Un termen de origine dacă, preluat în limba franceză

postat de Daniel Onaca

Nu doar otomanii au rătăcit dintr-un loc în altul, căutând un meleag potrivit pe care să-l poate numi vatră strămoșească. Înaintea lor au fost hunii și tătarii, pecenegii și cumanii, alanii și vandalii, herulii, goții și maghiarii… Seminții de toate felurile au străbătut păduri și ape fugind din calea urgiilor ori semănând ele însele urgia cotropitoare în calea lor.

Când vandalii au poposit, pe la văleatul 330, pe meleagurile din vestul actualei Românii, miratu-sau mult să găsească aici o populaţie deosebit de primitoare. De fiecare dată când vreun venetic, din neamul celor veniţi din nordul Europei, intra în casa unui localnic era întâmpinat cu voie bună, poftit să stea jos şi îmbiat cu un urcior de vin. «Şezi!», i se spunea, înainte ca oaspetele să fie ospătat.

După ce şi-au continuat drumul spre vest, vandalii n-au uitat ospitalitatea gazdelor lor şi nici cuvântul « şezi » pe care l-au auzit atât de des din gura acestora. Urmarea a fost că l-au inclus în vocabularul lor apoi l-au transmis şi frâncilor peste care au dat după ce-au trecut Rinul. Dacă şi frâncii au fost îmbiaţi cu vin de către vandali asta nu se cunoaşte. Ceea ce se ştie cu certitudine însă este că francezii l-au aplicat unui obiect de mobilier care li se părea lor că se potrivea cuvântului. Aşa se face că, până şi în ziua de astăzi, în limba franceză, scaunului i spune „chaise”.

Ulciorul- o piesa de Cenaclu pe versuri de Omar Kayyam

Aripa istoriei și arta asediului

postat de Daniel Onaca

Aripa istoriei și arta asediului

Istoria pe care vreau s-o redau mai jos i-am povestit-o odată frumoasei Nurifer, într-o seară de început de vară, la ceas târziu, îmbibat de miros de mirodenii, ascunși într-o odaie ferită de lume. Au trecut ani buni de atunci, cât despre grozava întâmplare, ea este cu mult mai veche. Tocmai gustasem din șerbetul de vanilie care încununase ospățul vegheat de lumina pâlpâietoare a acelor felinare, semănând cu zveltele turnuri de geamii, când, printre sorbituri de vin dulce, rozaliu, i-am vorbit astfel gazdei mele:

A fost cu multă vreme în urmă! Dacă stau să socotesc veacurile, cred că de atunci au trecut vreo nouăsprezece la număr. Scena întâmplării era un orășel din vechiul regat al Persiei. Într-o bună dimineață, locuitorii Nishapurului s-au trezit că cetatea lor era înconjurată de războinici turci, veniți din ținuturile de la nord. În fruntea acelei hoarde se aflau doi frați: Toghrilbeg și Tchagrigbeg. Tălmăcite, numele lor înseamnă Vulturul și Șoimul. Aceste căpetenii conduceau câteva mici clanuri nomade, abia de curând trecute la adevărata religie a Islamului. Un mesaj ajunse repede în mâinile diriguitorilor orașului. Termenii în care era formulat suna așa: ”Se spune că prin canalele voastre de sub pământ curge apă proaspătă de izvor. Dacă vă veți împotrivi oștenilor noștri, canalele voastre vor căuta către soare iar în locul lor, sub pământ, vor zăcea bărbații femeilor și tații copiilor voștri.” Lăudăroșenii ieftine, au zis unii, din acelea care se aud adesea, când se pornește asediul unei cetăți! Alții însă au socotit că mai înțelept ar fi să capituleze în schimbul promisiunii că viața locuitorilor nu le va fi luată și nici avutul lor (case, grădini, canale) nimicit. Dar cine nu știe, câtă greutate are făgăduința celui ajuns la putere!?

De cum a pătruns în oraș, Șoimul vru să dea drumul ostașilor să-i să jefuiască bazarul. Vulturul însă nu văzu cu blândețe aceasta. Își arătă nemulțumirea fratelui său, amintindu-i și faptul că se aflau exact în perioada Ramadanului. Nu se cădea să jefuiască un oraș musulman chiar atunci! Șoimul se plecă în fața acestui argument, dar oamenilor aflați sub comanda sa nu le-a poruncit să ascundă armele. Hotărârea lui era să aștepte încheierea perioadei de post urmând ca abia mai apoi să înceapă măcelul. Locuitorii orașului au înțeles repede, ce soartă îi așteaptă. O spaimă grozavă a cuprins orașul. Dughenele au fost golite, bărbații s-au ascuns pe unde au știut ei mai bine lăsând femeile și copiii în lacrimi. Cum altfel să se salveze de urgie? Unde să fugă? Cotropitorii patrulau peste tot; în bazarul cel mare, pe străzile din centru ca și pe cele mărginașe. Trupe scăpate din frâu semănau moarte în satele din jur.

În vremea asta, înfruntarea dintre cei doi frați nu s-a domolit. Dimpotrivă. Flacăra gâlcevii se întețise și mai mult! Șoimul răcnea că oamenii lui nu și-au primit solda de câteva luni. Înțelegerea cu ei fusese că orașul, odată luat, să le dea frâu liber.
– Războinicii sunt în pragul răscoalei, spunea el. Abia-i mai pot opri să-și ia răsplata cuvenită!
Vulturul însă vorbea o altă limbă:
– Frate dragă, înțelege că noi ne aflăm abia la începutul cuceririlor noastre. În fața noastră stau înșirate un număr nesfârșit de cetăți. Dacă ne vom deda jafului, scuipând pe fădăduiala noastră, pe viitor, nici un alt oraș ne ne va mai deschide porțile de bună-voie. Nici o garnizoană nu se va mai preda fără luptă.
– Cum să mai cucerim alte cetăți, dacă rămânem fără soldați?, nu se lăsă Șoimul. Dacă nu le dăm răspalta acum ne vor părăsi cu toții. Știi ce!? Eu zic că am pierdut destulă vreme cu lălăiala asta. Fiecare dintre noi are oștenii lui. Eu unul plec să le spun a lor mei să pornească jaful. Dacă tu vrei să-ți ții oamenii tăi de-oparte, n-ai decât!

La asemenea vorbe, Vulturul nu răspunse pe loc. Sufletul său era sfâșiat între două rele. Alegerea nu era ușoară… Deodată se repezi în încăperea alăturată, de unde se întoarse cu un pumnal lucindu-i în mână. Șoimul, văzându-l, își scoase și el hangerul de la cingătoare. Niciunul din slujitorii aflați în preajmă nu știu dacă să sară între cei doi ori nu. Atunci se auzi vocea pacifistului:
– Frate dragă, eu nu te pot sili să-mi dai ascultare. Să știi însă că dacă vei încuviința ca oamenii tăi să se dedea măcelului, în noaptea asta, voi înroși acest hanger cu sângele meu!

Spunând aceste cuvinte, Vulturul întoarse vârful pumnalului spre sine, ținându-l cu amândouă mâinile în dreptul inimii. Șoimul cumpăni o clipă. Pe urmă se apropie de fratele său cu brațele larg deschise. Îmbrățișarea celor doi frați fu lungă iar ușurarea celor de față a fost mare. În acea noapte, soarta orașului Nishapur fu preschimbată, dar locuitorii lui n-au uitat în veac Marea spaimă din timpul Ramadanului.

Aceasta a fost istoria de sânge și moarte pe care i-am depănat-o frumoasei Nurifer, în acea noapte de neuitat, când i-am ținut tovărășie. Spre deosebire de soarta acelor oameni care, din vitregă ce-a fost, s-a făcut bună, soarta mea părea a se fi întors taman pe dos. Din bună, ce fusese la începutul ospățului, acum se arăta a fi calpă și lălâie. Se vedea cât de colo că iubitei mele îi pierise pofta de jocuri ale dragostei. Ce era de făcut? Se ivesc în viața de zi cu zi împrejurări când mintea trebuie să-ți fie la fel de ageră precum cea a căpeteniei turcești din poveste! Dintr-o dată mi-am adus aminte că Nishapur, cetatea ce formase culisele grozavei întâmplări din vremea Ramadanului, era și orașul de baștină a marelui poet, doftor și matematician, Omar Khayyam. Cu precizie matematică, mi-am spus că ceea ce a stricat furtuna istoriei poate lecui adierea poeziei.

Mai sorbind din vinul rămas în cupe, mai lăudând bucatele alese cu grijă, dulceața fructelor de pe tipsii și mireasma florilor din glastre, mai recitându-i frumoasei mele catrene izvodite, cu sute de ani în urmă, de neântrecutul meșter în arta ghiersului, am reușit să-i înduplec inima din nou și să plec de la ea purtând cu mine, nu doar dulceața fructelor zemoase ce cresc prin grădini ori se grămădesc pe tarabe, în bazar.
Slavă, deci, zic eu, poeziei și perechilor ce știu s-o guste!

Selda Bağcan- Ahmet’e ahmedim

Una dintre cele mai indragite si mai longevive cantarete ale Turciei, Selda Bağcan canta aceasta piesa in memoria lui Ahmet Kaya, cel ale carui piese minunate vi le prezentasem deja in postarile de inceput ale cafenelei. Las muzica sa vorbeasca in continuare.

Vreti sa vedeti cum actioneaza diversionistii turci?

Sustinatorii guvernului Erdogan se straduiesc sa discrediteze revolutia din Turcia publicand informatii false, pe site-urile institutiilor media, insotite de clipuri cu secvente de cazuri izolate, in care apar barbati spargand geamuri de magazine, banci ori arzand drapele. Au fost si politisti raniti in confruntari dar nu batuti de manifestanti ci in ripostele acestora. Zilele trecute, scriam un articol de evenimentele din Turcia. Primesc informatii despre ele in continuu. Nu am facut decat sa evidentiez niste lucruri publice si deja stiute. Am primit si acest mesaj, prin care un domn, ma avertizeaza ca habar nu am din ceea ce se intampla acolo. Si-mi trimite un link catre o pagina de facebook ce ma conduce la un filmulte de genul celor care va spuneam. Pagina de facebook este creata de sustinatorii premierului ori de serviciile de diversiune. La fel ca si profilul celui care imi scrie mesajul. Domnul se numeste 54035403. Nu stiu daca sa il scriu cu majuscule ori nu.
|”protestantii sparg geamurile de la magazine. banci, dau foc la maşini ınjura pe politişti şi arunca cu pietroaie. politia ce sa faca sa le dea flori. eu locuiesc ın turcia. ştirile care apar ın alte tari sunt false”
Acelasi domn 54035403imi da un link. https://www.facebook.com/photo.php?v=112607445617057
Pentru cei care au trait revolutia din ’89, poate va mai aduceti aminte de celebrele diversiuni, cu apa otravita, cu teroristi in zonele strategice. Cam asa si asta. Imi vine sa rad. Asa actioneaza serviciile turcesti? Cum cred ei ca pot prosti o lume intreaga, cand toti stim ca acolo e altceva. Voi ce spuneti?

Alerta in Turcia- Se intampla acum!

Ieri, am vazut postat pe pagina de facebook a cuiva despre niste evenimente sangeroase in Turcia. Initial am crezut ca e vorba de un act terorist, al cunoscutei grupari de origine kurda, PKK. Vorbesc cu prieteni turci, de aici si din Turcia si am revelatia unei adevarate revolutii. Vestile sosite de acolo sunt putine. Premierul Erdogan a incercat, prin oprirea conexiunilor la internet a populatiei, si interzicerea televiziunilor turce sa dea publicitatii despre sangeroasele manifestatii care au loc, sa lase sa ajunga in afara informatii despre evenimentele din Turcia. Aceasta manifestatie este prima de aceasta anvergura, de la instalarea la conducere a guvernului premierului Tecep Tayyip Erdogan. Numeroase persoane au fost ranite si pana acum, sunt trei morti.  Azi urmeaza sa aiba loc manifestatii in multe orase ale Turciei.  Reactia autoritatilor a fost una brutala. Premierul Erdogan, a anuntat dealtfel ca politia va controla zona si va interveni, pentru ca nu este de acord cu debandada. Toate aceste imagini pot fi puse intr-un fel, in paralel cu Revolutia romaneasca de la 1989. Am alfat de la prieteni, ca pentru a permite ca informatiile sa ajung in afara, numeroase  holeturi au pus la dispozitia jurnalistilor si a celor care vor sa faca transmisiuni, porturile lor de internet. Populati se solidarizeaza impotriva conducerii dictatoriale ale premierului, nemultumita din ce in ce mai mult de masurile lui si de lipsa de toleranta pe care o dovedeste.

De cateva zile, populatia orasului in Istanbul sunt ample miscari de protest. Ele au inceput in 31 mai, cand un grup de manifestanti, in jur de 500, in majoritate tineri, fluturand steaguri, au scndat lozinci in cunoscuta piata Taksim, din Istanbul, impotriva hotararii premierului Erdogan de a aproba construirea unui mare complex comercial. Complexul, care ar urma sa se intinda pe o suprafata mare este in dezacord cu cerintele urbanistice si cele de conservare a zonei istorice a orasului. Picatura care a umplut paharul a fost intentia autoritatilor de a sacrifica un parc foarte indragit, Gezi Park, in scopul realizarii acelui proiect comercial. Manifestantii au inceput cu o demonstratie pasnica. Au inceput sa cante ” uniti impotriva fascismului ” si ” caderea guvernului”.  Numerosi turci, localnici, se pregateau sa participe la manifestatie, se apreciaza ca in jur de 40.000 iar politia a intervenit in forta, cu tunuri de apa si gaze lacrimogene, incercand sa blocheze accesul acestora la podul de peste Bosfor catre Piata Taksim. Victimele au fost numeroase. Azi urmeaza sa aiba loc manifestatii, in principalele orae ale Turciei care se asteptate sa fie violente. Observatorii straini urmaresc cu ingrijorare evenimentele si recomanda turistilor sa evite zonele de conflict. Vizitand pagina aceasta de internet puteti vedea imagini cutremuratoare de la aceste manifestatii: https://www.facebook.com/OtekilerinPostasi

Turcii din principalele orase europene au anuntat deja manifestatii in semn de solidaritate cu cauza compatriotilor.
Aici gasiti un site in limba romana cu un material care contine informatii si imagini din timpul acestor manifestari.

Pe acest site puteti viziona in evenimentele din Piata Taksim si Gezi park.

Sultanul Alp Alsran

postata de  Daniel Onaca

Îşi umflă unul pieptul şi strigă:
A mea e lumea, eu sunt cel mai tare!
O clipă-i ţine faima căci i-o strică
Tăgada morţii: eu sunt cea mai tare!
Aceste stihuri aparţin unui poet persan care a trăit în secolul al XI-lea. Omar Khayyam este numele lui. A fost, după cum se ştie, o personalitate gigantică a timpului său. Doctor, astronom, filosof, muzician, matematician… Învăţatul Omar a contribuit, printre altele, şi la întocmirea unui calendar astronomic persan. În Europa, a fost, multă vreme, cunoscut exclusiv datorită catrenelor sale, aşa-numitele rubayate. Nu am la îndemână placheta cu versurile sale, traduse în româneşte şi apărută prin anii -80. Nu ştiu nici cine a realizat-o. Îmi rezerv dreptul de a reveni cu completări privind aceste detalii. Până atunci, m-am încumetat să pun în capul acesti postări traducerea unui catren, pe care eu însumi am făcut-o (nu din persană, cum poate aţi fi tentaţi să credeţi, ci din suedeză).
Omar Khayyam a funcţionat o vreme ca astronom la curtea sultanului din Samarkand, în ciuda faptului că, aproape întreaga sa viaţă, şi-a petrecut-o la Nishapur, oraşul său natal. Acolo a şi fost înmormântat. Un mausoleu magnific, de o frumuseţe sobră, marchează locul respectiv. Ar fi multe de povestit despre acest simpatic aspect al biografiei sale, dar o las pe altădată, zorit cum sunt acum să povestesc o altă istorie.

E vorba despre o întâmplare care sunt îndemnat să cred că a stat la originea versurilor de mai sus. Iat-o: Era pe vremea stăpânirii sultanului turc Alp Arslan. Marele strateg pregătise o campanie militară pentru a cuceri un ţinut aflat departe, la răsărit, dincolo de fluviul Oxus. Planul său era să înceapă ofensiva ocupând câteva cetăţi situate de-a lungul acelui curs de apă. Din motive logistice, cum am spune noi astăzi. Una dintre acele aşezări s-a întâmplat să fie chiar Nishapur, oraşul unde trăia Omar Khayyam. În mod neaşteptat, locuitorii cetăţii au opus o dârză rezistenţă. Sultanul fu nevoit să irosească timp preţios asediindu-l vreme de mai multe zile. În cele din urmă, apărătorii zidurilor fură siliţi să se predea. Căpetenia lor se vădi a fi un războinic viteaz, pe nume Youssuf. Rănit fiind, acest fu capturat şi dus degrabă dinaintea sultanului care era curios să-l vadă la faţă pe omul care îndrăznise să-l înfrunte. Duşmanul se ţinu drept şi mândru, chit că se afla înghesuit între două matahale de oşteni care îl ţineau fiecare de câte un braţ.
Sultanul şedea turceşte (cum altfel?) pe un podium acoperit cu o grămadă de perne şi covoraşe. Cei doi îşi aruncară unul altuia priviri aprige. Pe urmă, învingătorul porunci oştenilor ca prinsul să fie legat între patru cai zraveni care să-l dejghine pe obraznic aşa cum merita. La auzul acelei porunci, Youssuf îi strigă sultanului, cu dispreţ:
– Aşa ştii tu să te porţi cu unul care s-a luptat cu tine bărbăteşte?
Sultanul nu răspunse aluziei, ci îşi suci capul, uitându-se în altă parte. Captivul îl provocă atunci din nou:
– Slăbănog laş, ce eşti, ţie îţi vorbesc!
Atins de două ori în onoarea sa de bărbat, sultanul tresări ca muşcat de scorpion. Puse mâna pe arcul de alături, potrivi o săgeată şi le porunci gealaţilor să dea drumul prinsului. Acum, nu se ştie ce-a fost: ori din cauza furiei, ori din grabă, ori pentru că e greu să ucizi pe cineva cu săgeata, de la mică distanţă, fapt este că sultanul dădu greş în înceracarea de a-l sfârşi pe loc pe Youssuf. Acesta, din doi paşi, fu lângă sultan. Cel atacat vru să se ridice în picioare, dar se împletici în mormanul de pleduri, se împiedică şi căzu. Youssuf ţinea în mână pumnalul pe care reuşise să-l ţină ascuns în faldurile straiului său năboit de sânge. Îl înfipse fără ezitare în coasta sultanului, înainte ca el însuşi să fie răpus de oştenii din preajmă.
La capătul a patru nopţi chinuitoare, sultanul Aslan îşi găsi şi el sfârşitul. A murit chinuit de crunte dureri, dar şi de amărăciune. Cuvintele lui, consemnate de cronicarul acelor vremuri, s-au transmis până la noi, fiind acum de găsit şi în cărţile de istorie: „Deunăzi priveam de pe o înălţime parada oştirii mele şi-mi spuneam în sinea mea: Sunt stăpânul lumii. Cine se poate măsura cu mine? Drept pedeapsă pentru mândria mea deşartă, l-a trimis Dumnezeu pe cel mai amărât dintre pământeni, un captiv condamnat la moarte! Tocmai acela s-a dovedit a fi mai puternic decât mine. Tocmai el m-a doborât de pe tron, luându-mi viaţa.”
Eu, unul, cred că aceasta a fost întâmplarea care l-a îmboldit pe Omar Khayyam să scrie catrenul pe care, cu umila mea pricepere, m-am căznit să-l tălmăcesc, aşezându-l la începutul acestor rânduri. De n-o fi aşa, veniţi alde dumneavoastră cu o lămurire mai apropiată de adevăr.

Valul islamic

de Camelia Sima

atunci când ajungi pentru prima dată sau pentru cine știe a câta oară în lumea fascinantă și plină de povești a turciei, dincolo de tot ce încântă ochiul și bucură sufletul, reminiscențe ale unui trecut ce și-a pus amprenta pe imaginea de astăzi, influenţând chiar mai mult decât am recunoaşte, cultura altor ţări, ceea ce uimeşte sunt mai cu seamă oamenii, acel caleidoscop cu mii de chipuri în mijlocul cărora un loc aparte îl are femeia turcă, cea al cărei cod vestimentar este impresionant prin varietatea lui, o varietate dincolo de care puţini ajung totuşi să vadă acel conflict ce macină încă societatea, în ciuda tuturor transformărilor petrecute în acest colţ de lume de la poarta orientului, căci turcia rămâne un stat islamic în care conflictul dintre progresişti şi conservatori nu pare să se stingă vreodată, aşa cum de nestins par diferenţe uriaşe dintre marile aglomerări urbane şi satele prinse de arşiţă şi de sărăcia grea şi uscată, aflată cumva în afara timpului.
în centrul acestei imagini este ea, femeia ce îşi apără credinţa şi identitatea purtând hijabul cu modestie şi moralitate, căci dincolo de văl, modestia straiului islamic, prezentă şi la bărbaţi de altfel, este desprinsă din coran, lucru care nu ar trebui să ne uimească foarte tare dacă este să îl comparăm de pildă cu hainele călugăriţelor noastre. cu toate acestea, hijabul a fost deja interzis în europa (nu şi rasa monahală) fiind considerat doar un simbol religios, iar în oraşele turciei de astăzi el încă naşte dispute aprinse, unele chiar şi în parlament, demonstrând că femeia de astăzi a turciei nu doreşte să renunţe uşor la acest acoperământ (recent, femeile avocat şi-au câştigat dreptul de a purta hijabul în instanţă), în ciuda faptului că printre reformele lui mustafa kemal ataturk s-au aflat în urmă cu aproape un secol şi acele măsuri menite să aducă renunţarea la acest cod vestimentar, o renunţare care a avut-o printre primele reprezentante chiar pe soţia lui.
astăzi în turcia peste 60% dintre femei mai poartă vălul islamic, iar în moschee orice femeie intră cu capul acoperit, fie ea şi simplu turist din alt colţ de lume. privind din exterior, cu neştiinţa celui care nu a trăit şi nu înţelege islamul, este cel puţin curios să vezi femeile turciei purtând burka şi ieşind pe stradă doar la lăsarea serii, alături de celelalte femei şi de copiii lor, femeile turciei care au adoptat stilul vestimentar european, trecând prin miezul zilei cu eleganţă, ori pe acelea care, deşi nu mai poartă burka, straiul negru ce le acoperă întreg trupul, îşi poartă părul acoperit cu acele eşarfe colorate ce sunt un adevărat spectacol în felul în care urmează conturul chipurilor şi redesenează linia fragilă a gâtului.
şi poate că cea mai tulburătoare scriere care ne poate oferi înţelegerea, deşi nu deplină, a ceea ce se întâmplă dincolo de văl, este romanul „zăpada”, considerat ca fiind singurul roman politic al lui orhan pamuk, o tulburătoare poveste petrecută în anatolia cea atât de conservatoare, o evocare a turciei în care conflictul acesta al renunţării la văl poate împinge la sinucidere; o poveste în care iubirea se insinuează, se împleteşte cu drama exilului, într-o simbolistică greu de digerat pentru cititorul încorsetat în prejudecăţi, nedeprins să vadă dincolo de aparenţe. o călătorie în asia minor, aşa cum sunt mai toate scrierile acestui laureat nobel pentru literatură.
dincolo de hijab este… o lume întreagă, fascinantă, în care trăieşte ea, femeia de astăzi a turciei, cea care poartă în sângele ei nescrisele reguli ale lumii de ieri, împletite cu cele ale lumii de astăzi. sânge de odaliscă ori de sultană mai clocotesc în venele celei care, înveşmântată în straiul ei negru citeşte din coran în lumina tăcută şi puţină a moscheei dar şi în venele aceleia care nu se mai deosebeşte prin nimic de femeia turist cu al cărei zâmbet se intersectează pe străzile pline de istorie.
privit din exterior, acest văl este doar o bucată de pânză, dar câţi înţelegem oare cu adevărat semnificaţia lui?
acest text este un dar pentru gabriela şi fascinanta ei cafenea turcească.

 

Orhan Veli Kanik – Poveste de dragoste

Orhan Veli Kanık, poetul turc, vizionar, cu un destin ciudat si o traiectorie literara bogata este simbolul poeziei turce moderne. Destinul si poezia sa au fost asemanate cu cele ale poetului rus, Serghei Esenin. A fost fondatorul curentului literar Garip, insemnand straniu, diferit, asa cum a si fost stilul sau poetic, spargand tiparele tradionale, punand poezia in noi matrite. Apreciat si dezaprobat in acelasi timp, poetul se acopera de notorietate, fiind simbolul unei intregi generatii de poeti care va urma.
Orhan Veli s-a nascut la Istambul, pe 13 aprilie 1914, intr-o familie cu aplecari spre cultura, tatal sau fiind dirijorul Orchestrei Simfonice Nationale. Orhan face liceul la Ankara si se inscrie la Facultatea de Filozofie pe care o abandoneaza dupa un an. Zece ani mai tarziu in 1947, in gasim angajat ca traducator la Ministerul Educatiei, mai apoi, jurnalist independent. Dupa cum reiese din unele din poeziile lui, unele cu un profund umor, Orhan s-a refugiat in alcool, viciu care i-a adus moartea pana la urma. El moare pe 14 noiembrie 1950, intr-un accident stupid. Beat fiind, cade intr-un canal descoperit iar hmoragia cerebrala, ce survine dupa cateva zile, ii este fatala. Orhan Veli lasa insa in urma sa un numar insemnat de poezii, eseuri, traduceri. Avea 36 de ani si scrisese cat altii in cateva vieti.

PARADA IUBIRII

Prima roscata mladioasa si subtire,
S-a maritat cu-un om bogat.
E incredibil cat s-a ingrasat.
Cu toate acestea imi e dor.
Nu poti uita usor prima iubire.

……………………… urca.
……………………. am stat în stradă
……………………. chiar dacă
……….. numele noastre au fost scrise alături de pe pereți
……………………… în foc.

A treia, batrana domnișoara Munevver,
Ii aruncam scrisorile in gradina
Abia astepta sa le citească.
Si-acum gandindu-ma la ele,
Ma infior si mi-e rusine.

A patra o roscata cea zurlie.
Obișnuia cuvinte murdare sa imi spuna.
Si goala se plimba prin fata mea.
Trecut-au anii dar n-o pot uita.
Si-n vise o revad, intrand pe usa.

Să trecem peste cincea la a sasea.
Ea se numea Nurunnisa.
Oh, frumoasa mea,
Oh, bruneta mea,
Cat de frumoasa esti tu,
Nurunnisa!

A șaptea a fost Aliye, din ‘nalta societate,
Pe ea n-am prea iubit-o;
La fel ca toate cele de seama ei
Vroia doar haine de blana si bijuterii.

A opta a fost cam la fel;
fara onoare, fiind soția unui alt barbat,
Mi s-a aruncat in brate de furie,
Minciuni in jurul ei pluteau;
Mintea la fel cum respira.

A noua se numea Ayten.
O dansatoare lasciva într-un bar;
Acolo, sclava privirii flamande de barbati
Afara insa ea alegea 
iubindu-se cu cel pe care il dorea.

A zecea era o tipa fina, educata
M-a parasit.
Ei, nu a fost sa fie;

Dar nu poti sa ai si dragoste si bani
Alegi din dragoste ori bogatie.

Cand două inimi se-mpreună
Lumea-i frumoasă, e adevărat,
Dar două trupuri goale
Dau bine-cadă de baie la spalat.

A unsprezecea, buna muncitoare.
Ce altceva putea a fi?
Muncea din greu pentru un sadic;
Si se numea Luxandra;
Veni la mine intr-o noapte
Si sede pana-n zori de zi.
bau coniac, si se-mbăta.
Cu primii zori pleca la munca.

Iar ultima.
Pe ea-am iubit-o
Asa cum n-am iubit pe nimeni alta.
Ea n-a fost doar femeie, a fost Ea.
N-a vrut averi,
Nici lux.
„ Sa fim liberi”, a spus ea;
„ Sa fim egali” a zis.
Ea m-a iubit, cu adevarat
Asa cum isi iubeste  viața.

 

Poezia aceasta a fost descoperita infasurata pe periuta sa de dinti, dupa moartea sa si este neterminata.

Sa raman trist

As putea să mă supăr tare
Pe oamenii pe care îi iubesc,
Dacă iubirea
Nu m-ar fi învăţat
Să mă întristez doar.

Poemul Singurătăţii

Cei care nu-s singuri nu ştiu
Cît de tare poate să te îngrozească liniştea;
Că cineva poate să vorbească tare nimănui;
Cum te poţi scufunda în oglinzi
De dorul sufletului,
Nu ştiu.

Cafenea

Din moment ce nu, nu o mai iubesc
Atunci de ce aş mai merge la cafeneaua unde
Obişnuiam să beau noapte de noapte
Gîndindu-mă la ea?

Dansuri turcesti

In seara aceasta am primit din partea unui nou prieten, Halil Guvenir, din orasul turcesc Izmir, niste clipuri cu dansuri traditionale. Mie mi s-au parut interesante ca prestatie, muzica, ritm dar si prin originalitatea vestimentatiei dansatorilor. Daca aveti rabdare si placere va invit sa le urmariti. Ca sa puteti urmari videoclipurile, pentru ca sunt preluate de pe facebook, e suficient sa dati un click pe imagine.