Rogojina de acasa

Femeia, kadin, ii pregati masa, o mancare simpla. Farfuria era o culoare vie, crem, alb, rosu, iar ici si colo, presarata cate o frunza verde. Macaroane peste care turnase iaurt, un sos rosu cu ceapa , colorat cu boia de ardei si suc de rosii. Mancaruri simple, ca la tara. Il lasa sa termine de mancat, respectand niste reguli necrise, stiute numai de ei. Au imbatranit impreuna. Nu mai tin minte de cati ani pentru ca povestea incepuse demult, in Turcia, in casa lor simpla, din Malatya, acolo unde iarba verde si gradinile cu caisi si portocali iti incanta privirea si unde cerul e atat de albastru, la 60 de kilometru de minunile in piatra de la Pamukale. Au venit in Germania in tinerete si aici au ramas. Viata i-a legat de locul acesta dar sufletul le este acasa. Femeia il privi in liniste. Aduna farfuriile si le puse in masina de spalat. Se intoarse la masa.
– Vrei sa iti fac un cay negru sau de menta?
– Nu acum. Mai tarziu.
Se uita in ochii ei negri. De cativa ani incoace erau mai umbriti si tristi. Parul ei albise de multi ani si contrasta cu tenul ei creol. Fusese o femeie frumoasa si harnica, rabdatoare cu tineretele lui aprige. Isi puse mana pe a ei si o mangaie cu un gest tandru. O saruta pe frunte, prieteneste. Nu au avut niciodata o mare iubire. Parintii i-au ales de mici iar ei s-au casatorit, ca asa cere traditia. Dar au avut o prietenie lunga. Batranul Refik a avut un singur baiat care le-a incantat tineretea iar el era mandru. Baiatul lui facuse scoala si devenise medic in Germania. Cand s-au gandit ca are cine sa ii ajute la batranete, destinul l-a rapit. A murit pe neasteptate, intr-o zi de vara, la serviciu. Un infarct.Avea treizeci de ani si o fetita de 3 ani. A fost mare durere. Dupa cativa ani, nora s-a recasatorit si s-a mutat in alt oras. Dureri care scormonesc mereu, care se mai ascund dupa banalitatile zilei si apoi revin.
– Ai vrea sa mergem la cumparaturi? Mai am de cumparat una alta. Daca tot plecam zise femeia.
– Mergem. Bineinteles.
Femeia isi puse baticul pe cap, peste haine isi trase un fel de pardesiu pana in pamant ce lasa descoperiti doar pantofii vechi dar in stare buna. Batranul isi puse costumul, isi aranja parul argintiu. Il cam enervau urechile prea mari dar de atatia ani se obisnuise cu ele. Verifica daca are tigarile in buzunar iar in celalat isi puse caise uscate si bomboane de menta. Iesira din scara blocului, in arsita verii. Un iunie calduros umple de lumina strazile. E liniste pe trotuare, oamenii stau ascunsi ori circula cu masina. Batranul nu a avut vreodata masina. El e om simplu, fara pretentii si fara multi bani. Merge linistit si apasa,t fara graba. Femeia la un metru in spatele lui. Asa trebuie. Barbatul trebuie sa fie vazut. Magazinul ii ademenise cu diferite lucruri si se intoarsera in liniste acasa.
– Ma duc la cafenea. Mai stau de vorba cu baietii. Pregateste daca vrei bagajele. Daca ai nevoie de ajutor, ma intorc ceva mai tarziu.
O mangaie pe mana la plecare. Stia precis ca ea nu avea nevoie de ajutor si ca mereu s-a descurcat in treburile acestea femeiesti. Ce stie el, ce trebuie pus in geamantane pentru o calatorie lunga? Se indrepta spre cafenea. Strabatu strada cu aceeiasi pasi rari, fara graba. Statura lui marunta dar inca bine legata ii dadea o anumita impozanta. Intra in cafenea zambind cu caldura catre cei prezenti.
– Aleicum salam, saluta el cu o voce grava si apasata, de parca ar fi dat un ordin.
– Salam aleicum! Veni raspunsul. Cei cativa clienti ii intinsera mana. Se uita la cei de la aparatele de jocuri electronice si le ura ”bonchanse”.
Batranului obisnuiesc sa ii spuna ”unchiule”.
Unchiule, bei o cafea din partea casei?.
Batranul zambi si confirma. Recep ii plati insa el cafeaua. Toti stiau ca nu e un om bogat si ca traieste doar din modesta lui pensie. Cu toate acestea nu ramane dator niciodata. De fiecare data, le intoarce oferta si la plateste el cate o cafea ori un ceai. Asa e barbateste si onorabil. Le oferi in schimb, cate o caisa celor prezenti.
– Si cand pleci unchiule in concediu?
– Maine. Cu avionul.
– Atat de repede? Stai mult?
– Trei luni.
– Mult. Foarte frumos. Fiecare dintre invitati intorceau ganduri catre Turcia, locul de unde au pornit candva. Dar mai ai pe cineva acolo?
– Nu. Pe nimeni. Mai cunosc doar un vecin. Am plecat de atatia ani. Si rudele mele sau stins ori s-au imprastiat prin lume.
– Ai vrea sa ramai definitiv acolo?
– As vrea dar sufletul imi e legat de Germania. Aici imi este ingropat baiatul. Vocea ii tremura si facu o pauza scurta. Si apoi, de aici primesc pensie. Aici am muncit o viata.
– Dar unchiule, de ce nu vinzi acolo si sa ramai cu ceva banuti?
– Am nevoie pentru suflet sa ma duc acolo, o data pe an, cat voi mai putea. Am o gradina frumoasa si o casa simpla. Ma mai duc la mormintele parintilor ori ale rudelor. Iar apoi, stii cum se spune:” Cine nu a dormit in straini, pe piatra, nu cunoaste pretul rogojinii de acasa.

About Gabriela

Pasionată de cunoaștere, de literatură și scris.

Posted on 23/02/2013, in Povestiri and tagged , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 51 comentarii.

  1. Foarte adevărat, Gabriela: acasă este acasă, locul acela unde vii pe lume, chiar dacă te muţi în alt coltlon, în altă ţară, în alt destin. Şi pe noi ne cam bate gîndul să lichidăm totul în Ro şi să plecăm unde-om vedea cu ochii dar, parcă ceva încă ne mai reţine. Ce? Nu ştiu… Ceva indefinit. Nu rude, nu morminte (mama este într-un loc, tata în altul, un frate în alt loc şi tot aşa).
    Tare-mi place aici la tine, în această frumoasă cafenea 🙂

    • Pe mine m-a impresionat batranul.El avea casa, acolo, dar copilul ingropat dincoace. Era prins intre doua lumi, legat cu emotiile si sufletul de ele. Te astept cu drag, cand vrei sa faci un popas de lectura si sa descoperi o noua lume si destinele unor oameni, care se intretaie aici.

      • Rar îmi scapă un articol de-al tău dar, cred că ştii asta 🙂

      • Onorant pentru mine. 🙂 Cu cat citesc mai mult despre Turcia cu atat descoper ce putin informatii avem noi despre ea. Nu inteleg de ce. Am descoperit ca istoricii romani ne ascund multe adevaruri. Desi lumea intreaga o stie. Citesc pe site-urile straine si fac traduceri ca sa obtin informatiile necesare. E adevarat ca turcii au fost cotropitori. Dar si ungurii, si austriecii ori nemtii. Imperiul otoman a ajuns pana la portiele Vienei iar noi spunem ca turcii nu au trecut prin Ardeal, ori recunoastem vad, fara alte discutii, despre trecerea lor. Cred ca s-au catapultat din Turcia pana in Austria ori au zburat cu avionul.

    • Întreaga noastră istorie este contrafăcută în continuare. Am citit Cîte ceva de Djuvara şi m-am îngrozit! Acum, citesc pe blogul lui Teofil (îl ştii) inclusiv despre istoria creştinismului la noi şi iar, rămîn paralizat. Numai minciuni ni s-au servit şi ni se servesc în continuare. De ce, chiar nu pot să înţeleg.

      • Grav e ca am invatat la scoala minciuni. S-a sperat probabil ca, prin trecerea a catorva generatii, sa ne asumam ca reala acea poveste ce isi spune istorie. In liceu, fiul meu avusese un profesor care preda si la facultatea de istorie. Le-a spus elevilor ca istoria reala a Romaniei nu e chiar asa cum o invata ei. O alta cunostinta, absolvent de istorie imi spune aceleasi lucruri.

  2. Cred că mi-a intrat un coment la spam.

  3. Mulţumesc 🙂
    De fapt, cred că ne este ruşine cu noi inşine, ceea ce este extrem de grav. Dacă te renegi pe tine însuţi şi nu te asumi aşa cum eşti, n-ai nici-o şansă de a ieşi dintr-o minciună perpetuă. Trebuie musai să recunoaştem că romanii trimişi la noi nu erau chiar cei mai civilizaţi, că de fapt Traian era spaniol 🙂 , că din istoria noastră lipsesc cu desăvîrşire secole întregi (aproape un mileniu). Istoria trebuie rescrisă complet. Dar, cu cine? Cu abramburizaţii care-au infestat învăţămîntul românesc? Nici-o şansă!

    • Da. Apropos de romani. Nu pricep eu, cum de intr-o scurta perioada de timp, romanii au pus bazele poporului roman, iar turcii, a caror dominatie de sute de ani, au influente minore in limba si cultura noastra. Ca doar dacii si mai tarziu romanii, nu faceau selectie ce limba sa vorbeasca. Ai dreptate cand spui ca suntem inca imaturi pentru ca nu suntem in stare sa ne asumam cine suntem. Ma gandesc mai departe la cele mai inalte foruri ale culturii romanesti. La Academia Romana. Cum poti promova o minciuna la nivel de stat? Pai tara lui Pinochio e aici si cred ca el a fost doar exportat. 🙂

  4. Latinitatea şi mai ales unitatea lingvistică de la noi este inexplicabilă; cel puţin eu nu ştiu să fi reuşit cineva acest lucru, pînă acum. Mă gîndesc la savanţi serioşi nu la cei bolnavi de rrrromânism 🙂
    Care Academie Română? Aia în care ceauşeasca este încă membră? Să fim serioşi, pentru numele lui Dumnezeu. Bine a făcut Djuvara cînd a refuzat invitaţia de a se alătura nemuritorilor. Care nemuritori?
    Păi Pinochio a ajuns chiar PM în ţara noastră 😛

  5. Triste vremuri traim. Triste pentru ca pe vremea cand eram ignoranti nu intelegeam ce se intampla. Acum, cand ni se ridica valuri de pe ochi, e mai dureros. hmmm…

  6. Ciudat! Nascut, crescut, trait toata viata in Bucuresti, totusi, cand trec pe langa locurile copilariei…
    Povestea e „un zbucium pus la naftalina”. Mai au puterea de a regasi timpul? Sau timpul i-a uitat?

  7. Timpul nu i-a uitat deloc. Dar turcii au acelasi zbucium sufletesc si isi traiesc intens dramele proprii. De aceea si muzica lor are niste rezonante atat de profunde ca te rescoleste pana in stafundurile fiintei.

  8. Istoria asta , pentru un ardelean sau banatean Turcia este fascinanta pentru un om din Regat , influenta turca este la ea acasa pacat ca numai partile proaste au ramas dar asta este . Ca si sclavia tiganilor prefera sa uita decat sa isi consume mintea de unde a mostenit partea proasta a mentalitati orientale . Pana cand acepatam ca limba nu uneste un popor mai este ….

  9. https://www.youtube.com/watch?v=–Zztr6nhTE ascultati ritmurile si ascultati muzica populara din regat sa vedeti influenta .

    • uitandu-ma la emisiunile lor muzicale, cele care se refereau la muzica lor populara, am remarcat acelasi lucru: ca este foarte asemanatoare cu muzica din Oltenia ori din Moldova. Ascultand piesa recomandata regasesc acorduri ale Rapsodiei Romane in aceasta piesa. Cred ca ei nu s-au inspirat din Rapsodia Romana. 🙂 Nu putem nega lucrurile evidente.

  10. Un balsam cald și calm pentru tot ce cuprind vorbele `fiecare are un acasă„.

    Tu ai un fel de a-ți privi personajele din cămăruța cea mai tainică înspre exterior, ești așa, un fel de medic de suflete, te contopești cu ele.

    Încerc să-mi imaginez perechea asta duioasă- ea, cu baticul pe cap, doi pași în urma bărbatului, care și-a pus în buzunar caise uscate..un copil mare, silit de viață să se risipească printre străini..

    • Imi era simpatic batranul. Mereu ii ofeream o cafea din partea casei iar el imi aducea caise, bomboane, ori nuci. Ce mai avea el prin casa. Ma simteam ca un copil ce primeste de la bunicul sau dulciuri. Mi le dadea mereu pe furis oarecum, sa nu vada ceilalti. Dar tot pe furis primeam si de la altii cate o mica atentie. Mi-a povestit despre baiatul sau si mi-au dat lacrimile. L-am vazut apoi cu femeia mergand la cumparaturi. In casa lor, femeia e seful. Cand ies pe strada, ei tin sa arate ca sunt puternici si au prestanta. In realitate, majoritatea, sunt ca si niste copii mari. Ai simtit exact mesajul meu, Gina.

      Sa stii ca, in ciuda faptului ca, inca se mai casatoresc dupa alegerile parintilor sunt foarte familisti. Familia e pe primul loc si divorteaza doar in conditii extreme. E o rusine cumplita in familie sa divorteze. Asa isi protejeaza ei copii iar parintii se implica si ii sustin foarte mult. Cam asa cum fac parintii romani. 🙂

  11. Gabriela,
    Nu am turci printre strămoși, dar am fost crescută în acest „cult„ al unei singure căsătorii. Tata a fost foarte categoric, am rămas cu un fel de teamă și acum, când sunt peste treizeci de ani de când el nu mai este.
    În familia lui nimeni n-a divorțat.
    Cât despre susținerea copiilor, da, eu n-aș putea fi niciodată altfel, decât mereu la datorie!

    • As putea spuna ca la fel a fost pana la mine. Eu am stricat traditia. 🙂 Asta e. Viata te pune uneori in fata unor alegeri si cand ai copii te gandesti intai la ce este mai bine pentru ei. Si eu sunt o mama devotata si iubitoare. Chiar daca ma despart acum 1400 de km de fiul meu, vorbim zilnic sima interesez de ceea ce face si cum se descurca. Iar daca are o problema, indiferent ce, de aici, fac tot posibilul sa il ajut. Cand iti asumi misiunea de mama, e pentru toata viata. Nemtii insa, din ce am auzit, nu snt asa. Dupa majorat se distanteaza de copii si ii determina sa se descurce prin resurse proprii.

  12. Intotdeauna am admirat acele cupluri care stiu sa traiasca frumos, dupa reguli de la care nu se abat niciodata, orice s-ar intampla. Cupluri care inteleg ca dincolo de dragoste sau de pasiune este, inainte de toate, respectul reciproc… Si acesta, de altfel, le protejeaza sentimentele, sfintind relatia in ansamblul ei!

    • Sa stii ca sunt de admirat cei doi batrani. De atatia ani impreuna, tandretea cu care traiesc in intimitate, discrepanta fata de ceea ce afiseaza afara. Sunt interesante si sun expresia unei lumi pe care noi o cunoastem mai putin, invaluind in tabu ceea ce tine de islam.

  13. „Cine nu a dormit in straini, pe piatra, nu cunoaste pretul rogojinii de acasa.” Adevarat. Frumoasa poveste!
    Portretele facute celor doi batrani sunt atat de duioase 🙂 Inteleg perfect cat de sfasiate le sunt sufletele intre tara natala si tara adoptiva…

    • Acestia sunt oamenii intre care am trait si pe care i-am simtit. Scriu cu drag despre ei si despre durerile lor sfasietoare, care nu capata substanta in ochii strainilor.

  14. Excelentă istorie! Și totuși… nu m-am lăsat până n-am găsit un nod în papură (sau în rogojină). Am înțeles că autorul, deși omniscient, preferă să se țină în umbră. Cred că e bună alegerea acestei modalități de redare. În numele consecvenței de stil, ma gândesc că, în acest caz ar trebui eliminate formulări care ar trăda atitudinea lui. Nu am găsit decât una, dar poate că sunt mai multe: „Mâncăruri simple, de la țară”. Poate că tu ai totuși considerente mai puternice ca să o păstrezi.

    Mersi pt găzduirea din seara asta. O ultimă întrebare: există (lapsus: „aparatul” ala de fumat) la cafenea?

    • Hmm… o sa m gandesc la sugestia ta. Vroiam sa spun ca, desi locuiesc in Germania de atatia ani, isi cumpara alimentele de la magazine in care exista o varietate de produse, ei au ramas fideli stilului lor de viata, de acasa, conservandu-l. Ca masa lor e una foarte simpla.

      Aparatul de fumat se numeste narghilea, sau narghile. Se fumeaza, evident, desi eu nu sunt fumatoare. Suntem insa intr-o ambianta orientaladin care fumul tigarilor si al narghilelelor nu poate lipsi. 🙂

      • Merci pt narghilea. Între timp mi-a mai venit in minte un argument pt sustinerea sugestiei mele (Sumt sigur ca il stii si tu, dar cand scriem, uitam de „invataturi”): Nu-i musai sa-i dam cititorului chiar tot mura-n gura; sa-l mai lasam sa judece si singur, renuntand la explicatii si bizuindu-ne mai bine pe virtutile sugestiei.

      • Ai dreptate in ceea ce spui dar mi mie-s dragi cititorii mei si vreau sa inteleaga din prima nu sa-i obosesc. :)) Daniel o sa tin cont de sfaturile tale dar trebuie sa iti marturisesc un secret. Nu scriu dupa o anumita tehnica. Scriu pentru ca asa imi sunt punse in suflet lucrurile acestea, in ordinea lor fireasca. Imi plac sugestiile tale pentru ca vin cu sinceritate si dintr-o experienta pe care eu nu o am. Incerc sa tin cont de ele.

  15. destine si destine… Viata ofera fiecaruia surprize din cele mai neasteptate!
    frumoasa poveste, Gabriela !
    am fost la Pamukale! o minunatie intreaga zona! am fost cazati intr-un hotel de la geamul caruia vedeam direct cascadele albe… Ni s-a spus ca la un moment dat in jurul cascadelor aparusera tot felul de hoteluri si cabanute, ca ciupercile dupa ploaie! schimbesera total aspectul grandios al zonei. Apoi au fost daramate toate, pana la cele vechi, cu traditie in zona. Poate imi fac timp si voi relua firul povestilor despre concediul meu din acel 2010…

    sa ai o duminica frumoasa! 🙂

    • Carmen, Onkle Refik avea casa aproape de Pamukale, intr-o zona splendida. Cum sa isi poata uita cineva radacinile? El poarta imaginile acestea in suflet. Vin dintr-o alta tara, cu o alta cultura si traditie, ancorati in civilizatia lor, foarte diferita de a noastra. Pentru noi, ca europeni, nu ne-ar fi simplu sa ne adaptam in tara lor. Nu o intelegem si nu o vom simti niciodata ca ei. Cand am ajuns in cafenea, nu intelegeam muzica lor. Pur si simplu nu rezonam la ea. Pe masura ce am inceput sa ii cunosc, le-am cunoscut si muzica si am inteles-o. Ei se identifica cu ea. Ii vedeam ascultand cate o piesa si le intrezaream lacrima din coltul ochiului. La fel e si pentru ei, venirea in Germania. Au casa, au tot ce le trebuie si probabil ca majoritatea vor ramane aici tot restul vietii lor, dar nu au liniste sufleteasca. Sunt mereu bantuiti de dorul de acasa.
      Mi-ar face placere sa vii cu o povestire sau un reportaj, despre ce ti-a placut in Turcia, atunci cand ai timp.

  16. Ma simt inspirat si… dispus la confidente.
    Iata ce scriam candva:

    Insinuari


    Azi mai adaug: turcul este chirias in casa uneia dintre fiicele mele care plateste chirie de doua ori mai mare in Haga…
    PS. Inca n-am rezolvat problema cu ajutorul pentru parinti; nu-i graba; turcul e tot aici, fiica-mea tot acolo…

    • Daurel, eu nu am auzit de asa ceva. Cum sa iti dea bani inapoi cand tu ii trimiti in tara? Poate alte state vor fi mai darnice. Dar aici nu cred.

      • Se pare ca sunt deduceri/reduceri la impozitele pe venit; in anumite limite, pentru cetatenii olandezi -in cazul descris…

      • Am sa ma interesez, de curiozitate. Nu credeam sa existe asa ceva dar daca aflu, iti spun si tie. Noi suntem in Germania. Probabil ca e doar in Olanda valabil. Ziceai ca turcii nu consuma alcool. E adevarat. Dar uneori gusta. 🙂 Apoi, musulmanii sunt si ei impartit. Exista o secta religioasa sau un cult, alevit, care sun mai deschisi, mai toleranti, inclinati spre modernism.

  17. Vad ca nu s-a” ïmprimat”; dau link:Insinuari

    Publicat de daurel pe 3 ianuarie 2011

    Vecinul turc, cu cetãtenie intr-un stat UE si nevastã românca, m-a chemat sã-i reglez incãlzirea; am rezolvat repede: i-am oprit caloriferele de la parter; s-au incãlzit cele de la etaj…; asta pentru noapte; pentru zi se procedeazã invers…

    M-a surprins prin invitatia de-a ciocni un pahar cu vin; il stiam musulman…

    M-a intrebat daca primesc bani de la fiica-mea care lucreaza intr-un stat UE; am evitat rãspunsul ciocnind incã un pahar…Turcul a insistat sustinând cã este o afacere; cicã, daca copiii trimit bani pãrintilor, intre anumite limite prescrise, unele state le restituie 60 % din suma…

    Am devenit interesat…Mi-a povestit cum a trimis el bani pãrintilor lui in Turcia; apoi am aflat cât l-a costat obtinerea cetãteniei in UE…A obtinut-o intr-o luna…

    Urmeaza sã-mi dea numãrul de telefon al avocatului…

    Sã vãd ce comision imi cere turcul…

  18. Până la urmă, e un mod de a simţi similar cu a tuturor dezrădăcinaţilor, care sunt legaţi de noua ţară prin unele fire, dar care nu se pot despărţi nici de locurile de baştină. Aşa sunt şi majoritatea românilor plecaţi pe alte meleaguri, cu excepţia celor care au făcut asta pe când erau copii şi au avut timp să se integreze în noua comunitate.

    • Ai dreptate. Asta era si ideea. Sentimentul dezradacinarii. E ca si cum ai avea doua case. Nu te poti decide pentru una. De fiecare te leaga cate ceva. Asa sunt si romanii. Cand eram in tara, suparata pe cate se intamplau si pe dificultatile prin care am fost nevoita sa trec, am zis ca nu ma mai intorc niciodata. Sa ma vad plecata. Acum, am momente cand ma cuprinde nostalgia. ma gandesc la cunoscuti, la prieteni, la cei dragi, la locurile frumoase prin care am copilarit. Ma intorc cu gandul si mi se trezesc emotiile radacinilor.

  19. turcii sunt straja de la porţile orientului. cu un pas în europa şi altul în asia, neam mândru de cuceritori care s-au lăsat adesea dominaţi în case de sultana mamă sau favorita haremului pentru care au ridicat din nisip minuni… cum am putea noi să-i înţelegem.
    istoria falsă pe care am învăţat-o ni i-a redat ca fiind leneşi, înapoiaţi, inculţi. aşa ne-au fost spuşi. şi mereu învinşi de câte un ştefan… despre care uităm ceea ce scriau cronicile vremii, mărindu-l şi prea mărindu-l.
    cum ne vom explica oare operele lui mimar sinan, marele arhitect, legile otomane – kanuni şi măreţia acestui imperiu dărâmat la masa verde a intereselor?
    drama bătrânului despre care vorbeşti este de fapt drama turciei… nicăieri nu este acasă, deşi este dusă pe arginţi puţini în occident.

    • Noi, romanii, va trebui sa scapam de cliseele de gandire si sa cautam adevarul. Sa tecem de minciunile care ni se servesc pe tava. Cand ma gandesc cata irosire sa te puna cineva sa inveti minciuni ani de zile. Turcii nu sunt deloc inculti. De ce ar fi? Cum ar putea un om intreg la minte, sa creada ca, 70 de milioane de oameni sunt lipsiti de inteligenta si calitati? Ne e mai convenabil sa acceptam ca pe langa ca ne-au cucerit au fost si inteligenti. Sunt oameni cu inclinari practice. Povesteam intr-o alta postare ca, guvernul turc, ii incurajeaza pe cai care dau dovada de creativitate si ii ajuta sa isi breveteze inventiile, ii ajuta sa le valorifice in domeniile in care pot fi functionale. Cum ne incurajeaza pe noi guvernul roman? Patronul cafenelei imi spunea ca guvernul ii sprijina si pe cei plecati in afara granitelor in diferite modalitati stimulandu-le contactul cu patria mama, stiind ca acestia vor aduce valuta si vor ajuta indirect la dezvoltarea economiei. Si pe noi, cei plecati in strainatate ne ajuta guvernul Romaniei. Ori nu? 🙂 Turcii sunt buni comercianti. Au dezvoltat turismul, ei fiind cei care au inventat sistemul ”all inclusive”. Pot continua cu enumerarile dar prefer sa ii descoperim impreuna pe parcurs.

      • ştii că nu te pot contrazice, nu? 😀
        să îi descoperim împreună, aşadar, în cafeneau ta! 🙂

  20. Cu mare drag. Si gazduiesc cu placere postarile celor care vor sa scrie cate ceva despre Turcia. Deja s-au anuntat cativa invitati.

  21. Ma bucur tare mult ca ma pot bucura de aceasta cafenea turceasca! Nu stiu aproape nimic despre turci, asa ca voi fi doar ochi si urechi! Viata batranilor despre care ai povestit acum, poate sa fie in multe privinte exemplu de urmat.
    Multumesc, Gabriela!

  22. Inainte sa vin aici, nici eu nu stiam mai nimic, Cafeluto. cazia sa ii cunosc altfel, intr-un spatiu mai greu accesibil femeilor. Nevestele lor nu intrau niciodata in cafenea. Acolo era un spatiu exclusivist, dar am avut sansa sa ii intekeg altfel. Ma bucur ca iti place. Te astept cu drag de cate ori ai timp si dispozitie sa poposesti aici.

    • Ma bucur ca ti-a placut, Angela. iti doresc o seara placuta!

      • Multumesc la fel 🙂
        O primavara frumoasa !
        GABRIELA / GABRIEL
        Are originea la ” Gabriyel “, nume ebraic ce inseamna “Dumnezeu e puterea mea”.
        Dorec ca Domnul sa fie puterea ta in toate.Fii binecuvantata

      • Multumesc pentru urare si binecuvantare Angela. Stiam ca numele meu e de origine ebraica dar nu stiam ce inseamna. Foarte frumos. Iti doresc si eu o primavara minunata pina de frumuseti.

Lasă un răspuns către nonnobis444 Anulează răspunsul