Ceai turcesc oferit cu ospitalitate si traditie

Ceaiul turcesc, este de fapt un ceai negru. Denumirea lui este identica doar grafia difera fata de cuvantul in limba romana. Se scrie çay si se pronunta ceai.Ceaiul turcesc se produce in zona Marii Negre, unde culturile gasesc un teren bun pentru crestere si unde este o zona cu precipitatii abundente. Ceaiul turcesc se prepara in ceainice speciale numite çaydanlık. Desi nu a fost o planta autohtona, el fiind importat, la fel ca si alte plante, turcii au gasit modalitati de consum proprii, devenind preferat de departe, in viata sociala. Productia de ceai, a devenit una dintre cele mai importante ramuri ale agriculturii turcesti, Turcia realizand peste 10 la suta din productia mondiala de ceai si devenind unul dintre produsele de export importante ale economiei turcesti. In ciuda popularittatii sale, ceaiul se consuma in Turcia abia de la inceputul secolului al 20-lea, fiind incurajat consumul lui ca alternativa la cafeaua ce devenise in acea vreme foarte costisitoare. Ataturk a incurajat si sprijinit producatorii de ceai, facandu-l foarte accesibil pentru uzul domestic. Ceaiul a intrat in cultura turca repere si este oferit cu ospitalitate in mai toate ocaziile ori evenimentele sociale.

Cum se prepara ceaiul turcesc? Nu e o procedura complicata. In Turcia se gasesc peste tot ceainice. Arata ca doua vase metalice, suprapuse. In primul este doar apa fierbinte, un fel de ”bain- marie” iar cel de deasupra contine esenta de ceai. Se pune o cantitate de ceai in vasul in care se va infuza. Se ”spala” , se trece o cantitate de apa rece, ca se se spele impuritatile si frunzele de ceai sfaramate. Se repeta procedura de doua ori, cu apa clocotita. Apoi, se toarna apa, aproape de temperatura de fierbere, peste ceai. Proportiile necesare sunt de 3 linguri de ceai la un vas de 1 litru. Se pune direct pe plita la fiert. Nu se lasa sa fiarba propriu zis ci doar sa se ridice frunzele de ceai, dn momentul inceperii fierberii, cam 2 minute. Se ia de pe foc si se aseaza pe plita al doilea vas, cel inferior. Din momentul in care cele doua vase sunt suprapuse, este un timp de asteptare de 3-5 minute, ca frunzele de ceai sa se aseze si sa extraga substantele active. Rezulta o esenta de ceai, de o culoare rosu-inchis. Din lichidul acesta se toarna in paharele din care este servit ceaiul, o cantitate cuprinzand cam, 1 cm maxim doi din inaltimea paharului. Cu cat esenta turnata in paharul de sticla este mai multa, cu atat ceaiul este mai concentrat. Peste el se completeaza cu apa clocotita.Am remarcat ca persoanele care il prefera mai concentrat, pun mai mult zahar. In mod obisnuit se bea cu o lingurita de zahar. Daca este mai tare, se obisnuieste cu o cantitate ceva mai mare de zahar, doua lingurite la un paharele. Ceaiul concentrat, mai inchis la culoare, se numeste koyu çay iar cel mai putin concentrat, mai deschis la culoare açık. De regula se bea din pahare mici, ceva mai mari ca dimensiune ca paharele noastre de tuica. Paharele de ceai, turcesti au aceeasi forma, de lalea, inspirata vremea cand turcii facusera o obsesie pentru aceasta planta, adica de cateva sute de ani. Traditionalisti si pastratori ai valorilor lor, au pastrat si acest fel de pahare pentru ceai. Ceaiul se bea de regula fierbinte Pe masura ce se raceste isi pierde gustul. De asemenea, esenta de ceai, din recipientul mare, nu poate fi pastrata mai mult de o ora pentru ca devine iute la gust. Ceaiul turcesc contine o cantitate mare de teina, o substanta cu proprietati asemanatoare cofeinei. Doua paharele de ceai sunt echivalentul unei cafele expresso. Daca il consumati seara, si organismul dvs. reactioneaza la cofeina, trebuie sa fiti prudenti. S-ar putea sa constatati ca aveti insomnii si ceva mai multa energie.

Foto: fotografia aceasta este facuta de mine. La fel si ceaiul. Il servesc tuturor celor insetati de arome aduse din Orient si oaspetilor Cafenelei.