Și nea Mărin a fost în Turcia

postat de Daniel Onaca

Povestește Nea Mărin, cum și-a petrecut odată concediul de vară

Bă fraților, v-am povestit cum mi-am petrecut io concediu vara trecută?… Bă v-am spus sau nu v-am spus?… Bă, bag sama că nu v-am spus, că de când nu ne-am văzut, când dracu era să vă spun?! Păi stați să vedeți: Anu trecut, ce m-am gândit io, așa în prostâia mea, știi. Zâc bă ce să stau io tot aici pe la noi prin Băilești și pe la Craiova, ia să mă duc și io, ca toată lumea, să fac concediu oțâră mai încolo așa, în Turcia, zâc. Păi da… ce să mă împiedic, toată zâua bună zâua de-ăștia de-ai lui Nae a lu Zăpăcitu. Ce să nu mă duc și io la mare în Turcia! Cum zâsăi o făcui.

Băăăă, fraților să vedeți ce pății în Turcia, auzârăți! Aici în Turcia cu ajungi, stai la un hotel din ăla, de-i zice Olt inclusiv… unu din ăla bre unde mănânci cât vrei, bei cât vrei și tot atâta plătești! Păi daaaa! Mânci cât vrei, bei până te-mbeți ca porcu și tot atâta plătești. Păi dacă vă spui! Hotel cu piștină, cu bar… lux frate, lux mare, ce mai!

Da’ stați, că uitai să vă spui: cu mine am luat-o și pe Veta a mea, că sângur zâsă ea că nu mă lasă să plec câ mă păcalesc turcii-n baprozar. Ori că mă fură hoțâ, știi! Bă ce să fac, zâsăi io, așa în gându meu. Bă să ști că Veta asta a mea nu zâce rău. Unu nărod îl păcălești mai ușor decât dacă-s doi și mai ales dacă una dintre ei e vigilentă. Așa ca muierea mea, de! Eeee și uite-așa plecarăm ș-ajunsărăm. Mersărăm colo la Olt inclusiv și într-o dimineață, când să coborâm la dejun, Veta mea zâce că ea nu vine, că o cam doare foalele și că ea rămâne în cameră. Bă, zâc io, treaba ta dar să ști că rămâi în pagubă! Râmâi în pagubă, auzâși? Ai plătit mult și mânci puțân. Mănânci mai puțân la cât ai dreptu. Ea, nu și nu, că rămâne în cameră.

Io, ce să fac?… mă dusăi sângur la restorant, mâncai cât putui, dar când mă întorc la cameră, pe Veta mea ia-o de unde nu-i! Mă pun ș-o caut peste tot, în baie, în dulap, pe sub pat, afară pe mbalcon, (zâc, mai ști dracu o fi căzut de pe mbalcon!) Bă frațâlor da degeaba! Nu-i și nu-i! Muicăăă… acu ce mă fac io fără Veta mea, în țară străină. Păi da! În țară străină, fără Veta mea ce mă fac? Mai mă uit odată pe sub pat și în dulap… zic, ia să mă duc io la receție s-o întreb pe fătuca aia, poate știe ea ceva de Veta mea.

Bă și să vedeți norocul mare pe mine, auzirăți! Zice fătuca de la recepție: „Stai liniștit, mister că nu-i problem, ledi e, cică, în camera la Antonio Banderas. Mă să auzi și să nu crezi! Păi ce să facă Veta a mea în camera lui Antonio Banderas? Ce, n-are ea camera ei? Ce, era mai multă mâncare în camera lu Don Antonio? Eeee, ce mai tura-vura, întreb unde-i camera lu Bandeas, o caut, o găsesc, sun la ușă, deschide taman don Antonio. ”Bună zâua – Bună zâua” Întreb: ”Muierea mea nu-i cumva la tine?”, oțâră politicos știi… ”că, uită, o căutai peste tot și nu-i niciunde.” Omu, bărbat bine, înalt, plin de mușchi, fără pic de burtă… N-apucai io să-mi termin vorba că numa ce-o văd pe Veta mea că iese din baia lui, dezbrăcată, ca la doctoru de muieri… Veta a mea știi, da baia a lui! Veta mea și baia a lu Banderas, de!

Stau io acolo, în pragu ușii și mă uit ca prostu la Veta mea cu țâțele fleșcăite ca vai de mama ei, cu curu mare și bucile lăsate… Bă, să intru în pământ de rușine față de don Antonio, nu alta! Uitaț, așa pâțâi io când mă dusăi să fac concediu în Turcia.

Odalisca- Theodor Aman ( 1831-1891)

Theodor Aman, celebru pictor român 1831-1891, a fost un artist complet abordând în arta sa caracterizată printr-o finețe a executiei, pictura, sculptura, desenul, acuarela, gravura, vitraliul străbătând cu măiestria unui virtuoz al penelului, toate genurile picturii: temele istorice, portretul, nudul, natura moartă, peisajul, din care a creeat opere valoroase, cotate în prezent, în marile galerii ale lumii. Despre aceste capodopere, specialistii pot face ample observatii. Am să mă opresc asupra unei perioade din viața sa, în care Orientul și Turcia își pun amprenta pe arta sa creatoare.
In 1854, Theodor Aman face o călătorie la Istanbul să îi prezinte sultanului Abdulmecit tabloul său intitulat ”Bătălia de la Oltenița” .

Este curios faptul că, mama acestui sultan era o româncă, al carui nume românesc nu îl cunoaștem și despre care istoricii români nu pomenesc nimic. Se numea Pertevniyal Sultan, Pertav-Nihâl, câteodata o găsim sub numele de Besîme ori Hasnâ si a trait in perioada 1812-1883 fiind soția sultanului Mahmud al II-lea.

Vizita la Istanbul, frumoasele peisaje de pe coastele Mării Egee, Mediterana îi creeaza o puternică impresie. Asteptarea sa pentru a fi primit de sultan a fost destul de lungă, două luni, timp în care, prin peregrinarile sale a reușit sa cunoască frumusețile și pitorescul locurilor, oamenii, obiceiurile, toate acestea fiind sursa lui de inspirație pentru desenele de atunci sau pentru tablourile pe care le-a creeat câțiva ani mai tarziu, în perioada sa de maturitate creatoare. În cele din urmă sultanul îl primește și îi cumpără tabloul amintit. Apoi Aman, călătorește prin Crimeea, făcând numeroase schițe de cazaci și studiind oamenii din popor.
Vă prezint una dintre minunatele sale pânze, înfățișând femeia turcă,  Odalisca, lucrare care face parte din pinacoteca Muzeului Județean de Arta Prahova ” Ion Ionescu-Quintus”.

Vreti sa vedeti cum actioneaza diversionistii turci?

Sustinatorii guvernului Erdogan se straduiesc sa discrediteze revolutia din Turcia publicand informatii false, pe site-urile institutiilor media, insotite de clipuri cu secvente de cazuri izolate, in care apar barbati spargand geamuri de magazine, banci ori arzand drapele. Au fost si politisti raniti in confruntari dar nu batuti de manifestanti ci in ripostele acestora. Zilele trecute, scriam un articol de evenimentele din Turcia. Primesc informatii despre ele in continuu. Nu am facut decat sa evidentiez niste lucruri publice si deja stiute. Am primit si acest mesaj, prin care un domn, ma avertizeaza ca habar nu am din ceea ce se intampla acolo. Si-mi trimite un link catre o pagina de facebook ce ma conduce la un filmulte de genul celor care va spuneam. Pagina de facebook este creata de sustinatorii premierului ori de serviciile de diversiune. La fel ca si profilul celui care imi scrie mesajul. Domnul se numeste 54035403. Nu stiu daca sa il scriu cu majuscule ori nu.
|”protestantii sparg geamurile de la magazine. banci, dau foc la maşini ınjura pe politişti şi arunca cu pietroaie. politia ce sa faca sa le dea flori. eu locuiesc ın turcia. ştirile care apar ın alte tari sunt false”
Acelasi domn 54035403imi da un link. https://www.facebook.com/photo.php?v=112607445617057
Pentru cei care au trait revolutia din ’89, poate va mai aduceti aminte de celebrele diversiuni, cu apa otravita, cu teroristi in zonele strategice. Cam asa si asta. Imi vine sa rad. Asa actioneaza serviciile turcesti? Cum cred ei ca pot prosti o lume intreaga, cand toti stim ca acolo e altceva. Voi ce spuneti?

Alerta in Turcia- Se intampla acum!

Ieri, am vazut postat pe pagina de facebook a cuiva despre niste evenimente sangeroase in Turcia. Initial am crezut ca e vorba de un act terorist, al cunoscutei grupari de origine kurda, PKK. Vorbesc cu prieteni turci, de aici si din Turcia si am revelatia unei adevarate revolutii. Vestile sosite de acolo sunt putine. Premierul Erdogan a incercat, prin oprirea conexiunilor la internet a populatiei, si interzicerea televiziunilor turce sa dea publicitatii despre sangeroasele manifestatii care au loc, sa lase sa ajunga in afara informatii despre evenimentele din Turcia. Aceasta manifestatie este prima de aceasta anvergura, de la instalarea la conducere a guvernului premierului Tecep Tayyip Erdogan. Numeroase persoane au fost ranite si pana acum, sunt trei morti.  Azi urmeaza sa aiba loc manifestatii in multe orase ale Turciei.  Reactia autoritatilor a fost una brutala. Premierul Erdogan, a anuntat dealtfel ca politia va controla zona si va interveni, pentru ca nu este de acord cu debandada. Toate aceste imagini pot fi puse intr-un fel, in paralel cu Revolutia romaneasca de la 1989. Am alfat de la prieteni, ca pentru a permite ca informatiile sa ajung in afara, numeroase  holeturi au pus la dispozitia jurnalistilor si a celor care vor sa faca transmisiuni, porturile lor de internet. Populati se solidarizeaza impotriva conducerii dictatoriale ale premierului, nemultumita din ce in ce mai mult de masurile lui si de lipsa de toleranta pe care o dovedeste.

De cateva zile, populatia orasului in Istanbul sunt ample miscari de protest. Ele au inceput in 31 mai, cand un grup de manifestanti, in jur de 500, in majoritate tineri, fluturand steaguri, au scndat lozinci in cunoscuta piata Taksim, din Istanbul, impotriva hotararii premierului Erdogan de a aproba construirea unui mare complex comercial. Complexul, care ar urma sa se intinda pe o suprafata mare este in dezacord cu cerintele urbanistice si cele de conservare a zonei istorice a orasului. Picatura care a umplut paharul a fost intentia autoritatilor de a sacrifica un parc foarte indragit, Gezi Park, in scopul realizarii acelui proiect comercial. Manifestantii au inceput cu o demonstratie pasnica. Au inceput sa cante ” uniti impotriva fascismului ” si ” caderea guvernului”.  Numerosi turci, localnici, se pregateau sa participe la manifestatie, se apreciaza ca in jur de 40.000 iar politia a intervenit in forta, cu tunuri de apa si gaze lacrimogene, incercand sa blocheze accesul acestora la podul de peste Bosfor catre Piata Taksim. Victimele au fost numeroase. Azi urmeaza sa aiba loc manifestatii, in principalele orae ale Turciei care se asteptate sa fie violente. Observatorii straini urmaresc cu ingrijorare evenimentele si recomanda turistilor sa evite zonele de conflict. Vizitand pagina aceasta de internet puteti vedea imagini cutremuratoare de la aceste manifestatii: https://www.facebook.com/OtekilerinPostasi

Turcii din principalele orase europene au anuntat deja manifestatii in semn de solidaritate cu cauza compatriotilor.
Aici gasiti un site in limba romana cu un material care contine informatii si imagini din timpul acestor manifestari.

Pe acest site puteti viziona in evenimentele din Piata Taksim si Gezi park.

Valul islamic

de Camelia Sima

atunci când ajungi pentru prima dată sau pentru cine știe a câta oară în lumea fascinantă și plină de povești a turciei, dincolo de tot ce încântă ochiul și bucură sufletul, reminiscențe ale unui trecut ce și-a pus amprenta pe imaginea de astăzi, influenţând chiar mai mult decât am recunoaşte, cultura altor ţări, ceea ce uimeşte sunt mai cu seamă oamenii, acel caleidoscop cu mii de chipuri în mijlocul cărora un loc aparte îl are femeia turcă, cea al cărei cod vestimentar este impresionant prin varietatea lui, o varietate dincolo de care puţini ajung totuşi să vadă acel conflict ce macină încă societatea, în ciuda tuturor transformărilor petrecute în acest colţ de lume de la poarta orientului, căci turcia rămâne un stat islamic în care conflictul dintre progresişti şi conservatori nu pare să se stingă vreodată, aşa cum de nestins par diferenţe uriaşe dintre marile aglomerări urbane şi satele prinse de arşiţă şi de sărăcia grea şi uscată, aflată cumva în afara timpului.
în centrul acestei imagini este ea, femeia ce îşi apără credinţa şi identitatea purtând hijabul cu modestie şi moralitate, căci dincolo de văl, modestia straiului islamic, prezentă şi la bărbaţi de altfel, este desprinsă din coran, lucru care nu ar trebui să ne uimească foarte tare dacă este să îl comparăm de pildă cu hainele călugăriţelor noastre. cu toate acestea, hijabul a fost deja interzis în europa (nu şi rasa monahală) fiind considerat doar un simbol religios, iar în oraşele turciei de astăzi el încă naşte dispute aprinse, unele chiar şi în parlament, demonstrând că femeia de astăzi a turciei nu doreşte să renunţe uşor la acest acoperământ (recent, femeile avocat şi-au câştigat dreptul de a purta hijabul în instanţă), în ciuda faptului că printre reformele lui mustafa kemal ataturk s-au aflat în urmă cu aproape un secol şi acele măsuri menite să aducă renunţarea la acest cod vestimentar, o renunţare care a avut-o printre primele reprezentante chiar pe soţia lui.
astăzi în turcia peste 60% dintre femei mai poartă vălul islamic, iar în moschee orice femeie intră cu capul acoperit, fie ea şi simplu turist din alt colţ de lume. privind din exterior, cu neştiinţa celui care nu a trăit şi nu înţelege islamul, este cel puţin curios să vezi femeile turciei purtând burka şi ieşind pe stradă doar la lăsarea serii, alături de celelalte femei şi de copiii lor, femeile turciei care au adoptat stilul vestimentar european, trecând prin miezul zilei cu eleganţă, ori pe acelea care, deşi nu mai poartă burka, straiul negru ce le acoperă întreg trupul, îşi poartă părul acoperit cu acele eşarfe colorate ce sunt un adevărat spectacol în felul în care urmează conturul chipurilor şi redesenează linia fragilă a gâtului.
şi poate că cea mai tulburătoare scriere care ne poate oferi înţelegerea, deşi nu deplină, a ceea ce se întâmplă dincolo de văl, este romanul „zăpada”, considerat ca fiind singurul roman politic al lui orhan pamuk, o tulburătoare poveste petrecută în anatolia cea atât de conservatoare, o evocare a turciei în care conflictul acesta al renunţării la văl poate împinge la sinucidere; o poveste în care iubirea se insinuează, se împleteşte cu drama exilului, într-o simbolistică greu de digerat pentru cititorul încorsetat în prejudecăţi, nedeprins să vadă dincolo de aparenţe. o călătorie în asia minor, aşa cum sunt mai toate scrierile acestui laureat nobel pentru literatură.
dincolo de hijab este… o lume întreagă, fascinantă, în care trăieşte ea, femeia de astăzi a turciei, cea care poartă în sângele ei nescrisele reguli ale lumii de ieri, împletite cu cele ale lumii de astăzi. sânge de odaliscă ori de sultană mai clocotesc în venele celei care, înveşmântată în straiul ei negru citeşte din coran în lumina tăcută şi puţină a moscheei dar şi în venele aceleia care nu se mai deosebeşte prin nimic de femeia turist cu al cărei zâmbet se intersectează pe străzile pline de istorie.
privit din exterior, acest văl este doar o bucată de pânză, dar câţi înţelegem oare cu adevărat semnificaţia lui?
acest text este un dar pentru gabriela şi fascinanta ei cafenea turcească.

 

Dansuri turcesti

In seara aceasta am primit din partea unui nou prieten, Halil Guvenir, din orasul turcesc Izmir, niste clipuri cu dansuri traditionale. Mie mi s-au parut interesante ca prestatie, muzica, ritm dar si prin originalitatea vestimentatiei dansatorilor. Daca aveti rabdare si placere va invit sa le urmariti. Ca sa puteti urmari videoclipurile, pentru ca sunt preluate de pe facebook, e suficient sa dati un click pe imagine.

De ce femeile se indragostesc de barbatii turci?

În căutările mele de documentare despre lumea turcică, am descoperit site-ul unei românce, căsătorită cu un turc și stabilită in Turcia, locul magic în care dragostea i-a purtat pașii. Am citit postarea cu drag și cu emotie, cu bucuria cu care, cineva înțelege adevăratul temperament al bărbatului turc. Vă mai amintiti povestirile mele despre Ahmet, tânărul îndrăgostit nebunește de o femeie care se străduieste să îl strivească, prin temperamentul și intrigile ei? Poate că, citind postarea aceasta, veți înțelege sentimentele lui și felul de său de a gândi și a actiona. Nu o cunosc pe Nicole, am schimbat doar câteva cuvinte, dar am intrat pe site-ul ei și am fost încântată să redescoper, cu fascinatie, pentru a nu știu câta oară, aceasta lume. Vă invit să citiți postarea ei iar dacă aveți plăcere si răbdare, chiar să ii vizitati site-ul, Turcia văzută prin ochii mei, care printr-o prezentare îngrijită și documentată, vă asteaptă să deschideți porțile Orientului și sufletul catre frumusetile lui, având-o pe Nicole, drept ghid.

De ce femeile din lumea intreaga se indragostesc de barbati turci?

Dragostea vine sub diferite forme şi de acolo de unde te aştepţi cel mai puţin. Cel puţin asta e părerea mea. De ce femeile din lumea întreagă se îndrăgostesc de bărbaţi turci atunci când ajung să-i cunoască mai bine?! Sunt multe femei care au lăsat o ţară în urma lor să-şi urmeze visul, dragostea.
Dar nu toţi gândesc ca mine. Cei conservatori ar pune o simplă întrebare: nu poţi întâlni dragostea la doi paşi de tine? De ce trebuie s-o cauţi atât de departe? Ce au aceşti bărbaţi atât de special? Cel puţin o dată au trecut prin mintea multor persoane aceste întrebări.
Ei bine, nu pot vorbi în numele tuturor, dar eu personal am o consideraţie deosebită pentru respectul pe care bărbaţii îl acordă femeilor, aici în Turcia. Bărbaţii au încă cei 7 ani de acasă, pe care mulţi dintre compatrioţii noştri i-au uitat de mult. Ei încă oferă locul în autobuz femeilor în vârstă, femeilor cu copii, încă te ajută să cari sacoşele, ba chiar merg cu tine la piaţă, ori la mici cumpărături. Evident că nu există pădure fără uscăciuni, dar marea lor majoritate sunt aşa.
Dar să revin la întrebarea principală. De ce femeile din lumea întreagă se îndrăgostesc de bărbaţii turci?
Eu, dar şi multe alte femei ar spune că aceşti bărbaţi oferă o atenţie mai mare femeii iubite. Şi ăsta e un amănunt care face o mare diferenţă în ochii unei femei. Un alt amănunt e dat de caracterul lor. Mulţi dintre ei sunt destul de copilăroşi, cel puţin după ce ajungi să-i cunoşti mai bine, după ce au lăsat la o parte masca de cuceritor exotic. Şi cu cât iubesc o femeie mai mult, cu atât încearcă din toate puterile să o facă cât mai fericită, încearcă să o facă să se simtă specială şi iubită. Pentru că în final acesta este rezultatul dragostei.
Un bărbat turc nu va părasi cu uşurinţă o femeie, chiar dacă ea îi va spune de sute de ori adio, pentru că ei aleg cu inima şi nu pe oricare la întâmplare.
Dar cel mai important detaliu este acela că ştiu să-şi iubească familia încât să le fie devotaţi complet. Nu fac asta pentru că le este impus, ci pentru că aşa este normal. Sunt făcuţi să-i protejeze pe cei dragi atunci când este nevoie.
Ce determină un bărbat să se comporte în felul ăsta? Caracterul, educaţia, aşteptările de la viaţă… valorile morale.

Dincoace de Orient

Batranul Trakyali intra impozant in cafenea batand cu varful umbrelei sa o scuture de ploaie. Apoi o agata tacticos in cuierul adus de el, special de acasa si pe care primise permisiunea sa il agate pe perete, in semn de recunoastere a prezentei sale constante aici. Trecu pe langa ceilalti clienti salutand si asteptand sa fie remarcat de departe, cu o mandrie a lui. Era un om mandru in sinea lui desi in Germania, venise sa munceasca intr-o slujba modesta ca om de intretinere la Schwimbad, Piscina acoperita si gradina interiora, unde erau instalate senzlonguri. Sa tot aiba peste 60 de ani. Nu poti aprecia. E neschimbat de atatia ani, parca vremea a incremenit in fata lui, doar fire argintii semn ca iernile ii mangaie vremea si tamplele, incep sa apara. Dar cu grija, le vopseste saptamanal, asa ca si cum si-ar rade barba ori ar face baie. E normal. Parul sau trebuie sa fie ca in tinerete, negru corb pe tenul deschis, trasaturi fine de om cu legaturi de sange in Occident. Umbla mereu indiferent de anotimp, cu aceeiasi pantofi grei, butucanosi, cu botul patrat, dispusi sa treaca toate intemperiile unei lumi. Cati ani or fi avut? Zece ori poate chiar mai mult. Dar e material bun in ei. Sunt facuti in Turcia, din Istanbul, cumparati de la magazinul unui prieten pe care nu l-a vazut demult. “Cu produsele vesticilor nu poti sti niciodata” gandeste el. Au insa o particularitate pantofii lui, cu botul pastrat: sunt ridicati de varf, asa cum era incaltamintea otomana pe vremuri. Batranului ii place asta si ii aduce, intr-un fel subtil, aminte de casa si de alte vremuri, ganduri nemarturisite, cuibarite sub buzunarul de la piept al sacoului sau de catifea maronie. Se aseaza la masa de joc si cere un ceai mic, in pahar de sticla, special, un ceai tare, intunecat si indulcit. Il bea pe nerasuflate si mai cere unu, pentru ca, acestea erau din partea casei, un alt favor, facut de proprietarul cafenelei, special pentru el. Multumeste pentru ceai si pentru savoarea lui, pentru prospetime si gust. Asezat la masa de joc, incepe sa faca cartile. Dupa cateva maini proaste, obrajii lui ii sunt acum rosii ca rodiile, de suparare, nu neaparat pentru cei 4 sau 5 euro pe care ii pierduse. Dar cum e cu mandria lui de jucator si experineta de ani?
– Da-mi o bere te rog!
Berea sosi pe tava, rece, aburita.
– Pune-o in pahar. Stii ca beau numai din pahar, pe Seytan! Doar sunt european. Nu beau din sticla. Zambete inflorira pe la mesele apropiate dar se stinsera repede. Berea reveni in pahar inalt si subtire, cum ii place lui. Savureaza din lichidul auriu si mai face o data cartile. Cand intoarce insa cartile din fata sa si vede ce carti slabe i-au venitiar, loveste puternic cu pumnul in masa incat tresar toti, ca scosi di amorteala.
– Amanamana, reproduse el o inuuratura! Incepu sa bombane nemultumit si sa rasteasca la partenerul sau care juca prost. Cum putea sa piarda la carti? Isi bau berea, si fierband, bombanind si injurand se ridica aruncand cei 4 euro pe masa, partea lui de pierdere. Ce mai! Azi nu se poate juca. Alah nu tine cu el deloc. Si partenerul ar trebui sa mai invete cum sa joace ca azi a fost total pe dinafara de problema! Nu a trecut nici o ora de can a venit. Isi lua umbrela tacticos si se indrepta spre iesire. Cum sa stea daca azi nu are noroc. Poate maine. Mai batu de doua ori scurt in parg inainte sa iasa si saluta. Yashamar !
Ahmet isi citea ziarul linistit si la auzul pocniturii ridica ochii contrariat.
– Ce a patit? Careva nu a jucat corect?
– Ahmet, esti nou aici? Asa face el de fiecare data cand nu castiga. Se enerveaza si pleaca acasa. Apoi ii trece si in ziua urmatoare revine. E mandru, nu accepta infrangere. El nu poate pierde. Sigur partenerul e de vina, ii spuse zambind Memet, care ii cunostea batranului meteahna, la fel ca toti ceilalt, dealtfel.
–

Hammam- sau baile turcesti

Daca sunteti obositi ori stresati, daca aveti nevoie de putina liniste si un tratament, care sa va faca sa uitati de tot ce va aduce energii negative in viata, va invit la o oaza de relaxare intr-un loc, specific turcesc. Celor care aveti ocazia sa calatoriti prin Turcia si timpul va permite, va invit sa incercati aceasta experienta unica, o ora de relaxare la hammam.
Ca origine, Hammam-ul, baile cu abur turcesti, au sursa de inspiratie baile grecesti sau romane, datand de pe vremea prezentei romane in Anatolia Centrala. Ele au fost construite la inceput in harem-uri. Apoi, au trecut repede de pragul acestora bucurandu-se de mare apreciere. Otomanii au devenit dupa 1453, prolifici proprietari de de bai publice construind numeroase astfel de asezaminte. Dintre cladirle emblematice se numara cele realizate de celebrul arhitect Mimar Sinan, Çemberlitaş Hamamı 1584, Süleymaniye Mosque , un complex de bai realizat in 1558.
Hammam-ul nu este destinat cu exclusivitate barbatilor. Femeile vin si ele sa faca baie la ore diferite ori in incaperi diferite, beneficiind de acelasi tratament. Nu sunt mixte. In timpul Imperiului Otoman avea si functionalitati sociale.Multe hammam-uri functionau pe langa moschei, iar la finalul tratamentului, puteau beneficia de momente de odihna ori de conversatie, sau puteau sa ceara servicii de tuns ori barbierit. Tot aici aduse dansatoare, era locul de reuniune al tinerilor inainte de nunta, erau adusi noii nascuti ori reprezentau destinatii pentru vizitatori si calatorii ce treceau prin zona. Combinand functionalitatea termae-lor romane si a bailor grecesti, intr-un ritual de curatire, relaxare si respect fata de apa, hammam-ul detine un rol important in viata sociala a turcilor, devenind o expresie a materializarii placerii lor pentru viata si pentru desfatare.

Haideti sa vedem cum arata un astfel de centru de relaxare. Este important intai sa alegeti daca doriti un hammam traditional sau cel de la hotelul in care sunteti cazati. In cel traditional, veti fi intampinati la intrare si puteti alege tipul serviciului:standard, traditional ori de lux. Cel standard presupune sa vii de acasa cu sapunul si prosopul, in cel traditional nu trebuie sa aduci nimic iar la cel de lux, beneficiezi suplimentare de un masaj de 30 de minute cu ulei parfumat. Asadar dupa alegerea optiunii, musafirul primeste unfel de prosop de bumbac si saboti de lemn si este condus spre cabinele unde se va schimba. In unele hammam-uri, femeile trebuie sa poarte costum de baie pe sub prosopul cu care sunt infasurate. Sala in care sunt cabinele, este incalzita la 40 de grade, corpul musafirului putandu-se astfel acomoda la temperatura din interior. Se trece apoi intr-o sala cu temperatura medie. Dupa aceea, trec intr-o alta incapere in care aerul si vaporii sunt la o temperatura mai ridicata pana la 75 de grade. Persoana se poate plimba prin aceasta camera si se poate uda cu apa rece pentru a mai regla temperatura coprului. Dupa aceea, in camera de racire, pe o lespede, va primi un masaj reconfortant si deosebit, dupa o baie de spuma si este pregatit pentru perioada de relaxare. Aceasta camera, imensa, numita sıcaklık, este de obicei foarte frumos decorata, cu bucatele de oglinzi ori de sticla colorata, are o arhitectura deosebita, in colturi sunt fantani arteziene, tavanul in forma de cupola lasa sa filtreze lumina prin vitralii. In aceasta camera, pe o lespede uriasa, musafirul se intinde si un maseur il spala cu sapun iar apoi il curata frecandu-l cu o manusa aspra, curatind celulele moarte. Procedeul poate parea cam dur insa la finalul lui, pielea devina fina si proaspata. Apoi, cu o panza speciala ca o husa de perna, creaza spuma si o aseaza pe corpul incins al acestuia. Dupa ce este bine inmuiat i se aplica un masaj, special, neobisnuit pentru europeni. Corpul musafirului este rasucit in toate partile incat i se aud pocnituri din cele mai neasteptate locuri. La final orientalilor, si se vopsesc talpile si palmele cu henna, obicei considerat a fi deosebit de frumos iar corpul ii este dat cu uleiuri parfumate. Musafirul se poate imbraca si daca doreste, intr-o camera apropiata se poate intinda sa se odihneasca ori sa bea un ceai sau o cafea sau sa joace o partida de table.

Va invit sa vedeti trei filmulete care sa va dea o ideea despre oazele de Spa, ale turcilor care se bucura de sute de ani de binefacerile lor.

Rogojina de acasa

Femeia, kadin, ii pregati masa, o mancare simpla. Farfuria era o culoare vie, crem, alb, rosu, iar ici si colo, presarata cate o frunza verde. Macaroane peste care turnase iaurt, un sos rosu cu ceapa , colorat cu boia de ardei si suc de rosii. Mancaruri simple, ca la tara. Il lasa sa termine de mancat, respectand niste reguli necrise, stiute numai de ei. Au imbatranit impreuna. Nu mai tin minte de cati ani pentru ca povestea incepuse demult, in Turcia, in casa lor simpla, din Malatya, acolo unde iarba verde si gradinile cu caisi si portocali iti incanta privirea si unde cerul e atat de albastru, la 60 de kilometru de minunile in piatra de la Pamukale. Au venit in Germania in tinerete si aici au ramas. Viata i-a legat de locul acesta dar sufletul le este acasa. Femeia il privi in liniste. Aduna farfuriile si le puse in masina de spalat. Se intoarse la masa.
– Vrei sa iti fac un cay negru sau de menta?
– Nu acum. Mai tarziu.
Se uita in ochii ei negri. De cativa ani incoace erau mai umbriti si tristi. Parul ei albise de multi ani si contrasta cu tenul ei creol. Fusese o femeie frumoasa si harnica, rabdatoare cu tineretele lui aprige. Isi puse mana pe a ei si o mangaie cu un gest tandru. O saruta pe frunte, prieteneste. Nu au avut niciodata o mare iubire. Parintii i-au ales de mici iar ei s-au casatorit, ca asa cere traditia. Dar au avut o prietenie lunga. Batranul Refik a avut un singur baiat care le-a incantat tineretea iar el era mandru. Baiatul lui facuse scoala si devenise medic in Germania. Cand s-au gandit ca are cine sa ii ajute la batranete, destinul l-a rapit. A murit pe neasteptate, intr-o zi de vara, la serviciu. Un infarct.Avea treizeci de ani si o fetita de 3 ani. A fost mare durere. Dupa cativa ani, nora s-a recasatorit si s-a mutat in alt oras. Dureri care scormonesc mereu, care se mai ascund dupa banalitatile zilei si apoi revin.
– Ai vrea sa mergem la cumparaturi? Mai am de cumparat una alta. Daca tot plecam zise femeia.
– Mergem. Bineinteles.
Femeia isi puse baticul pe cap, peste haine isi trase un fel de pardesiu pana in pamant ce lasa descoperiti doar pantofii vechi dar in stare buna. Batranul isi puse costumul, isi aranja parul argintiu. Il cam enervau urechile prea mari dar de atatia ani se obisnuise cu ele. Verifica daca are tigarile in buzunar iar in celalat isi puse caise uscate si bomboane de menta. Iesira din scara blocului, in arsita verii. Un iunie calduros umple de lumina strazile. E liniste pe trotuare, oamenii stau ascunsi ori circula cu masina. Batranul nu a avut vreodata masina. El e om simplu, fara pretentii si fara multi bani. Merge linistit si apasa,t fara graba. Femeia la un metru in spatele lui. Asa trebuie. Barbatul trebuie sa fie vazut. Magazinul ii ademenise cu diferite lucruri si se intoarsera in liniste acasa.
– Ma duc la cafenea. Mai stau de vorba cu baietii. Pregateste daca vrei bagajele. Daca ai nevoie de ajutor, ma intorc ceva mai tarziu.
O mangaie pe mana la plecare. Stia precis ca ea nu avea nevoie de ajutor si ca mereu s-a descurcat in treburile acestea femeiesti. Ce stie el, ce trebuie pus in geamantane pentru o calatorie lunga? Se indrepta spre cafenea. Strabatu strada cu aceeiasi pasi rari, fara graba. Statura lui marunta dar inca bine legata ii dadea o anumita impozanta. Intra in cafenea zambind cu caldura catre cei prezenti.
– Aleicum salam, saluta el cu o voce grava si apasata, de parca ar fi dat un ordin.
– Salam aleicum! Veni raspunsul. Cei cativa clienti ii intinsera mana. Se uita la cei de la aparatele de jocuri electronice si le ura ”bonchanse”.
Batranului obisnuiesc sa ii spuna ”unchiule”.
Unchiule, bei o cafea din partea casei?.
Batranul zambi si confirma. Recep ii plati insa el cafeaua. Toti stiau ca nu e un om bogat si ca traieste doar din modesta lui pensie. Cu toate acestea nu ramane dator niciodata. De fiecare data, le intoarce oferta si la plateste el cate o cafea ori un ceai. Asa e barbateste si onorabil. Le oferi in schimb, cate o caisa celor prezenti.
– Si cand pleci unchiule in concediu?
– Maine. Cu avionul.
– Atat de repede? Stai mult?
– Trei luni.
– Mult. Foarte frumos. Fiecare dintre invitati intorceau ganduri catre Turcia, locul de unde au pornit candva. Dar mai ai pe cineva acolo?
– Nu. Pe nimeni. Mai cunosc doar un vecin. Am plecat de atatia ani. Si rudele mele sau stins ori s-au imprastiat prin lume.
– Ai vrea sa ramai definitiv acolo?
– As vrea dar sufletul imi e legat de Germania. Aici imi este ingropat baiatul. Vocea ii tremura si facu o pauza scurta. Si apoi, de aici primesc pensie. Aici am muncit o viata.
– Dar unchiule, de ce nu vinzi acolo si sa ramai cu ceva banuti?
– Am nevoie pentru suflet sa ma duc acolo, o data pe an, cat voi mai putea. Am o gradina frumoasa si o casa simpla. Ma mai duc la mormintele parintilor ori ale rudelor. Iar apoi, stii cum se spune:” Cine nu a dormit in straini, pe piatra, nu cunoaste pretul rogojinii de acasa.