammam-ul nu este destinat cu exclusivitate barbatilor. Femeile vin si ele sa faca baie la ore diferite ori in incaperi diferite, beneficiind de acelasi tratament. Nu sunt mixte. In timpul Imperiului Otoman avea si functionalitati sociale.Multe hammam-uri functionau pe langa moschei, iar la finalul tratamentului, puteau ben800px-Turkish_Bathscapeeficia de momente de odihna ori de conversatie, sau puteau sa ceara servicii de tuns ori barbierit. Tot aici aduse dansatoare, era locul de reuniune al tinerilor inainte de nunta, erau adusi noii nascuti ori reprezentau destinatii pentru vizitatori si calatorii ce treceau prin zona. Combinand functionalitatea termae-lor romane si a bailor grecesti, intr-un ritual de curatire, relaxare si respect fata de apa, hammam-ul detine un rol important in viata sociala a turcilor, devenind o expresie a materializarii placerii lor pentru viata si pentru desfatare.

Haideti sa vedem cum arata un astfel de centru de relaxare. Este important intai sa alegeti daca doriti un hammam traditional sau cel de la hotelul in care sunteti cazati. In cel traditional, veti fi intampinati la intrare si puteti alege tipul serviciului:standard, traditional ori de lux. Cel standard presupune sa vii de acasa cu sapunul si prosopul, in cel traditional nu trebuie sa aduci nimic iar la cel de lux, beneficiezi suplimentare de un masaj de 30 de minute cu ulei parfumat. Asadar dupa alegerea optiunii, musafirul primeste unfel de prosop de bumbac si saboti de lemn si este condus spre cabinele unde se va schimba. In unele hammam-uri, femeile trebuie sa poarte costum de baie pe sub prosopul cu care sunt infasurate. Sala in care sunt cabinele, este incalzita la 40 de grade, corpul musafirului putandu-se astfel acomoda la temperatura din interior. Se trece apoi intr-o sala cu temperatura medie. Dupa aceea, trec intr-o alta incapere in care aerul si vaporii sunt la o temperatura mai ridicata pana la 75 de grade. Persoana se poate plimba prin aceasta camera si se poate uda cu apa rece pentru a mai regla temperatura coprului. Dupa aceea, in camera de racire, pe o lespede, va primi un masaj reconfortant si deosebit, dupa o baie de spuma si este pregatit pentru perioada de relaxare. Aceasta camera, imensa, numita sıcaklık, este de obicei foarte frumos decorata, cu bucatele de oglinzi ori de sticla colorata, are o arhitectura deosebita, in colturi sunt fantani arteziene, tavanul in forma de cupola lasa sa filtreze lumina prin vitralii. In aceasta camera, pe o lespede uriasa, musafirul se intinde si un maseur il spala cu sapun iar apoi il curata frecandu-l cu o manusa aspra, curatind celulele moarte. Procedeul poate parea cam dur insa la finalul lui, pielea devina fina si proaspata. Apoi, cu o panza speciala ca o husa de perna, creaza spuma si o aseaza pe corpul incins al acestuia. Dupa ce este bine inmuiat i se aplica un masaj, special, neobisnuit pentru europeni. Corpul musafirului este rasucit in toate partile incat i se aud pocnituri din cele mai neasteptate locuri. La final orientalilor, si se vopsesc talpile si palmele cu henna, obicei considerat a fi deosebit de frumos iar corpul ii este dat cu uleiuri parfumate. Musafirul se poate imbraca si daca doreste, intr-o camera apropiata se poate intinda sa se odihneasca ori sa bea un ceai sau o cafea sau sa joace o partida de table.

Va invit sa vedeti trei filmulete care sa va dea o ideea despre oazele de Spa, ale turcilor care se bucura de sute de ani de binefacerile lor.

Ceai turcesc oferit cu ospitalitate si traditie

Turkish_tea

Ceaiul turcesc, este de fapt un ceai negru. Denumirea lui este identica doar grafia difera fata de cuvantul in limba romana. Se scrie çay si se pronunta ceai.Ceaiul turcesc se produce in zona Marii Negre, unde culturile gasesc un teren bun pentru crestere si unde este o zona cu precipitatii abundente. Ceaiul turcesc se prepara in ceainice speciale numite çaydanlık. Desi nu a fost o planta autohtona, el fiind importat, la fel ca si alte plante, turcii au gasit modalitati de consum proprii, devenind preferat de departe, in viata sociala. Productia de ceai, a devenit una dintre cele mai importante ramuri ale agriculturii turcesti, Turcia realizand peste 10 la suta din productia mondiala de ceai si devenind unul dintre produsele de export importante ale economiei turcesti. In ciuda popularittatii sale, ceaiul se consuma in Turcia abia de la inceputul secolului al 20-lea, fiind incurajat consumul lui ca alternativa la cafeaua ce devenise in acea vreme foarte costisitoare. Ataturk a incurajat si sprijinit producatorii de ceai, facandu-l foarte accesibil pentru uzul domestic. Ceaiul a intrat in cultura turca repere si este oferit cu ospitalitate in mai toate ocaziile ori evenimentele sociale.

Cum se prepara ceaiul turcesc? Nu e o procedura complicata.Caydanlik In Turcia se gasesc peste tot ceainice. Arata ca doua vase metalice, suprapuse. In primul este doar apa fierbinte, un fel de ”bain- marie” iar cel de deasupra contine esenta de ceai. Se pune o cantitate de ceai in vasul in care se va infuza. Se ”spala” , se trece o cantitate de apa rece, ca se se spele impuritatile si frunzele de ceai sfaramate. Se repeta procedura de doua ori, cu apa clocotita. Apoi, se toarna apa, aproape de temperatura de fierbere, peste ceai. Proportiile necesare sunt de 3 linguri de ceai la un vas de 1 litru. Se pune direct pe plita la fiert. Nu se lasa sa fiarba propriu zis ci doar sa se ridice frunzele de ceai, dn momentul inceperii fierberii, cam 2 minute. Se ia de pe foc si se aseaza pe plita al doilea vas, cel inferior. Din momentul in care cele doua vase sunt suprapuse, este un timp de asteptare de 3-5 minute, ca frunzele de ceai sa se aseze si sa extraga substantele active. Rezulta o esenta de ceai, de o culoare rosu-inchis. Din lichidul acesta se toarna in paharele din care este servit ceaiul, o cantitate cuprinzand cam, 1 cm maxim doi din inaltimea paharului. Cu cat esenta turnata in paharul de sticla este mai multa, cu atat ceaiul este mai concentrat. Peste el se completeaza cu apa clocotita.Am remarcat ca persoanele care il prefera mai concentrat, pun mai mult zahar. In mod obisnuit se bea cu o lingurita de zahar. Daca este mai tare, se obisnuieste cu o cantitate ceva mai mare de zahar, doua lingurite la un paharele. Ceaiul concentrat, mai inchis la culoare, se numeste koyu çay iar cel mai putin concentrat, mai deschis la culoare açık. De regula se bea din pahare mici, ceva mai mari ca dimensiune ca paharele noastre de tuica. Paharele de ceai, turcesti au aceeasi forma, de lalea, inspirata vremea cand turcii facusera o obsesie pentru aceasta planta, adica de cateva sute de ani. TraditionalistiCIMG5363 si pastratori ai valorilor lor, au pastrat si acest fel de pahare pentru ceai. Ceaiul se bea de regula fierbinte Pe masura ce se raceste isi pierde gustul. De asemenea, esenta de ceai, din recipientul mare, nu poate fi pastrata mai mult de o ora pentru ca devine iute la gust. Ceaiul turcesc contine o cantitate mare de teina, o substanta cu proprietati asemanatoare cofeinei. Doua paharele de ceai sunt echivalentul unei cafele expresso. Daca il consumati seara, si organismul dvs. reactioneaza la cofeina, trebuie sa fiti prudenti. S-ar putea sa constatati ca aveti insomnii si ceva mai multa energie.

Foto: fotografia aceasta este facuta de mine. La fel si ceaiul. Il servesc tuturor celor insetati de arome aduse din Orient si oaspetilor Cafenelei.

Stadionul femeilor-50.000 de suportere la un meci al favoritei Fenerbahce

Cred ca nu e nevoie sa va mai spun ca turcii au dus dragostea lor petru fotbal pana la fanatism. Meciurile din Liga turca sunt adevarate tururi de forta, pentru jucatori si spectatori deopotriva. Impatimitii vin la meci purtand tricourile echipelor favorite, esarfe, fanioane, palarii cu culorile clubului, isi aduc copii, sotiile. Sportul rege ii domina pe toti, deopotriva. Se fac pariuri. Nu o data, infierbantati de momente si trairi, suporterii ajung sa se incaiere si violentele se lasa cu victime.

Pe stadionul Şükrü Saracoğlu, al echipei Fenerbahce, sunt meciuri de fotbal, de prima liga, la care au acces doar femeile si copiii.
Traditia aceasta provine dintr-o intamplare petrecuta in 21 septembrie 2011, cand conducerea Clubului Fenerbahce, a interzis participarea suporterilor la un meci, pentru acte de huliganism. Initial s-a decis jucarea partidei cu usile inchise. Cu o zi inainte, oficialii clubului au anuntat public ca, permit accesul pe celebra arena din Istanbul, doar femeilor si copiilor sub 12 ani. Profitand de biletele gratuite, in ziua urmatoare, peste asteptarile organizatorilor si a jucatorilor, 43.000 de femei si copii au intrat pe stadion la meci, bucurandu-se si facand galerie echipei lor favorite, intr-o maniera cu totul speciala. Din acest moment, femeile au avut meciurile lor, la care participa iar atunci, nu este permis accesul nici unui barbat. Femeile turce participa si la celelalte meciuri. Le puteti vedea in mod obisnuit pe stadion, alaturi de soti si copii. Fotbalul se traieste acolo, in familie. Intr-un interviu acordat de vice-presedintele Fenerbahce, Ali Koc, catre reporteul CNN, Pedro Pinto, declara:” Atmosfera a fost una istorica in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca fotbalul turcesc este recunoscut in lume… Suporterele Clubului Fenerbahce au demonstrat ce pot face ele pentru club si pentru fotbalul turc si cred ca a fost un eveniment exemplar, exceptional, in sport.”

Vreti sa vedeti cum arata un stadion si un meci la care participa 50.000 de spectatoare si suportere?

Ce parere aveti? Stiu femeile turce sa traiasca fotbalul? Pot sa dea aceste femei o lectie despre cum sa fii suporter de fotbal, cu pasiune?