Un termen de origine dacă, preluat în limba franceză

postat de Daniel Onaca

Nu doar otomanii au rătăcit dintr-un loc în altul, căutând un meleag potrivit pe care să-l poate numi vatră strămoșească. Înaintea lor au fost hunii și tătarii, pecenegii și cumanii, alanii și vandalii, herulii, goții și maghiarii… Seminții de toate felurile au străbătut păduri și ape fugind din calea urgiilor ori semănând ele însele urgia cotropitoare în calea lor.

Când vandalii au poposit, pe la văleatul 330, pe meleagurile din vestul actualei Românii, miratu-sau mult să găsească aici o populaţie deosebit de primitoare. De fiecare dată când vreun venetic, din neamul celor veniţi din nordul Europei, intra în casa unui localnic era întâmpinat cu voie bună, poftit să stea jos şi îmbiat cu un urcior de vin. «Şezi!», i se spunea, înainte ca oaspetele să fie ospătat.

După ce şi-au continuat drumul spre vest, vandalii n-au uitat ospitalitatea gazdelor lor şi nici cuvântul « şezi » pe care l-au auzit atât de des din gura acestora. Urmarea a fost că l-au inclus în vocabularul lor apoi l-au transmis şi frâncilor peste care au dat după ce-au trecut Rinul. Dacă şi frâncii au fost îmbiaţi cu vin de către vandali asta nu se cunoaşte. Ceea ce se ştie cu certitudine însă este că francezii l-au aplicat unui obiect de mobilier care li se părea lor că se potrivea cuvântului. Aşa se face că, până şi în ziua de astăzi, în limba franceză, scaunului i spune „chaise”.